Episcop Kallistos Ware

Rostul spovedaniei

De ce, totuşi, să mergem la spovedanie? Dacă, după ce am păcătuit, mă întorc spre Dumnezeu în rugăciune şi, cu toată sinceritatea inimii, îl rog să mă ierte, spunându-mi rugăciunile de seară în ziua respectivă, nu iartă, oare, Dumnezeu pe loc păcatul meu? Atunci, de ce am nevoie să merg la spovedanie?
Răspunsul meu este: Da, Dumnezeu iartă păcatul meu, atunci când îl mărturisesc cu toată sinceritatea inimii, din chiar acel moment, însă avem totuşi nevoie să mergem la mărturisire din mai multe motive.

Continuare …

Dacă mulţi oameni cred că nu-şi pot găsi îndrumătorul duhovnicesc este şi pentru că îl vor într-un anume fel

E bine să subliniem extrema supleţe ce trebuie să existe între părinte şi ucenic. Unii ucenici îşi pot vedea zilnic părintele, chiar oră de oră, să se roage, să mănânce, să lucreze împreună cu el, sau, cum se întâmpla adesea în pustia Egiptului, să îşi împartă chilia cu el. Alţii îl pot vedea numai o dată pe lună sau pe an; alţii îl pot vizita pe stareţ o singură dată în viaţa lor şi aceasta să le ajungă pentru a fi îndrumaţi pe calea cea bună. În plus, există diferite tipuri de părinţi duhovniceşti; câţiva dintre ei sunt chiar taumaturgi, ca Sfântul Serafim de la Sarov.

Continuare …

Ţelul vieţii creştine este să fie purtătoare de Duh

Pe zidurile catacombelor din Roma se poate întâlni uneori imaginea pictată a unei femei care se roagă, numită Orans. Priveşte spre cer, are mâinile ridicate şi palmele deschise. Aceasta este una din cele mai vechi icoane creştine. Să fie aceasta reprezentarea Maicii Domnului, a Bisericii sau a sufletului care se roagă? Sau toate trei deodată? Oricum ar fi interpretată, această icoană zugrăveşte o atitudiine creştină de bază: cea a invocaţiei sau epiclesis, a chemării sau a aşteptării Duhului Sfânt.

Continuare …

Să priveşti nu ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni prin harul lui Hristos

Minte nouă”, convertire, recentrare: pocăinţa este ceva pozitiv, nu negativ. Cum scrie Sfântul Ioan Scărarul: „Pocăinţa este fiica nădejdii şi tăgăduirea deznădejdii”. Pocăinţa nu este descurajare, ci aşteptare ardentă: nu sentimentul că te afli într-un impas, ci că ai găsit o ieşire; nu de ură de sine, ci de afirmare a adevăratului eu, cel după Chipul lui Dumnezeu. Căinţa nu însemnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus, spre iubirea lui Dumnezeu; nu în urmă cu reproş, ci înainte cu încredere. Să priveşti nu ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos.

Continuare …

Deşi tragică, moartea este şi o binecuvântare…

Dacă moartea este ceva ce ne aşteaptă pe toţi, nu este pentru aceasta mai puţin profund anormală. E monstruoasă şi tragică. În faţa morţii aproapelui sau a propriei noastre morţi, oricât de realişti am fi, sentimentele de dezolare, oroare şi chiar indignare sunt justificate: „Nu intraţi tăcuţi în această noapte, urlaţi, tunaţi şi fulgeraţi împotriva agoniei lumii”, spune poetul Dylan Thomas.

Continuare …