Fie că recunoaştem, fie că nu, fiecare dintre noi, într-o analiză finală, este victima unei stări interioare, ca un labirint, este victima unei mulţimi de elemente care există în noi. Suntem împinşi şi impulsionaţi de trăiri, de o sumă de stări, care acţionează fără să ne dea socoteală, fără să fie sub controlul nostru personal, sub controlul conştientului nostru. Şi, deşi suntem victime, deşi suntem împinşi şi impulsionaţi de toate aceste lucruri întunecate, nu ştim aceasta.
Este rău, desigur, este foarte rău că suntem victime. După chipul lui Dumnezeu noi, plăsmuiţi foarte bine, plăsmuiţi de Dumnezeu simpli şi nu complicaţi şi cu labirinturi, trăim o asemenea situaţie. Acesta este răul. Însă şi mai rău decât aceasta este atunci când nu ştim ce ni se întâmplă, când nu ştim ce se petrece cu noi.
Cel mai rău este că, deşi suntem împinşi şi impulsionaţi de o stare sau alta, deşi suntem victimele unei anumite trăiri, ne închipuim că această trăire este bună, este comoara sufletului nostru.
Aceste stări se manifestă şi spre ceilalţi, şi fireşte, de vreme ce stările în sine sunt rele, se manifestă ca atare şi fac rău şi celorlalţi. Cu toate acestea, suntem convinşi că acţionăm atât de bine, cum nimeni n-a mai acţionat.
Dacă vreţi, să transpunem aceasta şi în sfera duhovnicească. Nu este rău, cum spun Părinţii, doar faptul că suntem păcătoşi. Aceasta o ştie Dumnezeu. Marele rău este atunci când nu ne dăm seama de starea noastră de păcătoşenie şi nu facem ceea ce trebuie să facem, ca să ne izbăvim.
Mai concret, Părinţii spun: Răul este dacă nu mergem la Cel care-l tămăduieşte pe om de păcat. Nu este rău doar că suntem păcătoşi, ci şi faptul că nu mergem la terapeut, nu mergem la mântuitor, la izbăvitor.
Aşadar, rău este că în adâncul fiinţei noastre există acest labirint, există aceste puteri întunecate independente, care uneori se lovesc între ele, alteori se îmbrâncesc – ca şi cum ar vrea să se distrugă reciproc -, alteori ies în afară să-i vateme pe ceilalţi, cu toate că noi în ceasul acela credem că le aducem un serviciu celorlalţi, că devenim binefăcătorii lor. În principiu suntem şi noi victime ale puterilor întunecate şi vor deveni şi alţii victime ale puterilor noastre întunecate.
Însă răul nu este doar acesta. Răul este când cineva nu bănuieşte, deloc, că ceva nu merge bine şi nu cercetează să vadă ce se întâmplă exact, ce nu merge bine şi care sunt consecinţele.

             Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice, Editura Bizantină, Bucureşti, pp.29-30

 

Leave a reply

required