Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pildele lui Solomon 1, 7)
Nu te teme, turmă mică (Luca 12, 32)
Iubirea desăvârşită alungă frica (Ioan 4, 18)
Dumnezeu este iubire (Ioan 4, 16)
Găsim în om mai multe forme de frică:
1)Vreau să fac ceva ce altul nu vrea şi o să mă pedepsească, o să-mi facă rău”… (de exemplu, şcolarul); 2) „Pentru că iubesc mult această persoană, nu vreau s-o necăjesc” (de exemplu, copilul în relaţia cu mama lui); 3) „Dacă fac aceasta, voi pierde interesul şi bunăvoinţa din partea celuilalt” (foarte meschin, o teamă umilitoare).
Frica este izvorul multor rele pentru caracter: ea îl face pe om ipocrit, mincinos, de rea credinţă. Adesea, acest sentiment umilitor de frică alterează caracterul: „Ce se va spune despre mine?”. Și astfel trădăm dumnezeiasca iubire, pentru a fi pe placul oamenilor. Această frică este un monstru: „Ce o să spună lumea”… Dar cine este această lume? Este ea idealul? V-ar plăcea să fiţi ca ea? Dacă vă veţi pune cu sinceritate această întrebare, veţi spune că nu. Prin urmare, de ce trădaţi Iubirea lui Dumnezeu şi Adevărul Lui pentru ea? Dumnezeu spune: „Veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).
Frica este cea dintâi patimă. E adevărat că am vorbit destul despre frica de lumea aceasta, din pricina căreia ne pierdem echilibrul. Totuşi, urcăm într-un taxi şi credem că şoferul nu se va ciocni de vreun copac. Luăm avionul şi credem că pilotului nu-i va lipsi controlul – dacă nu ne vom pierde cu totul. Cunosc un arhiepiscop care a avut un accident de maşină în plin deşert şi căruia, cu ochii plini de ciobuleţe de sticlă, nu i-a fost frică. Se ruga să se facă voia lui Dumnezeu în viaţa lui… iar doctorii au văzut, stupefiaţi, cum se săvârşeşte minunea vindecării. Sau vedeţi cincizeci de morţi într-un accident de avion şi o fetiţă care se aruncă de la hublou – vie!
În viaţa aceasta în care doar autoritățile ne informează despre tot, dacă nu aplicăm ceea ce Hristos a spus: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7), nu ne vom putea elibera de această frică înnăscută. Frică de ce? De necunoscut, de nevăzut, de această stare de după moarte. Căci, încă din copilărie, omul are senzaţia de a fi un înger căzut din cer. Omul căzut are o frică înnăscută. Apoi, Mântuitorul vine şi spune: „Nu te teme. Crede numai” (Marcu 5, 36).
De aceea spun că avem nevoie de trei lucruri. Mai întâi, de Credinţă, în al doilea rând, de Credinţă şi în al treilea rând, de Credinţă. Fie ca Dumnezeu să ne dea harul de a nu mai zice niciodată: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24). Niciodată! Ce ne-a spus El ? „O, femeie, mare e credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti!” (Matei 15, 28). Şi altuia: „Crezi că te vei face bine?”. „Cred” Şi pe loc s-a vindecat! „Crezi că o să vezi din nou?” „Cred”… Iar ochii orbului s-au deschis. Apostolului Toma ce i-a spus? „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Adaug personal şi smerit: pentru că vor vedea, acum şi încă din lumea aceasta.
Ce să mai zic? Oare trebuie să vă vorbesc despre copilaşul din braţele mamei lui, în autobuzul care se hurduca? Căpşorul îi era plecat pe gâtul mamei. Dormea. Nu se îngrijea de nimic. Avea siguranţa iubirii. Aşadar? Dacă un om poate da această siguranţă, cu atât mai mult Dumnezeu, Care este Iubire! Când am început să călătoresc în străinătate, fără să cunosc pe nimeni şi fără mijloace financiare, cine mi-a dat siguranţa că nu voi fi izgonită, că voi şti încotro să merg, că nu voi cădea bolnavă, că nu voi fi cerşetoare?
