În Împărăţia cerurilor, unde viază Domnul şi Preacurata Lui Maică, viază şi toţi sfinţii. Acolo sunt sfinţii strămoşi şi patriarhii care au mărturisit cu bărbăţie credinţa lor. Acolo sunt prorocii, care au primit pe Duhul Sfânt şi prin cuvântul lor au chemat poporul la Dumnezeu. Acolo sunt apostolii, care au murit pentru că au propovăduit Evanghelia. Acolo sunt mucenicii, care şi-au dat viaţa cu bucurie pentru iubirea lui Hristos. Acolo sunt sfinţiţii ierarhi, care au urmat pe Domnul şi au luat asupra lor povara turmei lor duhovniceşti. Acolo sunt cuvioşii nevoitori şi nebuni pentru Hristos, care au luptat lupta cea bună şi au biruit lumea. Acolo sunt toţi drepţii, care au păzit poruncile lui Dumnezeu şi şi-au biruit patimile.
Acolo, în această minunată şi sfântă adunare, pe care a strâns-o Duhul Sfânt, e atras şi sufletul meu. Dar, vai mie! Pentru că n-am smerenie, Domnul nu-mi dă putere spre nevoinţă (luptă duhovnicească), şi duhul meu neputincios tremură ca flăcăruia unei candele, în vreme ce duhul sfinţilor ardea cu flacără arzătoare şi nu numai că nu se stingea sub vântul ispitelor, dar se aprindea cu şi mai multă putere. Cu picioarele ei mergeau pe pământ şi cu mâinile lucrau, dar duhul lor rămânea mereu în Dumnezeu şi mintea lor nu voia să se dezlipească de amintirea lui Dumnezeu. Pentru iubirea lui Hristos ei au suferit toate întristările şi necazurile pe pământ şi nu se temeau de nici o suferinţă, ci în acestea preamăreau pe Domnul. De aceea Domnul i-a iubit şi i-a preamărit şi le-a dat în dar Împărăţia veşnică împreună cu El.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ică și Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu,2001 

Leave a reply

required