“Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Şi toate morţile le alungă de pe pământ, toate iernile fug de pe pământ, toate păcatele, toţi demonii. Biruinţa, singura adevărată biruinţă în această lume pământească este biruinţă asupra morţii. Nimeni nu este mai puternic decât moartea, nimeni dintre oameni; nimeni dintre îngeri, nimeni dintre diavoli, numai El, Domnul Hristos Cel Înviat!

Prin Învierea Sa, Domnul a deschis mormântul pământesc. Acest pământ nu a fost nimic altceva decât imensul mormânt al oamenilor, hoit lângă hoit, mort lângă mort, nenorocit lângă nenorocit, iarnă lângă iarnă, păcat lângă păcat. Iată, acesta a fost pământul până la Învierea Domnului Hristos. După Înviere totul se preschimbă. Aceasta este cea mai mare revoluţie pe care o cunoaşte mintea omenească, în toate lumile. Totul se schimbă prin Învierea Domnului Hristos: omul muritor devine nemuritor, iar pământul, mic iad, arena a răului, a păcatului, a morţii, se preschimbă în Împărăţia Cerurilor. Unde este Dumnezeu, Dumnezeu Cel Înviat, acolo este şi Împărăţia Cerurilor, acolo sunt toate puterile cereşti, acolo sunt toate bunătăţile cereşti.
Prin Învierea Sa, Domnul a ridicat piatra de pe mormântul nostru, de pe acest cavou pământesc, şi pentru întâia oară am văzut deschisă pentru noi, oamenii, calea care duce de pe pământ la Viaţa cea veşnică. Şi faptele care mărturisesc aceasta sunt nenumărate. Şi voi sunteţi astăzi martorii acesteia. Cei dintâi martori au fost Sfintele Mironosiţe, pe care astăzi le prăznuim, şi împreună cu ele, şi mai apoi, Sfinţii Apostoli, nenumăraţi Mucenici, Sfinţi, Drepţi, creştinii toţi, milioane şi milioane de creştini până în ziua de astăzi. Ce sunt ei, cine sunt ei? Martori ai Învierii lui Hristos!
Eşti creştin şi trăieşti astăzi această mărturie. Căci prin ce te distingi de ceilalţi oameni, de toate celelalte credinţe? Prin ce se distinge creştinul de toate făpturile pământeşti? Suntem creştini prin aceea că credem în Învierea lui Hristos, în nemurirea noastră şi în Viaţa veşnică. Omul nu mai este rob morţii, nu mai este rob păcatului, nu mai este rob diavolului, ci a fost slobozit de Domnul Hristos şi de păcat, şi de moarte, şi de diavol. Aceasta este singura slobozire, singura slobozire pentru neamul omenesc în toate lumile, adevarata slobozire, slobozirea de păcate. Slobozirea de păcate înseamnă slobozirea de moarte, slobozirea de diavol, slobozirea de iad. Ce mai vrei, omule, ce fel de taine mai vrei să cunoşti? Iată înaintea ta Cerurile deschise, toate bunătăţile împărăţiei Cereşti sunt ale tale.
Sfintele Mironosiţe! O, minunate femei! O, ce cununi împleteşte lumea cerească pentru Mironosiţe – mai bune şi mai sfinte decât noi, oamenii. Atunci când ierusalimitenii, şi învăţaţii, şi fariseii, şi cărturarii evrei, şi alţii s-au năpustit asupra Domnului Hristos, femeile Mironosiţe au plâns şi s-au tânguit pentru El. Nu ştim dacă a fost şi vreo femeie printre aceia care strigau: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” (Marcu 15, 13).
Ştim că ele au fost mai curajoase decât ucenicii lui Hristos. În bezna neagră a nopţii, atunci când L-au prins pe Domnul Hristos, atunci când Iuda L-a trădat, atunci când L-au dus pe Golgota, Mironosiţele au stat aproape de Crucea Sa. Nu s-au temut de nimeni. Credinţa lor era mai puternică decât credinţa bărbaţilor, de aceea Domnul înviat S-a arătat mai întâi Mironosiţelor, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena şi Mariei lui Iacov (Marcu 16,1), S-a arătat lor pentru că au slujit Lui şi au crezut în El cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată fiinţa lor. Şi primul salut de Paşti, salutul îngeresc: “Hristos a înviat!” a fost adus Sfintelor Mironosiţe – ca cea dintâi buna-vestire în mormântul nostru, în toate laturile mormântului pământesc celui ferecat.
Sfântul Apostol Pavel spune:Noi, creştinii, suntem bună-mireasmă a lui Hristos adusă lui Dumnezeu” (2 Corinteni 2, 15).
