Ia aminte la tine, o, tinereţe, dorind a te nevoi, să nu cumva să treacă zilele tale în răspândire. Să nu primeşti gândurile cele rele şi viclene, ca să nu obosească puterea ta în războiul vrăjmaşului tău. Să ai totdeauna pe dulcele Stăpân în cugetul tău, ca să se încununeze drumul nevoinţei tale. Aleargă iute în lupta nevoinţei tale, o, tinereţe, căci a sosit ziua şi s-a apropiat vremea când cei ce se ostenesc se încununează şi cei ce s-au trândăvit se căiesc.
Câştiga-ţi fapta bună până când ai vreme, evlavie în ochiul tău, adevăr în urechile tale, graiuri de viaţă în limba ta, cercetare de bolnavi în urmele tale, în inima ta chipul Domnului tău, în mădularele tale isprava întregii înţelepciuni, ca să te cinsteşti înaintea Îngerilor şi a oamenilor. Lemnul neînsufleţit se cinsteşte având chipul  muritorului împărat: cu cât mai vârtos se va prefera sufletul ce are pe Dumnezeu întru sine, în veacul acesta şi în cel ce va să fie! Ia aminte la tine, iubite: pofta moartă este, iar trupul viu este. Drept aceea, cu de-adinsul ia aminte că trupul tău să nu dea viaţa celui mort; de îi vei da lui viaţă, te ucide pe tine.
O, ce amară plângere, că mortul, după ce s-a făcut cu viaţa, ucide pe cel ce îi dă lui viaţă! Învaţă-te cu de-adinsul ce este pofta. Aceasta fără de trup este moartă; iar când se va apropia pornirea poftei de trup, vie s-a făcut poftă şi gândirea cugetă în dulceaţa poftei, şi se află trupul cel viu murind întru moartea poftei. Pentru aceasta, cu de-adinsul ia aminte de mortul acesta. Întru înfocarea poftei lui, adu în cugetarea ta focul cel nestins şi viermele cel nesfârşit şi îndată se stinge înfocarea mădularelor; ca nu cândva, moleşindu-se, să te biruieşti şi să te căieşti, şi să te apuce pe tine focul cu scârbă şi căinţă, şi să te obişnuieşti a păcătui şi căindu-te. Câştiga-ţi asprime din început spre toată pofta, ca să nu fii biruit şi să nu te obişnuieşti a fi biruit în război. Căci obiceiul este a doua fire, şi obişnuinţa moleşirii niciodată nu câştigă asprime; căci totdeauna zideşte şi surpă, totdeauna păcătuieşte şi se căieşte. […]
Rogu-Te, dar, pe Tine, Lumina cea adevărată, Hristoase, Naşterea binecuvântatului Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce şezi de-a dreapta Măririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, laudă şi bucuria celor ce Te doresc şi Te iubesc pe Tine, bucuria şi veselia celor ce Te aşteaptă pe Tine, viaţa mea, Hristoase: mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, întru Împărăţia Ta, Lumina mea, Doamne. Argatul cel ce se osteneşte aşteaptă să îşi ia plăţile; vai mie, că se osteneşte limba mea la cuvântare de lauda Ta, Mântuitorule, dar după cum am făcut să nu îmi răsplăteşti mie, nici după lucrurile mele să Te mânii asupra mea; ci mântuieşte-mă pentru Darul Tău, şi îndură-Te spre mine, pentru milosârdia Ta. Că Tu eşti binecuvântat împreună cu cu binecuvântatul Tău Părinte şi cu Duhul Tău Cel Sfânt şi De-Viaţă-Făcător şi Mângâietor, acum şi de-a pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Efrem Sirul, Rugăciunile Sfinţilor Părinţi sau Apanthisma, Editura Sophia – Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2007, pp. 344-346

Leave a reply

required