Spiritualitatea ortodoxă este strâns legată de pocăinţă, pentru că este întemeiată pe experienţa faptului că Dumnezeu mântuieşte şi iartă pentru a-l face pe om viu. Spiritualitatea implică experiența curăţirii sufletului de patimi: această experienţă conduce prin recunoştinţă la starea de iubire a credinciosului faţă de Dumnezeu; că dacă Dumnezeu mă curăţeşte, o face din iubire pentru mine.
Curăţirea este condiţia oricărei spiritualităţi reale, pentru că ea eliberează sufletul de tot ceea ce-l împiedică să se realizeze în Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu în inima curăţită se exprimă ca prezenţă a iubirii: iubire pentru fiecare, iubire activă care suferă pentru ceilalţi. Fără prezenţa lui Dumnezeu, fără o radiere a puterii lui Dumnezeu în om, acesta nu poate deveni duhovnicesc. Omul trebuie să devină el însuşi subiect al acestor puteri ale lui Dumnezeu, al acestui har al lui Dumnezeu. Trebuie să devină un dumnezeu prin participare. Doar astfel el devine pe deplin uman: devenind subiectul tuturor harurilor lui Dumnezeu, al bunătăţii Lui, al dăruirii şi iubirii Sale. El are astfel sentimentul de a trăi în profunzimile tainelor existenţei, de a îmbrăţişa infinitul; sentimentul de a trăi în infinitul personal, sentimentul intimităţii cu Dumnezeu şi cu oamenii. Această spiritualitate este legată de o bucurie şi de un sentiment de plenitudine. Sunt acum om, dar fără a mă socoti desăvârşit, ci tinzând mereu să sporesc mai mult în iubire, în înţelegerea tainei celorlalţi, a lucrurilor, a tainei lui Dumnezeu. Descopăr în mine totul fiind deschis tuturor, dăruindu-mă celorlalţi şi având bucuria de a putea face aceasta cu certitudinea faptului că şi alţii mi se dăruiesc, că însuşi Dumnezeu mi Se dăruie.
Mistica este unirea cu Dumnezeu, o unire de iubire, fără contopire. E o unire care-mi dă sentimentul de a fi în plenitudine, dar în care răspund eu însumi. Am senzaţia de a fi plin până la revărsare de bine, de un bine care vine de la Dumnezeu, care iese din unirea cu Dumnezeu. Este sentimentul de a fi înconjurat de lumină iubirii, a adevărului, a înţelegerii, bucuria care-mi vine de la Dumnezeu, bucuria care-mi vine de la ceilalţi. Această experienţă spirituală se datorează faptului că Dumnezeu este personal. El este o comuniune de persoane, mă iubeşte, este adevărul nemărginit care luminează tot mai mult sensul existenţei. Primesc un fel de asigurare, de odihnă în iubirea lui Dumnezeu; nu mai sunt ispitit să ies din această stare pentru a căuta fericirea în afara ei; vreau să înaintez tot mai mult în această comuniune cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.
Spiritualitatea înseamnă această curăţie, această iubire, această comuniune, această iluminare care mă umple de focarele de lumină, care sunt Persoanele divine. Lumină, iubire şi bucurie…
Dumitru Stăniloae