Avem nevoie atunci, întâi de toate, de adevărata redescoperire a adevăratului sens al Sfintei împărtăşanii, în Biserică şi prin credincioşii ei, ca Taină a Bisericii, ca act esenţial în care ea întotdeauna devine ceea ce este: Trup al lui Hristos, Templu al Duhului Sfânt, dar al vieţii noi, lucrarea împărăţiei lui Dumnezeu, cunoaşterea lui Dumnezeu şi comuniunea harică cu El. Biserica devine acestea prin „taina sobornicităţii” – cei mulţi care se unesc pentru a constitui Biserica, prin dăruirea ca un singur trup, unit printr-o singură credinţă, o singură iubire, o singură nădejde, Sfânta Jertfă, prin aducerea Sfintei Euharistii „cu o gură şi cu o inimă” şi prin pecetluirea acestei unităţi – în Hristos cu Dumnezeu şi în Hristos cu aproapele nostru – în împărtăşirea cu Sfintele Daruri.
Avem nevoie, şi mai mult, de redescoperirea Sfintei împărtăşanii ca hrană esenţială ce are rolul de a ne uni cu Hristos, care ne face părtaşi la Viaţa, Moartea şi învierea Lui, ca adevărate mijloace de desăvârşire proprie, ca membrii ai Bisericii şi de asemenea ca mijloace de desăvârşire a vieţii şi a creşterii noastre duhovniceşti.
În cele din urmă avem nevoie de redescoperirea adevăratului sens al pregătirii ca centru al vieţii noastre duhovniceşti, ca acel efort duhovnicesc ce ne descoperă întotdeauna nevrednicia noastră şi ne determină, deci, să dorim Sfânta Taină a tămăduirii şi iertării şi care, prin descoperirea către noi a necuprinsei iubiri a lui Hristos către noi, ne face să-L iubim şi să dorim unirea în har cu El.

         Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1995, pp. 142-143

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 19, 2016

Leave a reply

required