Rugăciunea este o slujire care ajută pe om să se unească cu Creatorul său.
Precum o casă care are înlăuntrul său pe stăpânul este curată, aşa şi sufletul care are pe Stăpânul Hristos locuind înlăuntrul lui este de cinci ori mai curat deoarece Stăpânul Hristos cu toate vistieriile Duhului S-a sălăşluit în el. Vai de sufletul acela din care a plecat Stăpânul Hristos!, deoarece atunci acel suflet este pustiu de virtuţi şi plin de toată necurăţia şi neorânduiala; acolo locuiesc sirenele şi diavolii precum în casa pustiită petrec pisicile sălbatice, câinii şi toată necurăţia. Vai de sufletul acela care nu se ridică din înfricoşătoarea lui cădere şi care înlăuntrul lui are pe diavoli care îl constrâng să se întoarcă de la binele lui ceresc, smulgând mintea lui de la mirele Hristos şi ţinând-o la griji lumeşti! Când sufletul acesta se întoarce la Domnul, El chemându-l zi şi noapte, Se va răzbuna pe el precum a făgăduit şi-l va curăţi de răutatea din lăuntrul lui, aducându-l ca o mireasmă neprihănită şi nepătată înaintea lui (Sfântul Macarie Egipteanul).
Când îi închidem minţii toate ieşirile cu pomenirea lui Dumnezeu, ea se roagă totdeauna, căci treaba ei trebuie să fie gândul cel plăcut lui Dumnezeu. Dacă monahul crede că se roagă numai când se află în poziţie de rugăciune monahul acela nu se roagă deloc.
Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine… Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 375