Sufletul omului este ca un burete, asimilează și păstrează, fie bune, fie rele în conștient, subconștient, inconștient și de aceea adesea apar probleme comportamentale. Iată că uneori chiar doar de la un simplu cuvânt de mustrare primit de la un semen, poate să ne dea peste cap întreaga zi sau chiar mai mult deoarece sensibilitatea e-ului nostru este foarte mare.
Sfinții Părinți datorită simplității lor, legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune și prin iubirea de semeni, trec aceste evenimente în planuri secundare, nu se frustrează, nu asimilează, nu se tulbură și nu se învârtoșează și asta îi face fericiți lucrători ai celor dumnezeiești. Părintele Simeon Kraiopoulos încearcă pas cu pas să aducă puțină lumină în sufletele noastre arătându-ne unde greșim, și cât de sensibili suntem datorită mândriei, trufiei și mai ales datorită iubirii de sine. Trezvia și legătura cu Hristos prin rugăciune ne face imuni la astfel de întâmplări minore. Este de-a dreptul tulburător să știm că lucruri atât de mărunte ne zdruncină pacea și liniștea interioară și ne scoate în afara iubirii de aproapele. Modelul Hristos „ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fară de glas în fața celui ce o tunde”, să-L urmăm în lupta noastră duhovnicească spre dobândirea roadelor duhului:

Sufletul asimilează trăirile mai puțin plăcute!
Ce se întâmplă cu omul? Și mai ales cu omul de astăzi?
Fiecare din noi în viață, vrând-nevrând, trăim anumite stări. În fiecare clipă avem trăiri. Un cuvânt spus de cineva, face ca noi să avem o anumită trăire. Ori ne întristăm, ori ne supărăm, ori suntem presați, ori trăim un sentiment de rușine. Acestea sunt trăiri. O femeie gospodină nu poate ține gunoaiele în casă. Le adună și le aruncă afară. Astăzi le pune în saci speciali și le scoate afară.
Cealaltă femeie, din anumite motive, de rușine sau pentru că mintea ei nu a funcționat bine, le-a ascuns în casă. Le-a ascuns și a suportat consecințele căci acesta s-a împuțit și a umplut toată casa.
Așadar, fiecare dintre noi trăiește anumite sentimente. Aceste sentimente sunt niște realități.
Unii oameni – în zilele noastre sunt destui, dar nu atât de mulți ca în vechime, întrucât din multiple și felurite motive acum nu mai gândesc corect, orice li s-ar întâmpla, trăirile provocate sunt aspirate de organismul lor psihic, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Totul rămâne doar o amintire. Fie că a fost sentiment de rușine, fie sentiment de durere, de tristețe, depresie, traumă, amărăciune, frică, păstrează o zi, două, trei aceste trăiri, apoi, încet-încet, le asimilează, le dau uitării. Așa funcționează sufletul lor.

                                                               Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temniţa mea, Editura Bizantină, 2009

Leave a reply

required