Era în după amiaza zilei de 2 iunie 1979. Stareţul abia îşi adusese lucrurile la Coliba „Panaguda”, dar nu apucase să le pună în ordine. Se pregătea pentru Vecernie şi a întrebat pe monahul care îl ajuta care Sfânt se prăznuieşte a doua zi, dar acela nu-şi amintea. I-a răspuns că a doua zi, când va veni, îi va spune şi a plecat grăbit pentru că se înnopta.
După aceea, Stareţul a povestit următoarele: Aveam Mineiele puse în cutii. Am căutat ochelarii ca să văd ce sfânt se prăznuieşte, dar nu i-am găsit. Dar ca să nu pierd timpul, am făcut Vecernia cu metania, spunând: «Sfinţilor ai zilei, rugaţi-vă pentru noi». Atunci când m-am sculat, după miezul nopţii, am căutat cu lanterna cam o jumătate de oră, ca să aflu ce sfânt este, dar fără niciun rezultat. Văzând cât timp am pierdut, mi-am spus: «S-a dus Miezonoptica». Dar ca să nu petrec noaptea în zadar căutând prin mineie, am început să mă rog din nou: «Sfinţilor ai zilei…»
Atunci am văzut intrând în chilia mea pe Sfântul Pantelimon, care însoţea un alt sfânt.
Cine eşti?, l-am întrebat.
Sfântul Luchilian, a răspuns acela.
Şi fiindcă nu-mi aminteam să existe un sfânt cu un astfel de nume, l-am întrebat din nou:
Luchian?
Nu, Luchilian.
Cum? Longhin?, am întrebat pentru a doua oară.
Lu-chi-li-an, a repetat a treia oară Sfântul, pronunţând rar numele său.
După aceea, adresându-se Sfântului Pantelimon, i-a spus să-mi cerceteze rănile de la operaţie, să vadă dacă s-au vindecat. Atunci Sfântul Pantelimon, care purta un halat alb ca medicii, s-a apropiat de mine şi, după ce le-a examinat punându-şi mâna pe pieptul meu, în locul unde fusese făcută operaţia de plămâni, i-a spus Sfântului Luchilian: „Sunt bine. Să le ai în vedere (la examinare)”.
Apoi Sfinţii s-au făcut nevăzuţi, iar Stareţul, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Sfinţilor, a aprins o lumânare şi a găsit că în acea zi de 3 iunie se făcea pomenirea Sfântului Luchilian.
În dimineaţa zilei următoare, când a venit monahul care îl ajuta, Stareţul l-a întrebat zâmbind: „Sfântul Luchilian, nu-i aşa?” şi i-a povestit arătarea Sfinţilor.
Stareţul, citind viaţa Sfântului, a rămas uimit atunci când a observat următoarea „coincidenţă”: viaţa pe larg a Sfântului, care se află la Mănăstirea Iviron, este inclusă în Sinaxar la 27 februarie, adică la data în care i s-a arătat Sfânta Eufimia. Această legătură a Mucenicului cu Sfânta la care avea atâta evlavie, precum şi apropierea datelor şi locurilor de mucenicie ale celor doi Sfinţi l-au bucurat în mod deosebit.
Îndată după aceasta a mers la Schitul Mănăstirii Kutlumuş şi s-a închinat icoanei Sfântului Pantelimon de pe iconostas, despre care spunea că seamănă mult cu sfântul lui chip.
De atunci, în fiecare an îi cinstea pomenirea şi din deosebita evlavie ce o avea către el, a pus icoana lui în bisericuţă şi în chilie.
Această minunată întâmplare l-a mângâiat pe Stareţ şi a alungat de la el oboseala şi mâhnirea prin care trecea în acea perioadă a mutării de la coliba Sfintei Cruci la Panaguda.

                           Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 263-266

Leave a reply

required