Sunt mulți cei care se ostenesc din greu căutând vreun Părinte contemporan căruia să-i încredințeze rezolvarea problemelor lor. Vor să întâlnească un nou Părinte Paisie, care să aibă multă și nețărmurită dragoste, înțelepciune de sus, sfințenia vieții și rugăciune plăcută lui Dumnezeu, şi care să săvârșească minuni. În căutarea unor asemenea Părinți, dau telefon preoților pe care îi cunosc și se întristează, totodată, că nu au avut șansa de a-l cunoaște pe Gheronda Paisie în timpul vieții.
Răspunsul pe care îl primesc de obicei este că Dumnezeu va trimite din nou astfel de Părinți lucrători ai virtuții pentru a ne întări. Neîndoielnic acest răspuns dă nădejde, dar frații care pun astfel de întrebări vor să-și rezolve problemele în clipa de față, nu într-un viitor îndepărtat. Tonul vocii, durerea și lacrimile lor trădează acest lucru.
De multe ori, oamenii lasă pe seama altora necesitatea de a se ruga pentru ei, uitând că și propria lor rugăciune, atunci când este înălțată dintr-o inimă curată, este ascultată de Dumnezeu, care le şi împlinește cererile. Comunicarea cu Dumnezeu nu trebuie lăsată exclusiv în seama mijlocitorilor. Fiecare trebuie să se roage, să lupte duhovnicește, să țină poruncile Evangheliei și să țină legătura cu cei de la care poate primi ajutor.
Este un lucru de plâns dacă fratele aflat în durere îi „angajează” pe Sfinți să facă rugăciune pentru el, în timp ce el rămâne nelucrător și petrece în lenevie. Trebuie ca el însuși să lucreze și să găsească calea lui Dumnezeu.
Constat că mulți dintre cei care citesc diferite cărți despre Părinții contemporani, rămân mai mult atrași de întâmplările minunate din viața acestora decât de învățătura lor. Acest lucru trebuie îndreptat. Minunea îl face cunoscut pe Părintele care o lucrează și astfel i se recunoaște sfințenia. Numărul minunilor nu are vreo relevanță aparte: că e una, că sunt o sută, este același lucru. Și să nu uităm faptul că Hristos este Acela care săvârşeşte minuni prin intermediul oamenilor virtuoși. Dacă Hristos judecă faptul că o minune cerută de cineva nu-l va folosi duhovnicește, nu o va îngădui.
Atenția noastră trebuie să se îndrepte mai cu seamă asupra predicilor și învățăturii Părinților. Trebuie să le cercetăm, să cugetăm la ele, să fim mișcați de înțelesul lor și să luptăm să le aplicăm în viața noastră, fără îndoieli sau răstălmăciri, fiind întotdeauna convinși de faptul că toate câte Părinții le învață, mai întâi au fost lucrate de ei înșiși. Învățătura lor este una trăită, empirică, de aceea îi și schimbă în chip sfânt pe cei care o cercetează cu bunăvoință și care primesc semințe duhovnicești în pământul inimii lor, înaintând în viața cea după Hristos. În scurt timp își dau seama că această cale a Părinților trebuie să devină și a lor, la fel cum și trăirile acelora trebuie să devină trăirile lor.
Nu este de ajuns să îi admirăm pe Părinți, iar în viața noastră să urmăm o altă cale. Trebuie să fim și smeriți următori ai acestora, iar ei să ne fie pilde luminoase în viața noastră duhovnicească.

                                                                                                            Dionýsios Tátsis Sursa: Οrthódoxos Τýpos, 23.11.2012

Leave a reply

required