Cuviosul ieromonah E., pustnic în Katunakia, obişnuia să spună această povestire:
Întotdeauna când eşti tentat să judeci, ar trebui să-ţi pui un semn de întrebare asupra situaţiei…
Pateric
Virtutea nu se trâmbițează înaintea oamenilor
Un anume Evloghie, care a devenit ucenic al preafericitului Ioan, episcopul Constantinopolului, era preot și nevoitor mare, postea mâncând la două zile, iar de multe ori postea săptămâna întreagă, mâncând numai pâine și sare, încât era slăvit de oameni. Deci a mers el la Avva Iosif în Panevo, nădăjduind să vadă la el vreo nevoință și mai aspră. Și primindu-l pe el Bătrânul cu bucurie, i-a pregătit mângâiere cu ceea ce avea. Și au zis ucenicii lui Evloghie: Preotul nu mănâncă decât pâine și sare. Iar Avva Iosif mânca tăcând. Și de trei zile nu i-au auzit pe aceștia cântând sau rugându-se.
Când se vor cunoaște sufletele noastre?
Să căutăm, în primul rând, să avem în noi semnul și pecetea Domnului. Pentru că în vremea judecății, atunci când se va face separarea oamenilor de către Dumnezeu, când toate neamurile pământului, provenite din spița lui Adam, se vor aduna, iar păstorul va chema turma Sa, atunci toți câți vor avea semnul vor cunoaște pe păstorul lor, iar păstorul va cunoaște pe cei care au pecetea Sa și îi va aduna dintre toate neamurile. Aceștia vor auzi glasul Lui și Îl vor urma pe El. Lumea va fi împărțită în două turme: o turmă întunecată va merge în focul cel veșnic și alta luminoasă va merge către odihna cea cerească.
„Ocărâți fiind, binecuvântăm”
Despre neținerea de minte a răului, a zis Domnul: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Și: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Dar și urechea tăiată în timpul trădării a luat-o și a vindecat-o. Și Apostolul: „Ocărâți fiind, binecuvântăm.”
Cuvânt despre un tânãr, mântuit de Sfântul Evanghelist Ioan
Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tânăr de bun neam, mare la trup şi frumos la chip şi voia sufletul lui să fie credincios. Deci, învăţându-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urmă l-a dus pe el la episcopul cetăţii aceleia şi i-a zis lui: „Episcope, pe acest tânăr ţi-l dau ţie, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzeşti pe el de tot lucrul rău.” Şi, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părţi, ca să-i înveţe pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul luându-l pe acel tânăr, îl învăţa şi-l povăţuia cu tot dinadinsul. Şi, nu după multe zile, l-a botezat.
Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ţi închipui nimic când te rogi
Spunea odată părintele: „Prin rugăciune trebuie să se unească mintea cu inima. Este o rugăciune a minţii în inimă şi este o rugăciune a inimii curate. Dar să ştiţi că mintea, pogorându-se în inimă, trece două vămi sau obstacole, ca să se unească cu inima. Întâi este vama închipuirii, a imaginaţiei şi a doua este vama raţiunii de la poarta inimii. Un om înţelept într-o clipeală de vreme le trece”.
Nu milostenia este dragostea desăvârșită, ci felul ei
Fără dragoste, chiar de am vorbi în limbi îngerești, precum spune Apostolul, chiar de am crede drept în toate, chiar de am muta munții, chiar de am da toate cele ale noastre săracilor și am fi martirizați, cu nimic nu ne vom folosi (cf. I Corinteni 13, 1-3).
Dar poate întrebați: „Cum se poate să dea cineva toate ale sale săracilor, fără să aibă dragoste?”
Fericit nu-i acela care a început cu răbdare, ci acela care rămâne în răbdare până în sfârşit
Citim în paterice că un avvă nu a primit în mănăstire pe un mirean ce venise la el, cu scopul de a vedea dacă acesta doreşte cu adevărat viaţa călugărească. După aceea, când a văzut că acel mirean, fără a se depărta de zidurile mănăstirii, a şezut câteva zile cu răbdare la porţile ei, fără mâncare şi apă, atunci, băgându-l înlăuntru, a început a grăi către dânsul precum urmează:
„Frate, adu-ţi aminte câte zile ai petrecut afară de porţile mănăstirii mai înainte de a fi primit înlăuntrul ei ‒ şi asta pentru ca luând cunoştinţă de la început cu osteneala căii pe care ai dorit-o, să nu păşeşti în ea cu nădăjduire în sine şi cuget uşuratic, ci cunoscând în chip deplin ce te aşteaptă.
