Exact. Şi Scriptura zice limpede şi hotărât: prietenia lumii este vrăjmăşia lui Dumnezeu, cel ce este prieten al lumii este duşman al lui Dumnezeu (cf. Iacov 4, 4). Creştinii adevăraţi, copile, sunt prieteni ai lui Dumnezeu şi duşmani ai lumii. Pentru aceasta îi prigoneşte lumea. Dacă ar fi fost prieteni ai lumii, lumea nu i-ar fi izgonit. Căci zice Hristos al nostru: Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte (Ioan 15,19). Şi în rugăciunea Sa de pe urmă, Hristos spune Tatălui: Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume (Ioan 17,14).
Şi sfinţii tuturor veacurilor până astăzi aparţin aceleiaşi categorii ca şi Hristos. Nu erau şi nici nu sunt lumeşti.
Corect. În acest punct trebuie să subliniem paralelismul pe care îl face Domnul între sfinţi şi Sine, pentru că acest paralelism este răspunsul la întrebarea de ce lumea îi urăşte pe sfinţi. Pentru că, precum spune Domnul, sfinţii sunt ca şi El în ceea ce priveşte legăturile lor cu lumea. În consecinţă, orice poziţie ar lua lumea împotriva Domnului, pe aceea o va lua totdeauna şi împotriva sfinţilor. Şi zice Hristos: Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât (Ioan 15, 18). Pe mine Mă urăşte (lumea) pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele (Ioan 7, 7). Eu sunt lumina lumii (Ioan 8, 12).[…]
Iată, deci, că Hristos şi sfinţii sunt lumina lumii. Însă lumea a iubit întunericul şi a urât lumina. De aceea i-a urât şi pe sfinţi. Sfinţii, ca şi Hristos, descoperă lucrările viclene ale oamenilor lumeşti şi strigă celorlalţi: „Fiţi atenţi, luaţi aminte, aici este o nelegiuire şi o minciună. Luaţi aminte, aici este o calomnie şi un păcat. Luaţi aminte, aici este câmpul minat al diavolului”.
În consecinţă, părinte, sfinţii, ca şi Hristos, au demascat ipocrizia şi făţărnicia oamenilor lumeşti.
Exact. Sfinţii, la fel ca şi Hristos, îi luminează, îi deşteaptă, îi conduc şi îi eliberează pe oameni.

Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, traducere din limba greacă de Părintele Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 284-285

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.