Noile media nu au desfiinţat relaţiile dintre oameni, dar, chiar înmulţindu‑le, le‑au sărăcit calitatea.
De vreme ce putem contacta pe cineva prin SMS sau mail, ce rost mai are să ne întâlnim cu el faţă către faţă? Şi comunicarea prin noile media este limpede că va fi mai săracă.
Mai întâi, pentru că ea se face fără ca interlocutorul să fie de faţă, aşadar nu beneficiază de forţa prezenţei sale, de încărcătura afectivă a unei comunicări reale şi de îmbogăţirea pe care o produc elementele metalingvistice (expresia, privirea, tonul folosit, gesturile, mimica…) amintite anterior.
În al doilea rând, pentru că forma dialogului va fi mai simplă şi conţinutul mai scurt, după cum se poate constata din mailuri, SMS‑uri, mesaje de pe Twitter, care ocupă azi o mare parte a comunicării.
În al treilea rând, pentru că aceste diferite forme de comunicare reduc la extrem şi chiar elimină formulele de politeţe şi celelalte forme de amabilitate, de introducere şi de încheiere, pe care le impunea modul de a coresponda folosit odinioară; ele aveau, desigur, un caracter formal, dar datorită lor legătura se stabilea şi se menţinea dincolo de conţinutul strict utilitar al mesajului central.
Acest lucru este deosebit de vizibil în SMS‑uri şi în mesajele de pe Twitter, dar el se manifestă şi în mailuri, cu toate că acestea se pretează la mesaje mai ample şi folosesc forme lingvistice normale.
Mailul, iute trimis şi iute primit, se integrează într‑un context global al comunicării rapide, chiar atunci când el însuşi nu are un caracter de urgenţă. Cel care redactează mesajul iniţial sau răspunsul la el, adesea prins în această comprimare şi accelerare a timpului, se simte obligat să fie scurt, fie că întreabă ceva, fie că răspunde la ceva. Lucrul acesta se transpune într‑o pierdere progresivă pe mai multe planuri:
1) mesajul în sine este mai puţin amplu şi mai puţin nuanţat decât dacă ar avea forma unei scrisori normale;
2) redus adesea la esenţial, adică la scopul urmărit, el capătă forma autoritară sau chiar cominatorie a unui ordin, lăsând deoparte politeţea şi respectul datorate celui cu care se corespondează;
3) formulele de politeţe, de introducere şi de încheiere sunt mai scurte – în mod frecvent reduse la scurte formule cu caracter formal – şi uneori absente; formulele de introducere şi de încheiere din corespondenţa clasică aveau şi ele un caracter formal, fiind puternic codificate, dar ele se desfăşurau pe o paletă vastă şi permiteau exprimarea fin nuanţată a sentimentelor şi a respectului, care vădea treapta pe care erau plasaţi corespondenţii în ierarhia socială, gradul de familiaritate, de apropiere sau de distanţă dintre ei;
4) mesajul capătă un caracter efemer (înrudindu‑se mai mult cu vorba care zboară decât cu scrisul care rămâne), iar grija aproape exclusivă referitor la conţinut a celui care îl trimite îl face pe corespondent să neglijeze într‑atât forma, încât, în comparaţie cu stilul scrisorilor, stilul mailurilor se arată în general foarte sărac, nu doar în plan literar, ci şi în plan uman, adesea foarte strâns legat de el.

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.