Monahul Moise Aghioritul

Smerenia, temeiul virtuților

Din săraca mea experiență, am realizat că omul, cu cât mai mult se smerește, cu atât mai mult se ajută pe sine și progresează în viața duhovnicească. «Dumnezeu celor smeriți le dă har». Acolo unde nu există smerenie, predomină dezbinarea, duhul contrazicerii, gândurile ascunse, patimile, încăpățânarea, adică toate acele lucruri care ne îngreunează viața monahală și ne-o fac mai neagră decât însăși rasa pe care o purtăm. Deși par lucruri mărunte, acestea au o mare importanță. Este vorba, desigur, despre acel egoism, despre acea mândrie din noi, care, asemenea unei carii, mănâncă trupul frumoasei vieți monahale.

Continuare …

Monahism, mănăstiri, monahi

Când lumea se îndepărtează de credință, acest lucru influențează și monahismul. Însă, monahismul trebuie să rămână în continuare așa cum este. Monahismul nu trebuie să se lase influențat de această epocă de globalizare.
Ethosul bisericesc trebuie să rămână așa cum este el, pentru totdeauna. Mesajul pe care monahismul îl aduce în lume, dar și contribuția acestuia în societate, nu trebuie să schimbe, ci să transmită duhul ascezei, al cumpătării și al smereniei, atât de necesare în viață.

Continuare …

Întâmpinarea patimilor Domnului

După cum se spune în Sinaxar, în Sfânta şi Marea zi de Vineri se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos: „scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, Crucea şi moartea”.

Continuare …

Pocăinţa are fără doar şi poate un caracter strict personal

Se întâmplă adeseori în lume, iubiţi fraţi, spune Sfântul Nicodim Aghioritul, ca omul să se teamă mult. Se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, să păţească ceva, să-i facă cineva vreun rău, să nu reuşească, să nu propăşească, să-şi piardă bunul nume, să nu fie apreciat, recunoscut. Pentru mântuirea sufletului său nepieritor nu se sinchiseşte, nu se teme, nu se frământă din cale-afară, nădăjduieşte doar la mila Preaînduratului Dumnezeu, dacă, desigur, îi mai e aminte şi de asta şi îi mai pasă.

Continuare …

✝) Duminica lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)

Înainte de cădere, Adam se bucura de firescul convorbirii neîntrerupte cu Dumnezeu. Era plin de curăţie, lumină, simplitate, smerenie. După cădere, această legătură minunată s-a tulburat. Mintea lui s-a întunecat, s-a înceţoşat, s-a înnegurat. Mintea întinată nu poate să primească Harul dumnezeiesc.
Păcatul constituie o mişcare împotriva firii, care nu numai că îl lipseşte pe Adam de comuniunea cu Dumnezeu, dar nici energia dumnezeiască nu mai poate fi de acum înainte curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare. Amăgirea lui Adam de către Eva şi a Evei de către diavol a dus la lipsirea de dumnezeiescul Har. Cum se vor întoarce la frumuseţea de la începutul zidirii? Numai prin pocăinţă. Pocăinţa adevărată are putere să tămăduiască, să cureţe, să readucă la starea anterioară căderii. Pocăinţa de Dumnezeu dăruită şi care se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu este capabilă să lumineze întunericul minţii, să cureţe inima şi vederea duhovnicească.

Continuare …

Predică la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor

„Chiar de ai fi, cum sunt şi eu, risipitor,
Vino, căci uşa milostivirii dumnezeieşti
deschisu-s-a tuturor!”

A
cesta este distihul Duminicii de astăzi, care are o însemnătate excepţională pentru întreaga călătorie a vieţii noastre, pentru pocăinţa de care avem neapărată nevoie înaintea uşii pururi deschise a dragostei Părintelui nostru Ceresc. Milostivirea Sa neajunsă insuflă mult curaj chiar şi celor mai mari păcătoşi.
O pildă ştiută, o cunoscută istorie, obişnuită, repetată adeseori, despre care s-au spus multe lucruri frumoase de către mulţi de-a lungul vremii. Iată de ce smeritul vorbitor se vede îngreuiat, şi nu puţin, în faţa sarcinii de a analiza o temă cunoscută, bine formulată, limpede şi cuprinzătoare.

Continuare …

Nevoitorul creștin este plin de nădejde, bucuros, sincer, cinstit, natural și smerit

Lacrimile lui Adam în fața Raiului pierdut erau începutul trezviei, al curățirii, al pocăinței față de luminarea și nepătimirea pe care le-a avut în Rai. Este cea dintâi nevoie care se naște în inima omului: dorința ființială de lepădare a patimii. Să lupte, potrivit cu tradiția ortodoxă, cu răbdare, cu stăruință, întru cunoștință, cu grijă, sincer și smerit pentru omorârea patimilor.

Continuare …

Omul echilibrat lăuntric și aflat în rânduială poate să aibă relații bune cu ceilalți

Este trist să vezi tineri nepăsători, risipiți pe ici și pe colo, abstracți, inconsecvenţi, în timp ce pot să facă multe. …A avea o părere despre toate, a ști jumătate despre multe, a spune tuturor „da” sau „nu” este semnul unei mari confuzii și mediocrități, care arată lipsa de hotărâre și închipuire, sărăcie duhovnicească și nefericire pentru viitor.

