În pilda fecioarelor înţelepte şi a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înţelepte le-au spus: “Mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi.” (Matei 25:9).

Dar după ce au cumpărat, uşa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuieşte ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieţii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corectă. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, când sunt numite fecioare, chiar dacă nebune? Fecioria este virtutea supremă, o stare îngerească, şi ar putea ţine locul tuturor celorlalte fapte bune.

Eu cred că ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtuţile, dar, în ignoranţa lor duhovnicească, au crezut că viaţa creştină constă doar în facerea de bine. Făcând fapte bune, ele credeau că fac lucrarea lui Dumnezeu, dar puţin le păsa dacă au obţinut harul Duhului Sfânt. Aceste moduri de viaţă, bazate doar pe facerea de bine, fără a încerca cu atenţie dacă aduc harul Duhului Sfânt, sunt menţionate în cărţile Sfinţilor Părinţi. “Există o altă cale ce pare bună la început, dar care sfârşeşte în adâncul iadului.”

Antonie cel Mare, în scrisorile sale către monahi,spune despre asemenea fecioare: ”Multi călugări şi fecioare nu au ştiinţă despre feluritele voinţe care lucrează în om, şi nu ştiu că suntem influenţaţi de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desăvârşită şi a-tot-mântuitoare; a doua este voia noastră omenească care, chiar dacă nu este distrugătoare, nu este nici mântuitoare; şi a treia voinţă este cea a diavolului – pe de-a-ntregul distrugătoare.” Această a treia voinţă, a vrăjmaşului, îl îndeamnă pe om să nu facă fapte bune, sau să le facă din mândrie, sau doar de dragul virtuţii, decât de dragul lui Hristos.

A doua, propria noastră voinţă, ne îndeamnă să facem totul pentru a ne satisface patimile, sau ne învaţă ca şi vrăjmaşul, să facem lucruri bune doar de dragul binelui şi nu pentru harul care este astfel dobândit. Dar prima, voinţa a-tot-mântuitoare a Domnului, constă în a face bine doar pentru dobândirea Duhului Sfânt, ca o comoară veşnică şi nesfârşită, de nepreţuit. Se poate zice, într-un fel, că dobândirea Duhului Sfânt este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru că uitaseră rodul trebuincios al virtuţii, harul Duhului Sfânt, fără de care nimenea nu este şi nu poate fi mântuit, căci: “Prin Duhul Sfânt fiecare suflet este înviorat, iar prin curăţire este transfigurat şi luminat de Sfânta Treime, într-o Sfântă taină.

Untdelemnul din candelele fecioarelor înţelepte putea să ardă cu tărie multă vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut să-şi întâlnească Mirele, care venea la miezul nopţii. Împreună cu El, au putut intra în cămara de nuntă a bucuriei.

Însă cele nebune, deşi s-au dus să mai cumpere untdelemn atunci când li s-au stins candelele, nu s-au putut întoarce la timp şi au găsit uşa deja închisă. Piaţa este viaţa noastră; uşa de la cămara de nuntă care s-a închis şi împiedică drumul către Mire este moartea omenească; fecioarele înţelepte şi cele nebune sunt sufletele creştinilor; untdelemnul nu este fapta bună, ci harul Prea Sfântului Duh dobândit prin fapte bune şi care preschimbă sufletele dintr-o stare la cealaltă – de la starea stricăcioasă la starea nestricăcioasă, din întuneric la lumină, de la staulul existenţei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fără de minte şi ca fiarele sălbatice) în templul Dumnezeirii, în luminoasa cămară de nuntă a veşnicei bucurii întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbăvitorul şi veşnicul Mire al sufletelor noastre.

Sursă: Blog – Rugă inimii

Leave a reply

required