Nu! Creştinul nu va fi niciodată cerşetor! Căci Dumnezeu nu-l lasă! El îi dă pâinea cea de toate zilele prin munca lui, prin sudoarea frunţii sau prin oricare alt mod! Vreme de cinci ani am trăit în India, în temperaturi care variau de la -10º C la +40º C. Niciodată nu am avut răceală sau dizenterie din pricina hranei pe care o mâncam… Cum poate oare omul să nu creadă, când asistă la atâtea minuni?
Însă, cum să le poată vedea dacă, mai înainte de toate, nu crede? Voi, iubiţii mei fraţi, aţi auzit vorbindu-se despre poveştile din strada Midias şi despre cum am ajuns eu aici. Este simplu, eram sigură că ceea ce aştept şi tot ceea ce am nevoie, Dumnezeu o să-mi trimită. Când ne rugăm şi spunem „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, dacă cu adevărat credem, ea se va face. Nu numai în ceea ce ne priveşte, ci pentru toţi. Este rugăciunea noastră. Iar nu: „Vreau aceasta pentru celălalt, căci cred că este drept aşa”. Doar Dumnezeu ştie ce îi trebuie. „Facă-se voia Ta pentru cutare, pentru altul”. Astfel este rugăciunea noastră. Ce să mai spun? Când urmăm dumnezeieştile porunci, când citim în fiecare zi Evangheliile, vom afla înţelepciunea lui Dumnezeu direct în inima noastră. Nu cu filosofia, cu logica şi cu creierul. Vom fi atunci atât de liniştiţi… Nu vom avea nevoie de nicio altă carte sau învăţătură în care se regăseşte egoul scriitorului sau al oratorului. Domnul oferă o inspiraţie deosebită fiecăruia dintre noi, în raport cu ceea ce putem accepta şi cu dumnezeiescul plan pentru vieţile noastre.
O altă formă de frică este frica de moarte. „Ah! O să mă îmbolnăvesc! Unde mă voi duce? La care spital? Ce mă aşteaptă acolo? Mă vor trata rău… O să-mi ceară bani, bani… şi când nu voi mai avea… ce se va întâmpla? Cum voi merge în străinătate? Doar acolo se vindecă lumea…” Sărmane făpturi! Ele nu ştiu că mâna lui Dumnezeu o ţine pe cea a doctorului! Şi că vor trece prin încercările prin care trebuie să treacă! Cele mai mari vindecări pe care le-am văzut în viaţa mea erau cele ale unui medic lacom! L-am întrebat pe îngerul meu păzitor: „Cum se face că Dumnezeu îngăduie acestui medic toate acestea?”. Răspunsul a fost: „Dumnezeu îl ajută pe cel suferind, care trebuie să se vindece şi-l lasă pe medic să dea seama de faptele lui la un alt moment”. Investim la bancă, investim, investim… Abia în acest moment începe spaima noastră! Dolarul creşte, francul scade… Ce o să se întâmple dacă pierdem? Unde o să mergem dacă izbucneşte un război? Să ne salvăm trupurile! Ah! Să nu suferim…: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace” [ectenie a cererilor]. O cerem cu cutremur. Cui? Celui al cărui sfârşit al vieţii a fost dureros, ruşinos, înfruntat. Dumnezeu să ne ierte! Astfel, Alfa şi Omega este: „Cred Doamne, Te iubesc şi încerc zi şi noapte să pun în lucrare prima Ta poruncă”. Tot ceea ce rămâne, Îi aparţine. Nu mie. Nici când, nici unde, nici cum. Astfel I-am vorbit Iubitului meu Dumnezeu, iar El Şi-a trimis emisarul alături de mine, ca eu să continui să trăiesc fără să mă îngrijesc de nimic, la picioarele lui Hristos, zi şi noapte. Amin.

Maica Gavrilia Papaiannis

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.