Atunci când cerem pocăinţă de la Dumnezeu pentru lume, să ne punem şi pe noi înşine printre aceia care au greşit şi să nu spunem: “Ajută lumea care este păcătoasă“. Cei trei tineri s-au născut în robie şi cu toate acestea n-au spus: “Cu ce suntem noi vinovaţi?”, ci au spus: “Pe dreptate suferim, trebuia şi mai multe să suferim“. Vorbeau ca şi cum ar fi fost şi ei printre cei ce au călcat poruncile lui Dumnezeu mai înainte de robia babilonică, ca şi cum ar fi fost şi ei părtaşi la păcat, în timp ce erau nevinovaţi, căci încă nu se născuseră. Cât mă mişcă rugăciunea ce au făcut-o atunci când se aflau în mijlocul văpăii cuptorului! „Drept eşti, Doamne, în tot ce ai făcut cu noi… că am păcătuit şi am făcut fărădelege… şi acum nu suntem vrednici să deschidem gura noastră. Nu ne părăsi pe noi până în sfârşit… şi nu întoarce mila Ta de Ia noi, pentru Avraam cei iubit al Tău”.
Adică “pe dreptate ne pedepseşti, Doamne, pentru că am păcătuit, dar numai pentru Avraam pe care îl iubeşti nu ne părăsi”. S-au pus şi pe ei înşişi printre păcătoşi şi credeau aceasta, de aceea cuptorul s-a răcorit. In timp ce pe închinătorul la idoli care s-a dus să vadă cuptorul, l-au ars flăcările .
Dacă omul nu lucrează astfel, caută mereu să se îndreptăţească. “Diavolul m-a pus să păcătuiesc”, sau “Adam e de vină”, “Eva e de vină, nu eu”. Un teolog mi-a spus odată: “Şi cu ce suntem vinovaţi noi ca acum să ne chinuim din pricina Evei?”. “Omule binecuvântat”, îi spun, “te împiedică aceasta la mântuire?”. Ce-i de vină Adam, sărmanul, sau Eva? Au făcut o greşeală şi câte veacuri au fost în iad, în timp ce pentru noi a venit Hristos şi ne-a eliberat. “De şaptezeci de ori câte şapte de păcătuiţi şi vă pocăiţi, Eu vă iert”, a spus Domnul. Păcătuim de mii de ori şi Hristos ne iartă – numai să ne pocăim cu sinceritate. Cum să spunem că e de vină Adam şi Eva? Şi uitaţi-vă că nu pun numele de Eva. Să punem numele Eva unei călugăriţe sau cel puţin Zoe, dacă ne este greu să punem Eva. Ea este mama noastră, mama întregii lumi şi nici numele ei nu vrem să-l auzim, nedreptăţind-o în felul acesta. Dar blestemul, de fapt, l-a dat Dumnezeu diavolului. “Şi şarpele era înţelept”. Diavolul a intrat în şarpe ca să înşele pe om. Şi iată, toţi au ce au cu Eva ca şi cum ea ne-a prăpădit, în timp ce am fi fost foarte bine în rai, dacă nu s-ar fi făcut călcarea de lege. Dacă şi nouă ne-ar spune Hristos: “Fiindcă aţi păcătuit o dată, veţi merge atâtea veacuri în iad“, ei, atunci să fi spus cineva ceva!… Ce lume nemulţumitoare!
Î
n orice caz, pocăinţa este mare lucru. Noi încă n-am înţeles că omul prin pocăinţă poate schimba hotărârea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul să aibă o astfel de putere. Faci rău? Dumnezeu îţi dă o pălmuţă. Spui “am greşit”? Se opreşte şi-ţi dă binecuvântări. Adică, atunci când copilul cel neastâmpărat îşi vine întru sine, se pocăieşte şi este mustrat de conştiinţa sa, tatăl lui îl răsfaţă cu dragoste şi îl mângâie. Israeliţii, deoarece s-au depărtat de poruncile lui Dumnezeu, au trăit în robie 75 de ani. Şi în cele din urmă, atunci când s-au pocăit, apare împăratul Cirus, care s-a arătat mai bun decât fiii lui Israel, ce au spurcat cele sfinte pe care le aveau pentru jertfe. Dumnezeu i-a schimbat mintea şi l-a făcut să creadă în Dumnezeul cerului. Astfel acela a lăsat pe israeliţi liberi, le-a dat bani, lemne pentru Templu, le-a făcut zidurile Ierusalimului şi a arătat o astfel de bunătate şi o astfel de evlavie, ce nu le-au arătat într-un anumit fel nici israeliţii. Şi toate acestea pentru că poporul s-a pocăit şi s-a schimbat. Cât de mult ajută pocăinţa ca să facă să dispară răul!
Să citiţi toate Cărţile Macabeilor. Sunt foarte puternice. Ce poruncă dăduse împăratul! Ca elefanţii să calce pe israeliţi. S-au dus ceilalţi, au pregătit ceremonia, au adăpat 500 de elefanţi cu vin tare şi tămâie ca să-i întărâte şi aşteptau pe împărat să vină ca să înceapă spectacolul. Dar împăratul uitase porunca ce o dăduse. Se duce îngrijitorul de elefanţi să înştiinţeze pe împărat, pentru că acela încă nu apăruse. “Împărate”, îi spune, “te aşteptăm. Toate sunt gata, elefanţii, iudeii şi cei chemaţi aşteaptă”. “Cine v-a spus să faceţi un astfel de lucru?”, le spune. Strigăte, ameninţări… Şi aceasta nu s-a făcut o dată, ci de trei ori. Oare a fost un lucru mic ca împăratul să uite porunca ce-o dăduse el însuşi? Şi nu numai aceasta, ci în cele din urmă şi-a schimbat toată purtarea sa faţă de iudei. Toată cheia aici este: să se pocăiască lumea.
Părinte, asociaţiile de pace întemeiate de diferite state ajută pentru pacea lumii?
Depinde. Sunt unii care pornesc cu intenţie bună. Dar atunci când se adună vrăjitori, închinători la foc, protestanţi, o grămadă – nu le mai dai de capăt – ca să aducă pace în lume, cum să ajute? Dumnezeu să mă ierte, dar acestea sunt zdrenţele diavolului. Se face pace cu o asociaţie păcătoasă?
Cum poate veni pacea, atunci când oamenii nu se împrietenesc cu Dumnezeu? Numai atunci când omul se împrieteneşte cu Dumnezeu, vine pacea lăuntrică şi cea exterioară. Şi pentru ca omul să se împrietenească cu Dumnezeu trebuie să-şi vină în simţire, să se pocăiască, să trăiască potrivit cu poruncile lui Dumnezeu, şi atunci vin harul şi pacea lui Dumnezeu înlăuntrul lui. Numai atunci va putea ajuta şi pentru pacea din jurul său“.

                                                            Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.