„Zis-a Domnul Pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit ţarina şi se gândea în sine, zicând: ce voi face, căci nu am unde să-mi strâng roadele mele? Dar şi-a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi; şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău; iar cele ce ai strâns tu ale cui vor mai fi? Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comoară pentru sine însuşi, şi nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte.” (Luca XII, 1621)
Toţi suntem astfel. Toţi ne construim viaţa aşa cum dorim, toţi mizăm că ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare şi pentru majoritatea dintre noi, acea parabolă pe care aţi auzit-o acum – despre un om bogat care a ajuns într-o mare dilemă, căci a strâns recoltă bogată de grâu şi nu ştia unde s-o pună. S-a gândit, s-a gândit şi a hotărât: Strica-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi-mi voi strânge acolo tot grâul meu şi bunătăţile mele, şi-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani: odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule, în noaptea aceasta îţi voi cere sufletul!”
Domnul Iisus Hristos ne-a spus că aşa se va întâmpla cu oricine este împovărat de astfel de preocupări, care se îmbogăţeşte mai mult în cele materiale decât în cele duhovniceşti, care nu împarte surplusul pâinii sale oamenilor săraci, ci îşi construieşte noi jitniţe. Lor le vor fi adresate cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul: Iată, securea stă la rădăcina pomilor: tot pomul ce nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Matei 3, 10). 
Astfel va fi secerat oricine care, la fel ca şi bogatul nebun, nu vrea să ştie că în jurul lui trăiesc mulţi nevoiaşi, mulţi oameni flămânzi, dar nu se gândeşte să ofere surplusul de pâine acelora. Şi acest bogat se gândea doar la sine. Gândea că va trăi mulţi ani şi se va desfăta de averea lui. Dar Domnul i-a luat viaţa.
Să ne înfricoşăm de acest exemplu, să ne înfricoşăm de securea care ne poate secera în orice moment, să ne gândim la ce înseamnă să te îmbogăţeşti în Dumnezeu. Aceasta înseamnă că treptat, de la o zi la alta, să te luminezi, să te curăţeşti şi să te sfinţeşti.
Cine se îmbogăţeşte în Dumnezeu? Se îmbogăţeşte acela care devine mare prin muncă, cu migală, care de la o zi la alta se leapădă de mândrie, de iubirea de sine, de aroganţă, care devine treptat sărac cu duhul. Se îmbogăţesc cei din ai căror ochi curg lacrimi – lacrimi pentru acea necurăţie care îi înconjoară, pe care n-o pot suporta inimile lor, lacrimile unei dureri nemăsurate pentru şuvoaiele de sânge cu care popoarele creştine înroşesc faţa pământului. Se îmbogăţesc cei care fără de lacrimi nu pot privi la Crucea lui Hristos. Şi fericiţi, bogaţi în Dumnezeu devin aceşti oameni care plâng cu aceste lacrimi sfinte. Sufletele lor întinate se spală şi ei devin smeriţi şi buni, şi faţă de toţi se poartă cu dragoste şi cu blândeţe. Aceştia devin flămânzi şi însetaţi de dreptate, de dreptatea supremă a lui Dumnezeu. Nu pântecele lor flămânzeşte, ci inima lor nesăţios flămânzeşte de adevăr, curăţie, dreptate şi bine. Ei devin împreună-pătimitori cu toţi oamenii şi milostivi, îşi împart toată averea celor nefericiţi care îi înconjoară. Nu se îngrijesc să-şi construiască case mari, ci tot ce le rămâne dau apropiaţilor lor flămânzi şi însetaţi. Şi li se curăţă inimile de orice necurăţie păcătoasă, de dispreţul faţă de oameni, de aroganţă, de preaînălţarea de sine, de necurăţia gândurilor, de dorinţele întinate. Şi aceştia devin curaţi cu inima.
Aceste persoane deseori suferă persecuţii pentru Hristos şi pentru Evanghelia Lui. Sunt grele aceste persecuţii, dar îi îmbogăţesc în Dumnezeu pe cei care le rabdă în chip cuvenit. Din persecuţii ies sporiţi duhovniceşte, se întorc curăţiţi, trecând prin focul şi apa cumplitelor încercări ale credinţei. Şi lor le este pregătită Împărăţia lui Dumnezeu.  
Iar cei care sunt batjocoriţi pentru că Îl iubesc pe Hristos, pentru că cred cu toată inima în Evanghelia Lui, cei care sunt ocărâţi, care sunt prigoniţi se îmbogăţesc peste măsură, fiindcă şi lor le este făgăduită Împărăţia lui Dumnezeu. Şi în persecuţiile pentru Hristos, şi în batjocurile pentru Hristos, sporesc în slava lui Dumnezeu inimile lor. Şi ei se schimbă nu doar interior, ci se transfigurează şi exterior, fiindcă ochii lor devin pătrunzători şi privirea lor nu mai seamănă cu privirea oamenilor din lume. Zâmbetul curat, luminos radiază de pe feţele lor bune şi blânde.
Uitaţi-vă la icoana Cuviosului Serafim de Sarov, care se află în faţa voastră. Observaţi ce privire are, ce ochi uimitori, ce înfăţişare, şi veţi vedea cât este de bogat duhovniceşte acest plăcut al lui Dumnezeu. În el s-au împlinit cuvintele pe care le-a spus din cele mai vechi timpuri regele Solomon: „Luminătorul Domnului este sufletul omului, care a cunoscut adâncimile inimii”. Sufletul Cuviosului Serafim de Sarov a fost îndreptat toată viaţa în străfundurile inimii, cunoscând adâncimea ei şi atingând înălţimi nemăsurate ale sufletului. Şi a ajuns Cuviosul Serafim luminător al lui Dumnezeu şi luminează întregii lumi.
Astfel va fi cu oricine îşi propune scopul de a nu se îmbogăţi în cele pământeşti, ci în Dumnezeu. Şi se va însenina faţa lui şi se va lumina privirea lui, şi va fi luminător al lui Dumnezeu, care îşi revarsă lumina sa peste toţi cei care îl înconjoară.
Aşa să lumineze lumina lui Dumnezeu şi în inimile voastre în faţa oamenilor, ca văzând faptele voastre să preaslăvească pe Tatăl vostru Care este în ceruri! Amin.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 Sfântul Luca al Crimeei

Leave a reply

required