Altădată erau oameni nu cu multă şcoală şi educaţie, dar cu o adevărată prostime sfântă (simplitate sfântă). Unul spunea: “Sfinte Gheorghe, ajută-mă degrab! Tu eşti tinerel şi subţire şi eşti şi călare, ajută-mă repede!”. Altul zicea: “Măi, părinte, fă închinăciunile la canon până la pământ, că am citit undeva că dacă le faci mai sus picioarele rămân neputrezite”.
Când eram tânăr şi nu aveam aşa multe păcate ca acum, mă mai mângâia Dumnezeu. La un hram la chilia “Sfântul Tihon” la Capsala, pentru că eu eram cel mai tânăr, osteneam mult la pregătiri. Şi în ajun am pregătit mâncarea de caracatițe, dar din oboseală am cârtit, că: “ce trebuie atâtea?”. Adormind după aceea, am avut un vis în care cu înfricoşare am văzut că toată mâncarea pe care o făcusem era plină de viermi. M-am trezit imediat înfricoşat şi am cunoscut greşeala mea.
Răbdarea este cea mai mare forţă, iar răbdătorul este cel mai puternic om. Smerita cugetare şi nevoinţa cu măsură dau putere rugăciunii. Să ne rugăm unii pentru alţii cu dragoste şi Domnul ne va împlini la toţi cererile cele bune.

                                      Stareţul Dionisie Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, pp. 288-289

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.