Bogăţia pare să aibă mulţi adepţi şi aspiranţi. Dar şi la masa săracilor, putem vedea acelaşi lucru; şi ei se bucură, iar desfătarea lor este una curată. Nu vă miraţi de spusele mele, nu spun aici cuvinte deşarte. Am să vă demonstrez prin fapte.  Se ştia că plăcerea pe care cineva o simte la ospeţe nu atârnă numai de felul mâncărurilor, ci şi de bună poftă şi dispoziţie a comesenilor. De pildă, cel ce se aşează la masă fiind înfometat, va găsi o tot atât de mare plăcere fie că mănâncă o mâncare din cele mai simple, fie că mănâncă una deosebită, rafinată şi împodobită în fel şi chip.
Dimpotrivă, acela care nu cu drag se aşează la masă, ci din obligaţie, care se pune să mănânce nefiindu-i foame, nu va simţi nici o plăcere, chiar de i s-ar da cele mai alese bucate, fiindcă pofta nu-i este trezită.
Şi Sfânta Scriptură ne-o confirmă când spune: „Omul sătul dă deoparte fagurul de miere, iar celui înfometat şi amarul i se pare dulce…” Şi totuşi, ce poate fi mai dulce decât fagurele de miere? Dar celui sătul, zice Scriptura, nu-i face nici o plăcere. Şi ce-i mai neplăcut decât ceea ce-i amar? Dar cât de dulce pare celui aflat în lipsă! Cei săraci nu cugetă să mănânce decât împinşi de nevoie şi de foame; cei bogaţi, oricine poate vedea, nu aşteaptă atât de mult – şi de aceea, ei nu gustă o plăcere adevărată şi curată.
Ceea ce spunem aici nu-i adevărat numai cu privire la hrană, ci şi la băutură. După cum foamea este aceea care aduce mai degrabă plăcerea decât mâncărurile înşile, tot aşa, aici, setea-i aceea care face plăcută băutura, fie chiar când e vorba numai de apă.
Ceea ce Profetul a spus-o prin cuvintele: „Mierea stâncilor îi satură”. Nicăieri nu citim în Scriptură că Moise ar fi făcut să iasă miere din stâncă – peste tot e vorba de râuri, de apă curgătoare, de undă proaspătă. Care-i, aşadar, înţelesul vorbelor acelora? Căci Scriptura nu minte niciodată. Evreii erau însetaţi, şi erau sfârşiţi de nevoi când statură faţă cu apa aceea proaspătă; şi pentru ca să arate plăcerea pe care le-o pricinui băutura, Scriptură a zis miere acestei ape. Ea n-a fost prefăcută în miere, dar înşelarea celor care o beau făcea unda aceasta mai dulce ca mierea.
De câte ori, sărmani oameni care lucrează, hărţuiţi, arşi de sete, beau apa cea limpede cu plăcerea despre care vorbim, pe când bogaţii care au la îndemână un vin ales, plin de mireasmă, având toate însuşirile unei băuturi deosebite, nu simt niciodată o plăcere comparabilă cu a celor sărmani.
Tot aşa-i şi cu somnul. Nici o saltea moale, nici un pat împodobit, nici tăcerea care domneşte în odaie, nici altceva asemănător nu prilejuieşte un somn dulce şi plăcut, aşa precum îl stârneşte munca, osteneala, nevoia numaidecât de a dormi; ce binefacere: clipa când te aşezi în pat!
Viaţa aduce mărturie aici – şi înaintea ei o aduce Scriptura. Aceasta voia să ne arate Solomon, cel hrănit cu atâtea îndestulări, când zicea: „somnul este dulce pentru rob, fie că a mâncat mult, fie că puţin”. De ce a zis el: „fie că a mâncat mult, fie că puţin?” Fiindcă amândouă, lipsă sau prea multă îndestulare gonesc, de obicei, somnul. Cea dintâi, uscând trupul, aduce uscăciune pleoapelor, înăbuşă răsuflarea, pricinuind încă şi alte multe suferinţe. Dar oboseala este un astfel de balsam, încât nici unul, nici altul din aceste lucruri nepotrivite n-ar putea să împiedice pe om să doamnă. După ce oamenii au alergat ici-colo toată ziua pentru a-şi sluji stăpânii, primesc la sfârşit o răscumpărare a trudei şi a ostenelilor lor, gustând bucuria somnului.  Datorită bunătăţii dumnezeieşti, plăcerile acestea nu se cumpără cu aur sau cu argint, ci cu trudă, cu nevoie, şi cu cumpătare. Bogaţii nu le pot cumpăra cu preţul acesta. Culcaţi pe saltele moi, ei adesea îşi petrec noaptea fără somn. Măcinaţi de tot felul de gânduri, ei nu se pot bucura de un somn bun. Ci săracul, isprăvindu-şi truda cea de toate zilele, cu trupul ostenit, află, numaidecât ce pune capul pe pernă, un somn adânc, plăcut şi netulburat, răsplata simţită a dreptelor lui osteneli.
Aşa că, dacă săracul doarme, bea, mănâncă cu mai mare plăcere decât bogatul, ce preţ mai are bogăţia, despuiată de ascendentul ce părea că are asupra sărăciei?!…

                                                                                                                                                    Sfântul Ioan Gură de Aur

Leave a reply

required