Hristos a înviat! Ce te-ai întristat? Ori nu crezi în Dumnezeu, care a venit la noi?
Hristos a înviat! Ce te-ai întristat? Ori nu crezi în Dumnezeu, care a venit la noi? Care a murit pentru tine şi care te iubeşte mult? Tu Lui încă nu I-ai arătat nici un fel de dragoste, iar El ţi-a dovedit şi prin cuvânt şi prin faptă şi prin legământ; El Însuşi ne-a învăţat să îndurăm necazurile şi a mers pe drumul suferinţelor şi a murit pentru noi cu moarte de ocară. Şi le-a lăsat celor iubiţi ai Săi următorul testament: „În lume necazuri veţi avea.
Fericit nu-i acela care a început cu răbdare, ci acela care rămâne în răbdare până în sfârşit
Citim în paterice că un avvă nu a primit în mănăstire pe un mirean ce venise la el, cu scopul de a vedea dacă acesta doreşte cu adevărat viaţa călugărească. După aceea, când a văzut că acel mirean, fără a se depărta de zidurile mănăstirii, a şezut câteva zile cu răbdare la porţile ei, fără mâncare şi apă, atunci, băgându-l înlăuntru, a început a grăi către dânsul precum urmează:
“Aşa să faci şi te vei mântui…”
Sfântul avva Antonie, pe când şedea în pustie, a căzut în mare melancolie (akedia) şi în mare întunecare a gândului (logismos). Şi i-a spus lui Dumnezeu:
Neținerea de minte a răului
Despre neținerea de minte a răului, a zis Domnul: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Și: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Dar și urechea tăiată în timpul trădării a luat-o și a vindecat-o. Și Apostolul: „Ocărâți fiind, binecuvântăm.”
Mitropolitul Varlaam – iscusit făcător de pace
Auzindu-se până la Constantinopol de petrecerea şi înţelepciunea Mitropolitului Varlaam, precum şi de înflorirea Bisericii din Moldova sub păstoria sa, Sinodul Marii Biserici l-a propus, în anul 1639, printre cei trei candidaţi la scaunul de patriarh ecumenic, fiind ales apoi Partenie. Este pentru prima şi ultima dată când un ierarh român candidează la scaunul de patriarh ecumenic.
„Dacă aia nu puteţi, aia nu vreţi, ce să vă fac? Trebuie rugăciune…”
Să audă Biserica lui Hristos și să se veselească!
Era un om numit Azaria în Clysma, mai-marele așa-numiților ducatori, fiind prieten al nostru și cunoscut. Acesta avea un fiu numit Moise. Acest Moise de la vârsta copilăriei a fost suferind. Când tatăl lui a murit acum cinci ani, bun creștin fiind, aflându-se liber, Moise, rătăcindu-se de la credința lui Hristos, s-a lepădat de ea.
Păcatele vechi vatămă amarnic chiar şi prin amintire
Pricina a tot răul este slava deşartă şi pofta. Cel ce nu le-a urât nu va birui patimile.
Păcatele vechi vatămă amarnic, chiar şi prin amintire. Drept aceea, vrăjmaşul se străduieşte în tot chipul să ni le înnoiască în amintire, chiar şi sub cuvântul mărturisirii sau al bănuielii că nu te-ai mărturisit deplin – că atunci şi mintea luminată şi care urăşte patimile se întunecă lesne.
Fericit nu-i acela care a început cu răbdare, ci acela care rămâne în răbdare până în sfârşit
Citim în paterice că un avvă nu a primit în mănăstire pe un mirean ce venise la el, cu scopul de a vedea dacă acesta doreşte cu adevărat viaţa călugărească. După aceea, când a văzut că acel mirean, fără a se depărta de zidurile mănăstirii, a şezut câteva zile cu răbdare la porţile ei, fără mâncare şi apă, atunci, băgându-l înlăuntru, a început a grăi către dânsul precum urmează: