Un bărbat tânăr a ajuns alcoolic şi a început să dea pe băutură totul din casă. Soţia nu a mai rezistat să ducă o astfel de viaţă şi a plecat împreună cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat că în Viriţa trăieşte un monah bătrân care îi tămăduieşte pe alcoolici şi a început să-l convingă să meargă la el, poate îl va ajuta să se vindece.
Mult timp acela nu a vrut să meargă, dar mai pe urmă s-a lăsat convins. Au luat bilete şi au ajuns până la Leningrad. Când au sosit la gară Vitebsk, prietenul acestui beţiv s-a dus la casă să cumpere bilete şi, cât a stat la rând, alcoolicul s-a dus la toaletă şi i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool să-i dea hainele: şi-a dat de pe el cizmele şi lenjeria de corp şi a rămas numai în flanelă şi pantaloni, iar sfertul l-a băut pe loc. Prietenul l-a căutat, dar nicicum nu putea înţelege când şi unde a reuşit să bea. S-a urcat în tren şi au plecat. Sosind la casa stareţului, au păşit în hol, iar părintele în acest timp explica pilda despre oaia pe care păstorul merge să o caute. Beţivul a spus prietenului său:
Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.
Cei beţi adeseori devin slobozi la gură şi vrăjmaşul îi împinge să ia în râs şi să batjocorească cele sfinte:
Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.
Şi îndată a auzit glasul stareţului:
Serghei, vino încoace!
Îndată i-a sărit beţia şi l-a întrebat pe prietenul său, să intre.
De unde mă ştie el?
Dar stareţul a repetat cu glas tare:
Serghei care a venit la mine cu prietenul său, să intre.
Serghei a intrat şi a văzut o mulţime de oameni, iar stareţul a spus:
Iată, scumpii mei fraţi şi surori, pe acest om l-au părăsit mama şi soţia. El a ajuns într-o situaţie groaznică, abia a dat în gară pe o sticlă de votcă lenjeria şi cămaşa şi a venit aici numai cu o flanelă. Oamenii l-au părăsit, dar nu l-a părăsit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nădejdea în ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindcă pentru el a făcut rugăciune. În aceste clipe înlăuntrul acestui om se dă o luptă înfricoşată – duhul cel rău care a intrat în el îl îndeamnă şi vrea ca el să mă lovească pe mine şi pe prietenul său, iar apoi să fugă de aici, şi este greu să-l putem ţine pe acest om. Duhului rău nu-i prieşte aici şi nu poate să sufere, fiindcă aici oamenii se roagă. Şi iată, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce şi ce va ajunge acest om nefericit! Haideţi toţi împreună să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Domnului ca să-i ajute acestui om.
Toţi câţi se aflau în chilie au început să se roage, iar unii au început chiar să plângă. Şi îndată acest beţiv a căzut la pământ şi a început să se lovească cuprins de tânguire. Mult timp a stat astfel şi a plâns, iar oamenii se rugau.
La sfârşit, stareţul a spus:
El nu va mai bea de acum înainte, el a voit să se sinucidă, dar nu a făcut-o fiindcă pentru el se făcea rugăciune. Rugăciunea îngrădeşte şi respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Şi mai cu deosebire este puternică rugăciunea celor apropiaţi. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere.
Până la sfârşitul vieţii, Serghei nu a mai pus alcool în gură, a devenit profund credincios şi fiu duhovnicesc al stareţului”.

                                Alexandru Trofimov, Sfântul Serafim de Viriţa. Patericul Viriţei, Editura Biserica Ortodoxă, Galaţi, 2003

Leave a reply

required