Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfânta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfânta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţând-o şi dumnezeieştile cărţi.
Venind aceasta în vârstă şi nevrând să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorându-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel:
Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost târât spre batjocură prin cetate, aruncat în râul Tibru; după dânsul a fost ridicat la împărăţie tânărul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.
Acela avea mamă creştină, numită Iulia Mamia, de la care învăţase a cinsti pe Hristos, însă nu cu dreaptă credinţă, că nici pe idoli nu-i lepăda, ci se închina lor ca unor vechi zei ai Romei, având în palatele sale şi chipul lui Hristos şi pe al necuratului Apolon, pe al lui Avraam, cel din legea veche, şi al lui Orfeu cel elinesc, precum şi alţi idoli.
Drept aceea, Alexandru nu prigonea pe creştini, ca cel născut din maică creştină, însă antipaţii şi eparhii lui făceau mare răutate credincioşilor; căci din pricina tinereţii lui, cârmuirea împărăţiei era încredinţată unora din boieri, între care mai întâi era Ulpian, eparhul cetăţii, aspru din fire şi mare vrăjmaş al creştinilor.
Aceia, ocârmuind toate în numele împărătesc, trimiteau porunci pretutindeni, ca „galileenii” (aşa numeau ei pe creştini) cu chinuri şi cu moarte să fie siliţi la închinarea zeilor romanilor; şi erau aleşi spre pierderea creştinilor cei mai cumpliţi slujitori idoleşti: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu şi Caius Domesticus. Şi se vărsa ca apa sângele creştinilor, fără cruţare, atât în Roma, cât şi în toate părţile stăpânirii romane.
Într-acea vreme, Sfânta fecioară Tatiana, diaconiţa Bisericii Romei, a fost prinsă de cei necredincioşi şi adusă în capiştea lui Apolon, să se închine acestuia. Ea însă s-a rugat lui Hristos, Dumnezeul său, şi îndată s-a făcut cutremur, încât a căzut idolul, zdrobindu-se în bucăţi; apoi a căzut şi o parte din templu şi a ucis pe mulţi dintre necredincioşii care erau acolo înăuntru, precum şi pe slujitori; iar diavolul care locuia în idol, răcnind cu mare glas, a fugit cu tânguire din locul acela, auzind toţi chiotul lui şi văzându-l fugind în întuneric, prin văzduh.
Atunci păgânii au dus-o la judecată şi la chinuire; dar mai întâi au bătut-o fără milă peste obraz slujitorii tiranilor şi apoi i-au scos ochii cu undiţele. Multă vreme fiind chinuită, chinuitorii au slăbit, pentru că sfânta era înaintea celor ce o băteau ca o nicovală tare, încât cei ce o chinuiau aveau dureri mai mari decât muceniţa; ba încă şi de îngerii, care stăteau nevăzuţi lângă dânsa, erau loviţi peste obraz. Deci strigau către judecătorul cel fără de lege, rugându-l să le poruncească să înceteze a chinui pe nevinovata fecioară, fiindcă singuri spuneau că primesc mai multă muncă decât dânsa.
Iar ea se ruga lui Dumnezeu pentru chinuitorii ei, să le dea cunoştinţa adevărului; şi a fost auzită, pentru că li s-a arătat o lumină cerească, şi ochii lor cei sufleteşti deschizându-li-se, au văzut patru îngeri înconjurând pe sfânta, apoi au auzit un glas din cer care venea spre sfânta, şi au căzut la pământ înaintea ei, zicând: „Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu, iartă-ne de cele ce ţi-am făcut fără de voie”. Deci, au crezut în Hristos, fiind opt la număr, şi s-au botezat în sângele lor; căci au fost chinuiţi cumplit, pentru mărturisirea lui Hristos şi li s-au tăiat capetele cu sabia.
Într-altă zi, judecătorul cel nedrept şezând în divan, a pus iarăşi de faţă la întrebare pe Sfânta fecioară Tatiana, care a stat înainte întreagă şi sănătoasă cu trupul, având faţa luminată şi ochii veseli, dar neputând cu cuvinte s-o înduplece la idoleasca jertfă, a poruncit s-o dezbrace şi să-i taie trupul cu brice. Feciorescul ei trup era alb ca zăpada şi când o atingeau cu bricele, curgea din răni lapte în loc de sânge şi ieşea o mireasmă plăcută ca dintr-un vas de aromate.