Această mireasmă a lui Hristos se răspândeşte în întreaga lume, odată cu cea dintâi buna-vestire a Paştilor, prin Sfintele Mironosiţe, şi după ele şi împreună cu ele prin Sfinţii Apostoli şi prin toţi creştinii, până în ziua de astăzi. Noi, creştinii, prin aceste miresme cereşti, îndepărtăm orice păcat, orice mânie, orice patimă. Sfântul Eftimie cel Mare, duhovnic văzător cu duhul, simţea mirosul urât al unui gând de desfrânare pe care un frate din mănăstirea să îl avea în minte. Pe acest frate îl urmărea ispită şi gândurile de desfrânare nu-i dădeau pace. Sfântul a simţit un miros urât. Astfel, fratele meu, sufletele noastre răspândesc bună-mireasmă sau duhoare. Aceasta o simt Sfinţii îngeri care sunt împrejurul nostru. Fiecare păcat din sufletul meu şi al tău răspândeşte miros urât… Dacă simţi vreun păcat întru tine, vreun miros greu, să cunoşti că orice înger se îndepărtează de la tine. Vreun păcat mai vechi, vreun păcat nepocăit pe care îl purtăm întru noi de ani de zile, acesta este o imensă duhoare de care fug toţi îngerii. De aceea ne-a dăruit Domnul Sfintele Taine: ne-a dăruit Sfânta Împărtăşanie pentru a ne înmiresma şi a ne umple de pace.
În pustia în care se nevoia Sfântul Varsanufie cel Mare, în împrejurimile şi în apropierea lui se aflau nişte tineri nevoitori care, departe de lume fiind, departe de preoţi, nu se puteau împărtăşi în biserică. Şi acelora, Îngerul Domnului le aducea în fiecare sâmbătă Sfânta Împărtăşanie. Se istoriseşte în viaţa sa că atunci când i s-a arătat Îngerul din înălţimea cerească, s-a răspândit o mireasmă care s-a revărsat peste întregul pământ. Toate acestea răspândesc mireasmă în Ceruri. De aceea, orice suflet creştin curăţit de păcat este mironosiţă, este mireasmă adusă lui Dumnezeu, ce se dăruieşte lui Hristos.
Sfintele Mironosiţe din toate timpurile sunt foarte numeroase. Mai întâi au fost câteva, apoi tot mai multe şi mai multe. Ce sunt sfintele nevoitoare, ce? Mironosiţe! Sfânta Muceniţă Varvara, Sfânta Muceniţă Irina, Cuvioasa Maria Egipteanca şi toate cuvioasele maici, ce sunt ele? Mironosiţe peste veacuri şi veacuri, suflete care se împărtăşesc de Evanghelia Domnului Hristos şi vieţuiesc în ea. Acestea sunt, mai întâi, monahiile cu chemare spre nevoinţă. Mironosiţele îşi curăţă necontenit sufletul de păcate, pentru că sufletul să nu înceapă să răspândească miros urât. Şi cine stă în fruntea tuturor Mironosiţelor? Cine este aceea care dăruieşte Mironosiţelor întreaga strălucire cerească? Preasfânta Maică a Domnului.
Ea este cea dintâi Mironosiţă şi mai presus de toate. Despre ea se spune în sfintele rugăciuni că ne-a născut scumpul Mir Ceresc, pe Domnul Hristos, dăruindu-ne bună-mireasmă. De aceea este cea dintâi Mironosiţă, înaintea tuturor. Şi fericit este acel suflet care îi urmează, cu credinţă, în Fiul Său Cel Înviat, în Domnul Hristos, cu dragoste sfântă, cu rugăciune, cu post şi cu toate celelalte sfinte virtuţi.
Sufletul tău răspândeşte miros în Ceruri, prin Domnul Cel Înviat, prin Sfânta Sa Evanghelie, prin sfintele Sale porunci. Căci El, prin împlinirea sfintelor porunci, se sălăşluieşte în sufletele noastre. Sfântul Apostol spune: „Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre” (Efeseni 3, 16).
El Se sălăşluieşte în inimile noastre şi prin credinţă, şi prin dragoste, şi prin rugăciune şi prin post, şi prin toate celelalte virtuţi. Pe cât acestea se înmulţesc, pe atât se înmulţesc întru noi puterile lui Hristos Celui Înviat. Atunci fuge din noi întreaga iarnă a păcatelor, fuge orice păcat rău mirositor, iar noi ne umplem de veşnica primăvară, de o primăvară ce răspândeşte miros de rugăciune, de iubire, de milostivire şi de toate sfintele virtuţi evanghelice.
Nu slăbi niciodată creştine, nici tu, creştino! Iată, Preasfintele Mironosiţe stau înaintea ta şi împrejurul tău, sunt toate aici ca să te ajute, să te slobozească de orice iarnă a păcatelor, de orice păcat rău mirositor. Urmează-le, mergi împreună cu ele şi cunoaşte că mergând după ele, mergi după Domnul Hristos Cel Înviat. El te va călăuzi în Împărăţia Cerurilor, te va conduce acolo unde este primăvara veşnică a nemuririi, primăvara adevărului dumnezeiesc veşnic, a bucuriei dumnezeieşti veşnice, a dragostei dumnezeieşti veşnice. Într-acolo ne conduc mironosiţele, iar al nostru este a ne folosi cu tot sufletul, a urma lor cu credinţă evanghelică, cu dragoste evanghelică, cu rugăciune evanghelică, cu trăire evanghelică. Atunci se va face auzit în toate laturile salutul de Paşti răsunând necontenit în sufletele creştinilor, în toate inimile: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!“

                                                      Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre veşnicie – predici alese, Editura Egumeniţa, 2013

Leave a reply

required