Trebuie să alungăm departe de noi gândul că Sfânta Împărtăşanie ar putea rodi înlăuntrul nostru de la sine, că nu ar conta modul în care ne pregătim să o primim sau dacă ne pregătim să o primim, modul în care avem grijă să-i îngăduim să rodească în noi.
Nu, nici cuvântul lui Dumnezeu (pe care îl citim în Evanghelii sau îl ascultăm), nici harul lui Dumnezeu pe care îl primim prin Sfânta Împărtăşanie nu pot rodi în noi decât în funcţie de strădania şi de conlucrarea noastră.
Desigur, harul lui Dumnezeu ne ajută şi să ne pregătim cum trebuie, să ne străduim să împlinim condiţiile necesare unei bune pregătiri, pentru ca apoi el să poată spori înlăuntrul nostru. Însă nimic nu se împlineşte fără efortul nostru şi trebuie să fim întru totul conştienţi de aceasta.
Fără strădania şi conlucrarea noastră, fără o bună pregătire, putem să ne împărtăşim de nenumărate ori şi vreme îndelungată, dar fără să sporim duhovniceşte, fără să facem vreun progres, fără ca viaţa noastră să devină mai evanghelică, fără ca aceste învăţături ale Domnului să-şi manifeste roadele în viaţa noastră.

                                                                  Placide Deseille, Cununa binecuvântată a anului creștin, Editura Doxologia, 2015

Leave a reply

required