Sfânta, ridicându-şi ochii spre Mirele său Hristos, se ruga în chinuri. Apoi au întins-o la pământ, în chipul crucii, şi mai mult au bătut-o cu toiagul, ostenind şi schimbându-se mulţi slujitori; pentru că îngerii lui Dumnezeu, ca şi mai înainte, stând acolo nevăzuţi, loveau pe cei ce băteau pe sfânta şi slujitorii adevereau aceasta că sunt bătuţi de o mână nevăzută cu vergi de fier, pentru care au murit nouă dintr-înşii, fiind ucişi de mâna îngerilor, iar ceilalţi au căzut zdrobiţi abia cu viaţă; iar sfânta batjocorea pe judecător şi pe chinuitorii ei, defăimând pe idolii lor.
După aceasta, trecând ziua, au aruncat-o în temniţă, unde toată noaptea rugându-se şi cântând, lumina cerească o acoperea şi îngerii lui Dumnezeu cântau împreună cu dânsa; iar a doua zi, scoţând-o iarăşi la judecată, se arăta cu corpul mai sănătoasă şi cu faţa mai frumoasă ca mai înainte, încât s-au mirat toţi, deşi cu cuvinte amăgitoare o îndemnau să se plece la un gând cu ei şi să aducă jertfă Artemizei, zeiţa lor cea mare.
Sfânta fecioară se arătă ca şi cum s-ar fi învoit cu sfatul lor şi o duseră cu slavă în templul Artemizei; dar diavolul cel ce locuia în idolul acesta, înţelegând venirea Tatianei, cu glas mare a strigat: „Vai mie! Vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc”.
Când s-a apropiat sfânta de templu, a făcut semnul Sfintei Cruci şi, ridicându-şi ochii în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, şi îndată s-au făcut fulgere şi un tunet înfricoşat, apoi căzând foc din cer, a ars templul şi idolul împreună cu slujitorii; iar jertfele le-au prefăcut în cenuşă şi mulţi din popor au căzut morţi, fiind loviţi de trăsnet. Pentru aceasta, au dus-o în divan şi acolo au spânzurat-o, şi cu unghii de fier au însângerat-o; atunci şi sânii ei au fost rupţi cu acele fiare. Apoi, aruncând-o din nou în temniţă, îngerii lui Dumnezeu cu lumina cerească au venit iarăşi la dânsa şi, tămăduind-o de rane, au făcut-o sănătoasă, fericindu-i pătimirea ei cea bărbătească.
A doua zi a fost dată spre mâncare unui leu înfricoşat, în privelişte, care, văzând-o, a început a se gudura şi a-i mângâia picioarele. Când l-au luat pe leu din privelişte şi-l duceau la locul său, s-a repezit pe neaşteptate la un boier cinstit, anume Eumenie, şi l-a ucis pe loc. Apoi iarăşi au spânzurat pe Sfânta Tatiana şi mai cumplit au zgâriat-o; iar chinuitorii ei erau loviţi şi omorâţi de îngeri nevăzuţi. După aceea, aruncând-o în foc, focul nu ardea, pentru că îşi potolea puterea sa arzătoare, cinstind pe roaba lui Hristos. Toate aceste preamărite minuni se socoteau de păgâni nu ca puteri ale lui Hristos, ci ca vrăjitorie. Deci, i-au tuns părul capului ei, pentru că ziceau că în perii săi are farmece, care o apără de orice vătămare.
După tăierea părului, au închis-o în templul lui Jupiter, pentru că li se părea că de acum nu mai poate să facă nici un rău idolului lor, de vreme ce, odată cu părul s-au luat de la dânsa şi vrăjile. Sfânta a petrecut în acea închisoare două zile, cu lumina cea obişnuită ce venea din cer strălucind, mângâindu-se de îngeri. A treia zi au venit slujitorii cu poporul, vrând să aducă jertfă zeului Jupiter. Când au deschis templul, au văzut pe idolul lor căzut la pământ şi sfărâmat ca praful; iar sfânta se veselea în Hristos, Dumnezeul său.
Atunci au dus-o iarăşi la divan şi, neştiind judecătorul ce să-i mai facă, a pedepsit-o cu moartea şi i-a tăiat sfântul cap, împreună cu al tatălui său, pentru că l-au dovedit că este creştin, după ce mai întâi l-au scos din dregătoria sa şi i-au luat averile; apoi, osândindu-l la moarte prin tăiere, a murit pentru Hristos, împreună cu sfânta sa fiică.
Şi amândoi au primit cununile muceniceşti de la Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine mărire, în veci. Amin.

Leave a reply

required