Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.
După cădere, omul s-a făcut câmp de luptă între Dumnezeu și vrăjmașul.
Deznădejdea este pierderea conștientizării că Dumnezeu vrea să ne dea viața vecinică. Lumea trăiește în deznădejde. Oamenii s-au osândit singuri morții. Suntem nevoiți să ne luptăm corp la corp cu negrijania.Viața lumii se organizează în jurul anumitor patimi omenești, iar viața duhovnicească este marginalizată. Noi trebuie să răsturnăm această ordine, să punem viața duhovnicească în inima vieții noastre.
Cum ne putem afla calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră.
Importantă este conștiința că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubește va fi vecinic lângă El, acolo unde este El.
Precum Hristos în Ghethsimani și pe Golgota trăia necontenit cu gândul la Tatăl, datori suntem a trăi fiecare clipă cu gândul la Dumnezeu, dar mai curând prin Hristos, decât prin Tatăl. Căci prin Fiul ajungem noi la Tatăl. Practic, viața devine hristocentrică.
Hristos a zis: „Eu sunt calea”. Dacă El este calea, trebuie să-L urmăm nu din afară, ci lăuntric. Și să ne amintim că pe Golgota și în Ghethsimani El sta împotriva tuturor. Singur.
Nu este deosebire între poruncile lui Hristos și viața lui Dumnezeu Însuși.
Petrecând în poruncile Lui, devenim în chip organic asemeni lui Hristos.
Stăruiți în rugăciune, stăruiți în strădanie, petreceți o zi fără de păcat. Tot restul vi se va da de Însuși Dumnezeu.
Trebuie să fim cât se poate de simțitori față de nevoile celorlalți. Atunci vom deveni unul, și binecuvântarea lui Dumnezeu va fi totdeauna cu noi, din belșug.

                                                                 Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia

Leave a reply

required