Noi spunem de obicei: „Dumnezeu m-a părăsit, Dumnezeu m-a abandonat, Dumnezeu nu are grijă de mine, Dumnezeu nu mă ascultă…”. Dar nu-L lăsa tu pe Dumnezeu! Ai posibilitatea să Îl prinzi și să nu Îl mai lași să plece! Cum? Prin credință, prin rugăciune, prin nădejde! Știți ce înseamnă să Îl ții în brațe pe Hristos și să Îi spui: „Nu te las să pleci!”?
Dumnezeu are o putere foarte mare însă datorită chenozei Sale are o oarecare „neputință”: se lasă pe Sine să fie prins de noi, ținut de noi, chiar silit de noi. Este exact ce s-a întâmplat cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus. „Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua” (Lc. 24, 29) – Si Îl rugau stăruitor!
Lui Dumnezeu Îi place să-L rugăm stăruitor! Nouă nu ne place. Cui îi place să fie forțat?! Noi spunem: „Nu mă deranja! Am drepturile mele! Nu mă sili!”. Dar lui Dumnezeu îi place acest lucru! După ce ucenicii L-au rugat stăruitor să rămână cu ei, și după săvârșirea Tainei Sfintei Euharistii, S-a făcut nevăzut de la ochii lor. Apoi, i-a făcut să Îl caute și să Îl găsească. Ei au alergat la Ierusalim și au spus: „L-am văzut pe Hristos cel Înviat!”.
Viaţa creștină nu înseamnă vorbe. Pot să stau aici și să vă țin teorii, așa cum se întâmplă în facultățile de Teologie. Putem să interpretăm cuvintele Sfinților Părinți din perspectiva analizei filologice, etc. Bun lucru este și acesta, nu îl condamn. Dar, la un moment dat va trebui să începem să-L vânăm pe Dumnezeu!
Sfântul Grigorie Teologul are un cuvânt foarte frumos. Se folosește de exemplul vânătorului. Spune că vânătorul își caută prada și o zărește undeva. Să spunem că vede un iepure, care face salturi pe ici-colo, iar vânătorul aleargă să îl prindă. În clipa în care vrea să-l împuște, iepurele face un salt mai departe. Nu poate să îl prindă, așa că îl vânează iarăși din urmă. Fuge în dreapta, în stânga, îl momește târându-l departe, acolo unde voiește. În felul acesta prada devine centrul atenției pentru vânător.
Sfântul Grigorie Teologul ne îndeamnă să Îl socotim pe Hristos drept pradă. Lui Dumnezeu îi place acest lucru. Dar, dacă ne apropiem să-L prindem, dispare. În momentul în care ne apropiem, fuge din nou. De ce face acest lucru? Ca să ne tragă spre Cer! În felul acesta ne smulge, ne desprinde de pământ, de patimi și de cele pământești. Ce lucru minunat este acesta! Este un fel de joc al dumnezeiescului har. Așadar, să începem să-L vânăm pe Dumnezeu!
Gustați și vedeți că bun este Domnul!” (Ps. 33, 8). Haideți să începem să-L vânăm pe Hristos! Să adăugam un pic de rugăciune, un pic de răbdare, încă un pic de credință!
Iertați-mă că vă spun, Dumnezeu nu dăruiește leneșilor darurile cele mari! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Cerem de la Dumnezeu să ne dea smerenie, credință, răbdare, rugăciune, dar Dumnezeu nu este băcan să Îi ceri să-ți dea un kilogram de zahar sau un kilogram de orez…”.
Dumnezeu îți spune: „Smerește-te, fă și tu ceva, începe să te pocăiești, iar Eu îți voi da pe parcurs darurile Mele!”.
Aţi văzut ce s-a întâmplat cu leproșii din Evanghelie, atunci când s-au întâlnit cu Hristos strigând: „Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! „(Lc. 17, 13)? Hristos le-a vorbit de departe, nu S-a apropiat de ei. Nu le-a spus că îi va vindeca. Le-a poruncit să meargă și să se arate preoților, nu i-a vindecat. Si s-au vindecat atunci când erau pe cale! Adică, ne spune: „Înaintează! Cu cât vei înainta, te vei vindeca! Dacă stai pe loc, nu te vindeci!”. „Dar, pe când ei se duceau…” – înseamnă un drum de pocăință, de rugăciune.
Ne vom înmulți rugăciunea în funcție de posibilități. Vom începe de la un sfert de oră dimineața, un sfert de oră seara, la jumătate de oră, la o oră, dimineața și seara. Vom dobândi treptat dorința de rugăciune. Atunci vom începe să gustam câte ceva din roadele ei, iar viața noastră va fi numai bucurie, sărbătoare și Înviere!

Sursa www.corortodox.blogspot.com

 

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.