Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Acum, când mintea-mi este încă întreagă, vreau să vă dau câteva sfaturi. De mic copil mă aflam tot în păcate. Când m-a trimis maica mea să păzesc vitele pe munte – căci tatăl meu, fiind săraci, plecase în America să lucreze la canalul Panama pentru noi, copii săi -, pe când păşteam vitele, citeam silabisind viaţa Sfântului Ioan Kalivitul.
Şi l-am îndrăgit foarte mult pe Sfântul Ioan şi mă rugam îndelung, ca un copil ce eram de doisprezece-cincisprezece ani, nu-mi mai amintesc prea bine. Şi vrând să-l imit, cu foarte multă luptă am plecat de la părinţii mei pe ascuns şi am ajuns la Kafsokalivia, în Muntele Athos şi am intrat în ascultare la doi Bătrâni ce erau fraţi buni, Pantelimon şi Ioanichie. S-a întâmplat să fie foarte evlavioşi şi plini de virtuţi, aşa că i-am îndrăgit foarte şi, de aceea, cu rugăciunile lor, făceam deplină ascultare.
Acest lucru m-a ajutat foarte mult; simţeam o mare iubire pentru Dumnezeu şi petreceam foarte bine. Însă, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele mele, m-am îmbolnăvit foarte rău. Atunci Bătrânii mei m-au povăţuit să mă duc la părinţii mei, în satul meu, la Sfântul Ioan din Evvia.
Şi, deşi de mic copil făcusem păcate multe, când m-am întors în lume am continuat a face păcate care, până astăzi, s-au înmulţit foarte mult. Lumea însa m-a socotit bun şi acum toţi spun că sunt sfânt. Eu însa, simt că sunt cel mai păcătos om din lume. Câte mi le-am amintit, desigur le-am mărturisit şi ştiu că Dumnezeu mi le-a iertat pe cele spovedite, însa acum simt că şi păcatele mele sufleteşti sunt foarte multe, aşa că vă rog pe voi, cei care m-aţi cunoscut, să vă rugaţi pentru mine, fiindcă şi eu, cât am trăit, m-am rugat cu multă smerenie pentru voi. Iar acum, că mă îndrept spre cer, cred că Dumnezeu mă va întreba: „Ce cauţi tu aici?”. Iar eu Îi voi spune: „Nu sunt vrednic, Doamne, de acest loc, ci, ceea ce iubirea Ta va voi, să mi se facă mie”. Mai departe nu ştiu ce va fi. Îmi doresc însa să lucreze iubirea lui Dumnezeu.
Şi întotdeauna mă rog ca fiii mei duhovniceşti să-L iubească pe Dumnezeu, Care este totul, ca să ne învrednicească să intrăm în nezidita Sa Biserică de pe pământ. Fiindcă de aici trebuie să purcedem. Eu întotdeauna m-am străduit să citesc imnele Bisericii, Sfânta Scriptură şi Vieţile Sfinţilor noştri şi mă rog ca şi voi să faceţi acelaşi lucru. Eu m-am străduit, cu darul lui Dumnezeu, să mă apropii de Dumnezeu şi mă rog ca şi voi să faceţi acelaşi lucru.
Vă rog pe toţi să mă iertaţi pentru toată supărarea ce v-am pricinuit.

Ieromonah Porfirie Kafsokalivia, 4/17 iunie 1991

 

                               Anastasios Sotirios Tzavaras, Amintiri deapre bătrânul Porfirie,  Editura Bunavestire, Bacau, 1999, pp. 6-7

 

Leave a reply

required