„…Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin proroci…“ (Evr. 1, 1)
Prorocii au fost o instituţie religioasă, specifică poporului Israel, cu rolul de a face cunoscută voia lui Dumnezeu. Profetismul apare în lume ca un fenomen unic de predicare a cuvântului divin printre oameni şi de vestire a evenimentelor viitoare pe care Dumnezeu a vrut să le descopere lumii.
Cuvântul proroc sau profet înseamnă cel care vorbeşte pentru altul, adică cel care se face interpretul cuvintelor altuia. Avertizările prorocilor aveau rol pedagogic şi erau adesea alternate cu promisiunile. Prorocii aveau şi rolul de a transmite mesajul iubirii divine. Ei sunt mesageri prin excelenţă, căci prin intermediul lor, Dumnezeu mustră poporul pentru abaterile sale şi prevesteşte venirea lui Mesia.
Chemarea la profeţie era independentă de voinţa omului, iniţiativa aparţinând exclusiv lui Dumnezeu, şi din momentul consacrării lor, ei nu-şi mai aparţin lor înşişi, ci devin proprietatea lui Dumnezeu. Mijloacele pe care le utilizau pentru a face cunoscută voia lui Dumnezeu erau cuvântările, iar misiunea profetică nu era o stare permanentă pentru cel chemat, ca în cazul preoţiei. Nu se poate stabili cu exactitate numărul profeţilor, şirul acestora începând cu Moise şi încheindu-se cu Sf. Ioan Botezătorul.
Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos“ (In. 1, 17)
Personalitatea lui Moise a rămas în istoria biblică un nume de referinţă pentru contribuţia adusa la izbăvirea lui Israel, icoana mântuirii lumii.
Crescut în cultura şi civilizaţia Egiptului antic, Moise a ştiut să pună în valoare toate bunele acumulări spirituale de la şcoala timpului. Israel a fost format şi organizat ca popor prin Moise, primind legi sfinte şi binefăcătoare pe care Domnul Hristos doar le-a desăvârşit: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau prorocii, n-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Mt. 5,17). Legea nu înseamnă altceva decât cele poruncite prin Moise şi din care se inspiră toţi prorocii Vechiului Testament: „…au pe Moise şi pe proroci, să asculte de ei“ (Lc. 16, 29).
Personalitatea lui Moise este predominantă pentru istoria lui Israel, de la ieşirea din robia egipteană şi până la cucerirea Canaanului, iar în scrierile Vechiului Testament numele său apare pomenit de 706 ori.

            Chemarea lui Moise şi revelaţia de pe Muntele Sinai

Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia“ (Ieş. 3,2)
După uciderea egipteanului, Moise a căutat refugiul în Madian, un ţinut situat în pustia Arabiei. S-a ataşat de preotul Ietro, cu a cărui fiică Ţippora se căsătoreşte, rămânând aici timp de 40 ani, gândindu-se mereu la planul de eliberare a confraţilor.
Chemarea lui Moise la misiune are loc tot în ţinutul Madian, pe când păştea oile socrului său, aproape de muntele Horeb. Aici i s-a arătat îngerul lui Dumnezeu deasupra unui rug, într-o flacără de foc, iar rugul nu era consumat de flacăra focului. Nedumerit şi intrigat de fenomen, Moise încearcă să se apropie, dar este oprit şi îndemnat să-şi scoată încălţămintea pentru că se află pe un loc sfânt, aceasta arătând că pentru întâlnirea cu Dumnezeu, omul trebuie să se pregătească.
Imaginea dumnezeiască era înfricoşătoare: o lumină, deosebită de cea a soarelui, i-a fulgerat vederea. Ridicându-şi privirea spre munte, a văzut un tufiş aprins de o lumină ca de foc, dar ramurile tufişului rămâneau verzi ca într-o rouă în mijlocul focului. Moise nu vedea numai cu ochii minunea luminii, ci şi auzul îi era luminat de razele acesteia. Numele divin „Eu sunt Cel ce sunt“ (Ieş. 3,14), conjugat la timpurile trecut, prezent şi viitor, semnifică atributul de veşnicie a lui Dumnezeu ca „Cel ce a fost“, „Cel ce este“ şi „Cel ce va fi“.
Pe acest Dumnezeu veşnic Îl întâlneşte Moise în Horeb, care este unul dintre vârfurile munţilor Sinai, considerat ca „muntele lui Dumnezeu“ sau „muntele lui Moise“ pentru faptul că aici I s-a revelat lui Moise în rug. În limba arabă, rugul se numeşte „sinah“ şi se găseşte în Palestina şi în împrejurimile Mării Moarte, iar aceasta ar putea fi originea numelui „Sinai“. Poate de aceea şi în scrierile Pentateuhului, Dumnezeu este numit „Cel ce locuieşte în rug“ (Deut. 33, 16).
Ceea ce i se arată lui Moise în Sinai, după trecerea prin Marea Roşie, nu era numai ceva care înspăimântă sufletul şi trupul. Poporul întreg era copleşit, încât nu mai putea să suporte ceea ce se arăta şi se auzea. Moise, rămas singur, îndrăznea mai mult decât îndrăznise împreună cu cei ai lui. Îndrăzneşte faţă de negură şi intră înlăuntrul celor nevăzute şi învaţă că cel ce vrea să fie cu Dumnezeu trebuie să iasă din toate cele văzute şi să-şi înalţe cugetul spre cele nevăzute şi necuprinse ca pe o culme a muntelui, crezând numai că Dumnezeu există, iar cum, cât sau unde este să lase necercetat, fiind de necuprins.
Voind a vedea pe Dumnezeu, Moise învaţă cum poate fi văzut Cel nevăzut: a-L vedea  înseamnă a-I urma oriunde te-ai duce. Cel ce călăuzeşte arată calea prin aceea că merge înaintea celui ce-l urmează, iar cel ce urmează nu se va abate de la calea cea dreaptă, dacă va vedea mereu spatele celui ce-l călăuzeşte: „…tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea!“ (Ieş. 33, 23). Moise nu priveşte contrar lui Dumnezeu, ci priveşte cele dinapoi ale Lui. Căci cel ce priveşte împotrivă nu va trăi şi de aceea glasul dumnezeiesc zice: „…nu poate a vedea omul faţa Mea şi să trăiască“ (Ieş. 33, 20).
Întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu arată că orice întâlnire cu divinitatea determină o profundă şi durabilă transformare a omului: „Domnul grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său!“ (Ieş. 33, 11). El a izbutit să ajungă la cea mai înaltă desăvârşire cu putinţă, fiind numit prieten al lui Dumnezeu de către Dumnezeu însuşi. Când a voit ca mai bine să fie pierdut cu toţi dacă nu poate îndupleca pe Dumnezeu să ierte pe cei care păcătuiseră, a oprit mânia pornită asupra evreilor, făcând astfel pe Dumnezeu să-şi abată judecata Sa, pentru a nu-Şi întrista prietenul.
Toate acestea sunt mărturie că viaţa lui Moise a urcat pe cel mai înalt vârf al desăvârşirii, iar prin tot ceea ce a făcut a dorit să transmită mesajul că trecem prin viaţă spre împărăţia cea veşnică, ca printr-o călătorie în care-L avem călăuză pe Dumnezeu.

                                                                                                                                                                        Pr. Andrei Zlăvog

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.