Sfântul Ioan din Kronstadt care a trăit în veacul al XIX-lea şi a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rară şi cu totul harismatică a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit că atunci când credinţa este unită cu voinţă şi cu dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, se săvârşesc într-adevăr mari minuni. Dacă am căuta un exemplu de preot în vremurile contemporane care să adune în persoana sa toate calităţile păstorului, nu am găsi un exemplu mai potrivit decât Sfântul Ioan din Kronstadt.
Sfântul Ioan din Kronstadt – Copilăria
Sfântul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfântului în a cărui zi de pomenire se născuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila, faţă de care va avea ulterior mare evlavie. În familie va primi educaţia religioasă ortodoxă de mare simplitate, profunzime şi sensibilitate, tradiţională în satul rus. Tatăl, care descindea dintr-o familie de preoţi din tată în fiu de peste 350 de ani, îl lua la slujbele bisericeşti şi vorbea cu el despre Hristos şi sfinţi. Despre aceasta el însuşi spune: „Pe cât îmi pot aduce aminte, din cea mai fragedă pruncie, pe când aveam patru sau şase ani, părinţii mei mi-au sădit obişnuinţa rugăciunii, şi prin pilda lor m-au făcut să fiu un copil în armonie cu religia”.
Din pricina unei sănătăţi fragile, a învăţat cu greu să citească – învăţătura fiind pentru el un adevărat chin. După ce s-a rugat lui Dumnezeu, aceste neputinţe au fost cu totul tămăduite prin harul lui Dumnezeu. La nouă ani este trimis la şcoala parohială din Arhanghelsk unde dificultăţile au reînceput. Separat de părinţi, ironizat de colegi pentru stângăciile sale ţărăneşti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi şi recurge din nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simţite. Notele încep să crească, iar în 1851 absolvă şi seminarul din Arhanghelsk ca şef de promoţie.
Sfântul Ioan din Kronstadt – Slujirea preoţească
A urmat Academia de teologie pe care o va absolvi în 1855 cu titlul de magistru (licenţiat), ca al 35-lea din 39 de candidaţi. Performanţele mai degrabă mediocre ale studentului Ioan Serghiev în studiul academic se explică în mare parte prin orientarea dominant scolastică a studiilor teologice în academiile Rusiei epocii, în ciuda eforturilor de reaşezare neopatristică întreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).
Pe când era student la Academie, Sfântul Ioan visa să ajungă mai întâi propovăduitor între păgâni, mai ales în Alaska. Dar când şi-a dat seama că însuşi poporul său avea mare nevoie de învăţătură, a început a râvni să fie un preot care să-şi slujească şi să-şi înveţe poporul. Într-o noapte s-a văzut în vis intrând într-o catedrală. Mai târziu, când a vizitat catedrala din Kronstadt, un mare port din nordul Rusiei, a recunoscut-o ca fiind cea din visul său. S-a căsătorit cu Elisabeta, fiica protoiereului catedralei, trăind cu ea ca frate şi soră, spre a se putea dărui mai deplin slujirii lui Dumnezeu şi celorlalţi oameni. La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronstadt – portul militar al Sankt Petersburgului – în locul socrului său, de către episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovniceşti.
Părintele Ioan a ştiut de la început că dragostea faţă de toţi oamenii – nu numai faţă de cei din parohia lui, ci faţă de toţi cei din oraş, inclusiv săracii şi răufăcătorii – va însemna pentru el adevărata slujire. Liturghia zilnică, predarea religiei în şcoala primară şi gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioşilor, milostenia şi caritatea activă faţă de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi şi noapte, pentru peşte o jumătate de secol, viaţa parohului din Kronstadt.
Sfântul Ioan din Kronstadt – „Viaţa mea în Hristos”
Trăia în Hristos şi cu Hristos prin slujirea dumnezeieştii Liturghii. Din ea îşi trăgea puterea de a continua marea sa lucrare pastorală. Jumătate de veac din 1885 şi până în 1908, a slujit aproape zilnic şi n-a încetat până în ultima clipă să sfătuiască, să mângâie şi să călăuzească.
Multe au fost inimile care lângă el au înviat trupeşte şi sufleteşte. Cu un remarcabil simţ al concretului, el a reuşit să reimpună în conştiinţa contemporanilor însăşi realitatea „pragmatică”, liturgică şi sacramentală, personală şi comunitară, mistică şi socială a Bisericii. În faţa reducţiei simplificatoare a creştinismului la morala, la etică şi pietatea individuală, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umană întrupată în cult şi caritate, ca o comuniune vie („familie”) a oamenilor în Hristos şi Duhul Sfânt, cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu îngerii, ca loc al Adevărului şi Libertăţii autentice.