Continuare …

Cancerul și fericita întristare a pomenirii morții

Creștinismul este singurul care poate și trebuie să răspundă nevoii imperative de a înfrunta oarecum moartea și doliul pe care civilizația contemporană le-a acoperit sub un văl de tăcere absolută”. A vorbi despre moarte înseamnă a-ți pune problema propriei tale morți. Preocuparea pentru moarte poate să dezvolte anumite frici personale. ,,Moartea”, de altfel, este considerat un subiect macabru și se crede că nu există un motiv temeinic pentru a ne ocupa cu așa ceva.

Continuare …

Numai cei încercaţi de durere au ceva însemnat a spune

Astăzi multă lume suferă în felurite chipuri și, de aceea, mulți se neliniștesc. Nu există om care să nu treacă prin acest cuptor. Este vorba despre o puternică experiență universală. Durerea profundă și felurită aduce, de obicei, mâhnire, întristare și tulburare. Boala aduce aminte de înfricoșătoarea moarte. Încercările prin care trecem ne strică planurile, ni le spulberă, ne schimbă pe cele programate și plănuite. Epoca de bunăstare nu îngăduie nicio durere, ci vorbește despre fericire, confort, și despre netulburata iubire de materie. Există o aversiune față de durere, de osteneală și trudă.

Continuare …

Cancerul și frica de moarte

Fiecare boală, în special cea cronică, care amenință viața, este de cele mai multe ori neînțeleasă și nedorită, și provoacă răzvrătire, tulburare, neliniște, anxietate, frică și durere. Mai ales astăzi, în zilele noastre, în societatea consumistă în care trăim, o lume cu multe facilități, cu plăceri nenumărate, o lume ajunsă la saturație din pricina bunurilor materiale și a soluțiilor ușoare sub forma diferitelor ,,analgezice”, taina ascunsă a durerii este văzută ca o nenorocire, suferință, pedeapsă, blestem, și provoacă de obicei teamă și groază.

Continuare …

Mândria este rădăcina tuturor patimilor împotriva lui Dumnezeu

Viața noastră seamănă cu călătoria Israeliților din Egiptul robiei patimilor în pământul făgăduinței, pământul Canaan-ului. Primul stadiu, străbaterea Mării Roșii, trecerea de la răutate și sclavie la odihnă, la libertate, la iubirea virtuții. Al doilea stadiu, călătoria de 40 de ani în pustie, cu dese peripeții și mari minuni . Și al treilea stadiu, sălășluirea în pământul făgăduinței a harului și a bucuriei. Motivul obișnuit pentru ridicarea harului este lipsa smereniei.

Continuare …

Să nu căutăm departe de noi ceva care este înlăuntrul nostru

Materialiștii de multă vreme au lepădat orice formă de religiozitate și, cum am spus anterior, au îndumnezeit trupul și banul. Omul astăzi nu mai vrea să aibă îndatoriri și obligații. Dorește să aibă numai drepturi. Drepturi pentru care suferă înfricoșător. Singură iubirea de materie nu poate să-l facă niciodată pe om nestricăcios. Caracter dobândește cineva iubind Duhul. Dacă în relațiile omenești nu este Hristos, aceste relații sunt gata să se dărâme. Dacă omul nu iese din duritatea ego-ului său pentru a intra în iubitorul de oameni „tu” și nu are o întâlnire personală cu Dumnezeul Cel Viu, se va osteni în zadar. Dacă nu ne încredințăm lui Dumnezeu și semenului nostru, vom suferi de singurătate.

Continuare …

Întâlnirea și înțelegerea persoanelor constituie o împlinire reciprocă și o sinteză armonioasă

Trăim într-o epocă în care predomină o stare generală de dezordine, tulburare, criză, de îndoială și collaps al ideilor, al principiilor, moravurilor și al tuturor fundamentelor. Obtuzitatea, lăcomia, saturația, înstrăinarea domnesc peste lume. Avem un elan spre iubirea de stăpânire, spre iubirea de sine, de slavă, de plăcere, de câștig și de arginți. Uriașe dezastre ecologice pe întreaga planetă nenorocesc viața oamenilor. Drepturile nescrise ale omului funcționează adeseori pe baza obligațiilor fundamentale ale oamenilor. Domină principiul antievanghelic „Este mai fericit a lua decât a da”.

Continuare …

Multă lume habar nu are pentru ce trăiește (ieșiri din criza duhovnicească contemporană)

În zilele noastre întrebarea care este scopul principal al vieții se aude cu indiferență într-o lume care nu se interesează de esență, de adevăr și de valoarea lucrurilor. Din nefericire, multă lume nu știe exact pentru ce trăiește.
Trăim deja de ceva vreme o prăbușire a valorilor vieții. Este vorba despre o criză serioasă, nu atât economică, socială sau culturală, ci în primul rând, duhovnicească. Tot ceea ce s-a cucerit de veacuri, este acum insultat, batjocorit, călcat în picioare. Nici o emoție, nici un sentiment, nici un respect pentru tot ceea ce este sfânt.

Continuare …

Oare trăim în vremurile de pe urmă?

“În vremurile noastre grele şi tulburi există o mică, dar puternică grupare de oameni cu anumite căutări metafizice. Unii îl găsesc pe Dumnezeu la nevoie, ca pe o consolare, ca pe o scăpare. De obicei, omul găseşte ceea ce căuta şi ceea ce îi convine. Nu vrea să se ostenească şi să asude prea mult. Se mulţumeşte cu soluţii exterioare şi uşoare. Astfel, uneori îşi rezumă religiozitatea (credinţa) la îndeplinirea unor obligaţii formale, fără nici o valoare [prin ele însele]. Alteori este păcălit de învăţători vicleni care îi exploatează aspiraţia după Dumnezeu oferindu-i ceva eliberator, plăcut, relaxant, care nu implică nici un efort.

Continuare …