Vorbind despre smerenia inimii, este necesar să descriem în ce constă aceasta şi cum se poate dobândi. Sfântul Marcu Ascetul subliniază faptul că „fără zdrobirea inimii e cu neputinţă să ne izbăvim de păcat, iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri:, de la somn, de la hrană şi de la lenevirea trupească” (Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte, cap. 210, p. 315). Lenevirea trupească produce iubirea de plăceri, care, la rândul ei, provoacă gânduri rele şi păcătoase: „Nimic nu face aşa de mult inima zdrobită şi sufletul smerit ca singurătatea întru cunoştinţă şi tăcerea despre toate” (Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, cap. 104, p. 128), întorcându-ne la Sfântul Marcu Ascetul, aflăm că „privegherea, rugăciunea şi răbdarea necazurilor ce vin asupra noastră aduc inimii zdrobirea neprimejdioasă şi folositoare, dacă nu împrăştiem tovărăşia lor prin lăcomia după ceva” (Sf. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, cap. 19, p. 272).
Prin urmare, ostenelile trupeşti şi înfrânarea întristează inima, dar aceasta este o întristare roditoare, care duce la mântuire. Sfântul Filotei Sinaitul insistă asupra frângerii inimii prin zdrobirea superbiei acesteia, arătând că „inima o frânge şi o smereşte amintirea vieţii noastre celei dintâi în lume, iar amintirea tuturor păcatelor din pruncie, privite din nou de minte după chipul lor (afară de cele trupeşti, căci amintirea acestora este vătămătoare), umileşte şi naşte lacrimi şi ne mişcă spre mulţumirea către Dumnezeu din toată inima; asemenea şi amintirea neîncetată şi vie a morţii. Aceasta naşte şi plâns, amestecat cu oarecare dulceaţă şi bucurie, precum naşte şi trezvia minţii. Puternic umileşte cugetul şi ne face să vedem pământul, pomenirea patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, privite şi ele drept amintire după chipul lor. Ele, de asemenea, pricinuiesc lacrimi. Pe lângă acestea, mai umilesc sufletul şi multele binefaceri ale lui Dumnezeu cele către noi, numărate şi privite după felul lor, odată ce lupta noastră este împotriva dracilor mândri”. Omul trupesc, care s-a îndepărtat de Dumnezeu, se caracterizează prin înăsprire şi josnicie a inimii, în timp ce omul lui Dumnezeu, care s-a făcut sălaş Duhului Sfânt, se caracterizează prin delicateţea inimii, inima sa fiind îmblânzită şi sensibilizată prin curăţirea de patimi şi prin zdrobirea sau smerirea ei.

Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 203-204

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.