Un frate l-a întrebat pe Sfântul Pahomie (286-346): „Spune-ne ce vezi în vedeniile tale?”. Acesta i-a răspuns: „Păcătosul de mine, nu-i cer lui Dumnezeu să am vedenii… O mare vedenie este să vezi un om curat şi smerit. Cu adevărat, ce vedenie poate fi mai mare decât să-L vezi pe Dumnezeu cel nevăzut într-un om văzut, templu al lui Dumnezeu”.
Deci, aceasta este cea mai mare vedenie, adevăratul miracol: făptura umană creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. „Te voi lăuda că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale” (Ps. 138, 14). Poate că nu există lucrare mai urgentă în viaţa noastră duhovnicească ca retrezirea uimirii şi a cutremurării în faţa minunii şi a tainei propriei noastre persoane. Mai ales cuvântul taină trebuie subliniat: cine sunt eu? Ce sunt eu? Nu există răspuns evident, căci nu cunosc decât o parte infimă din mine însumi. Limitele persoanei umane sunt extrem de largi. Se întind departe şi avansează în timp şi în afara timpului, în veşnicie. Există în mine profunzimi ascunse, neexplorate, care-mi depăşesc înţelegerea. Tainică, creată după chipul Dumnezeului Celui Viu, persoana umană este alcătuită din patru elemente esenţiale: libertatea, lucrarea harului, comuniunea şi creşterea.

                                                                          Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 35-36

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.