“Domnul Iisus Hristos S-a pogorât de pe Muntele Taborului după ce a arătat lumii prin ucenicii Săi aleşi Lumina cerească. O, cât ar fi vrut El ca această lumină să lumineze în lume, ca oamenii s-o primească în inimile lor, ca toate popoarele să meargă pe calea luminată de lumina Lui cerească!
S-a pogorât de pe munte în mulţimea de oameni, gălăgioasă şi plină de dispute; şi duhul cotidian, neschimbat al mulţimii I-a atins inima. S-a apropiat de El tatăl unui copil demonizat. L-a rugat doar de vindecare – nu închinarea în faţa Fiului lui Dumnezeu, nu dragostea faţă de Mântuitorul lumii l-a adus pe el aici, ci doar dorinţa de a primi vindecare trupească de la Doctorul-Făcător de minuni.
Domnul Şi-a amintit de poporul săturat de El în pustie cu pâine şi de poporul grosolan şi trupesc, căruia i-a spus: Voi Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat şi v-aţi săturat. Şi au ieşit din inima Lui cuvinte amare: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?
Domnul era străin după duh de marea parte a poporului. El nu era înţeles, Îl supărau, Îl numeau mincinos şi linguşitor, slujitorul lui Beelzebut. El trebuia să suporte dialogul cu duşmanii care Îl urau, care atentau cu răutate la viaţa Lui. Îi era greu, întristarea şi durerea îi umpleau inima. O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?
Nu doar Domnul Iisus Hristos suferea de aceasta întristare. Despre dreptul Lot, nepotul patriarhului Avraam, citim în Epistola Apostolului Petru că el, locuind în Sodoma, era istovit, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiţi: Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite (II Petru 2, 7-8).
Iar în Apostolul care s-a citit astăzi aţi auzit cuvintele Sfântului Pavel: Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, Apostolii, ne-a arătat că pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte; fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor (I Corinteni 4, 9).
El vorbeşte aici despre destinul comun al Apostolilor şi al propovăduitorilor Evangheliei lui Hristos. Ei slujesc privelişte pentru lumea care nu-L cunoaşte pe Hristos, sunt batjocoriţi, sunt goniţi. Iar îngerii cu mare bucurie şi cu profund respect privesc la lucrarea lor cea sfântă.
Noi suntem nebuni pentru Hristos.
Nebunie au considerat atenienii cuvântarea Sfântului Apostol Pavel în Areopag. Guvernatorul Festus i-a spus: Pavele, eşti nebun? Cartea cea multă te duce la nebunie.
Şi despre Domnul Iisus Hristos spuneau că Şi-a ieşit din Sine, că diavolul este în El, că El înnebuneşte.
Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim.
Nu este oare această respingere, nu este oare vrajba lumii?
Huliţi fiind ne rugăm; am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor până acum (I Corinteni 4, 9-13).
Dar acesta nu este doar destinul sfinţilor. Tuturor creştinilor Sfântul Pavel le-a spus: Toţi care vor vrea să trăiască cuviincios vor fi prigoniţi.
Să ne amintim şi cuvintele Domnului: Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte pe voi lumea… Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni (Ioan 15, 19-20).
În Psalmul al 43-lea, Prorocul David spune: Pentru Tine suntem ucişi zilnic, socotiţi suntem ca nişte oi spre junghiere.
Desigur, aceasta nu se referă la noi, căci astăzi nu eşti ucis pentru mărturisirea lui Hristos. Dar aşa a fost nu doar în timpul vechilor persecuţii ale împăraţilor romani asupra creştinilor. Aşa a fost până de curând. În secolul al XVII-lea, în Japonia, propovăduirea misionară a convertit la creştinism mai mult de 200000 de japonezi. Şi s-au înfuriat budiştii şi păgânii, şi au ridicat împotriva lor o cumplită persecuţie. Drumurile au fost umplute de mulţime de cruci pe care erau răstigniţi creştinii japonezi.
Noi suntem străini în lume.
Nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe aceea ce va să fie (Evrei 13, 14).
Tânjim în lumea aceasta, cum tânjeau evreii la râul Babilonului, amintindu-şi de Sion. O, cât îmi este de greu să merg pe străzile Tambovului, văzând şi simţind că sunt străin şi nu sunt de folos majorităţii poporului! Nu îi sunt necesare îndrumările mele pe calea lui Hristos, slujirea mea, nu ştiu tristeţea mea din pricina înverşunării inimilor lor. Îmi apar în memorie fericitele imagini ale Sfintei Ruşii vechi, în care tot poporul nostru era pătruns de evlavia în faţa Mântuitorului său şi, ascultător, mergea după sfinţii săi. Se interesează de mine, mă caută, dar numai ca doctor, de la care aşteaptă vindecare neputinţelor trupeşti, iar despre neputinţele sufleteşti nu vorbesc; ajutor duhovnicesc nu cer, nu au nevoie de acesta.
Aşa şi voi, creştinii, turma mică a lui Hristos, vă întristaţi şi suferiţi din cauza înstrăinării voastre duhovniceşti. Ştiu că mulţi dintre voi poartă o cruce grea a înstrăinării chiar şi în familie. Ştiu cât de greu este să auziţi de la bărbaţii şi fraţii voştri, chiar şi de la părinţi şi de la mame, ironii la adresa evlaviei voastre, la iubirea voastră faţă de Hristos, faţă de rugăciunile voastre.
Răbdaţi, răbdaţi cum a răbdat Însuşi Domnul nostru, cum au răbdat Sfântul Pavel şi toţi Apostolii! Urmaţi-i exemplul marelui Pavel, aşa cum şi el Îi urmă lui Hristos. Dacă vă hulesc pe voi cum l-au hulit pe el, nu răspundeţi răului cu rău, ci rugaţi-vă pentru cei care vă necăjesc, precum şi el şi toţi Apostolii se rugau; şi doar în rugăciune veţi găsi linişte sufletelor voastre, fiindcă o va auzi pe ea Hristos, care Şi-a dus îndelung crucea grea a înstrăinării şi a hulei. Şi vă va odihni pe voi, cei trudiţi şi împovăraţi, care vă întindeţi mâinile spre Dânsul, care vă vărsaţi durerea inimilor voastre.
Doar cu gândul la Dumnezeu se va linişti sufletul nostru. De la El este mântuirea, la Dânsul este adăpostul vostru.

                                                                                               Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, Bucureşti, 2009

Leave a reply

required