Poporul a găsit în el un părinte plin de dragoste, au recunoscut în el pe adevăratul îndrumător, pe păstorul cel bun şi pe următorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru părintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pământ mai înalt şi mai sfânt. Liturghiile săvârşite de el erau cutremurătoare, era un om de taină al inimii dăruit rugăciunii cu o mare căldură, ocrotitor al tuturor neputincioşilor şi al oamenilor marginalizaţi – mulţi dintre aceştia au fost însufleţiţi de el şi călăuziţi către Biserica lui Hristos. Toate acestea alături de darul facerii de minuni cu care atât de bogat l-a împodobit Dumnezeu. Iată însă ce spunea despre Sfânta Liturghie: „Domnul îşi arată îndelunga răbdare faţă de lume, se arată milostiv tocmai pentru că încă se mai săvârşeşte Sfânta Liturghie. Dacă lumea nu ar fi avut preacuratul Trup şi preacuratul sânge al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevărata viaţă şi de darul sfinţirii. Liturghia este adevăratul ferment al vieţii duhovniceşti, cereşti şi sfinte care lucrează în omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nădejdea şi tăria noastră”.
Însă mai presus de toate, Sfântul Ioan a fost un mare om de rugăciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi şi îndemna pe oameni să se împărtăşească cât mai des (uneori erau cinci mii de credincioşi care se împărtăşeau la Liturghie, astfel că slujba ţinea mai multe ore).
Sfântul Ioan din Kronstadt – Activitatea misionară şi socială
Din multele donaţii pe care le primea, părintele Ioan a înfiinţat o „casă a muncii ziditoare” care cuprindea o şcoală elementară (pentru că Sfântul iubea atât de mult copii, încât spunea că vede în ei chipul lui Dumnezeu mai vădit), un atelier de tâmplărie, o clasă de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmărie, o bibliotecă pentru copii, o colecţie zoologică, o sală de gimnastică, o librărie pentru copii şi adulţi. A organizat şi lecţii de catehism pentru adolescenţi şi adulţi, conferinţe pe diverse teme, a înfiinţat un cămin de orfani, o tabără de vară pentru copii, un adăpost pentru alcoolici, îngrijire medicală gratuită şi mese  gratuite pentru săraci. Printre multele sale realizări trebuie pomenită şi frumoasa mănăstire Sfântul Ioan din Rila, pe care a întemeiat-o. În subsolul bisericii acesteia a zidit o capelă închinată Sfântului Proroc Ilie şi Sfintei Teodora – sfinţii patroni ai părinţilor săi. Acolo a şi cerut să fie înmormântat.
Pe lângă toate operele de binefacere şi slăvită slujire a Liturghiei, Părintele Ioan era binecunoscut pentru discernământul său duhovnicesc, în calitate de duhovnic, şi pentru rugăciunile sale vindecătoare. Multe minuni s-au făcut prin rugăciunile Părintelui Ioan, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte.
În ultimii trei ani ai vieţii, Părintele Ioan a îndurat mari dureri din pricina bolii. Şi Matuşka Elisabeta era foarte bolnavă şi se necăjea că nu poate să-l îngrijească. Cu trei zile înainte de moartea lui, când i s-a spus despre supărarea ei, el a zis: „Spune-i soţiei mele că este întotdeauna cu mine, şi eu sunt întotdeauna cu ea”. Aceste cuvinte i-au adus mare mângâiere, atunci şi după moartea lui.
Cunoscând de mai înainte ziua morţii sale, Sfântul Ioan a trecut cu pace în lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la vârsta de 79 de ani. Întreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit păstor al ei; douăzeci de mii de oameni i-au urmat sicriul în alai. Însuşi Împăratul Nicolae al II-lea a poruncit să se ţină o slujbă de pomenire la moartea lui. Părintele Ioan de Kronstadt a fost recunoscut oficial ca sfânt, la 8 iunie 1990, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Sfântul Ioan din Kronstadt – Scrierile
De la Părintele Ioan ne-a rămas şi o bogată moştenire literară. Scrierile sale au fost adunate într-o serie de Opere complete în 6 volume masive. Primele trei cuprind „predicile” sale (I. despre Dumnezeu Cel în Treime, la Fericiri şi la praznicele domneşti şi ale Fecioarei Maria; II. la duminicile de peste an şi la Postul Mare; III. predici festive şi cuvântări ocazionale) iar ultimele trei conţin extrase din faimosul Jurnal al părintelui Ioan publicate sub titlul generic (preluat după scrierea cu acelaşi titlu a Sfântului Nicolae Cabasila, misticul bizantin din secolul XIV) Viaţa mea în Hristos. Au fost traduse în limba română următoarele lucrări: Viaţa mea în Hristos – Sfântul Ioan de Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserica şi cultul divin ortodox; În lumea rugăciunii – Ioan de Kronstadt, Despre tulburările de astăzi – Sfântul Ioan de Kronstadt, Ultimele însemnări – Sfântul Ioan de Kronstadt. Iniţiator al unei acţiuni liturgice şi sociale de dimensiuni considerabile şi cu semnificaţie clar profetica, Sfântul Ioan din Kronstadt aşteaptă încă o evaluare teologică.

                                                                                     Extrase din însemnările Jurnalului Sfântului Ioan de Kronstadt

Leave a reply

required