Una dintre căile cele mai sigure pentru dobândirea Duhului Sfânt este cugetul smerit. Chiar dacă eşti om cinstit, bun, drept şi milostiv, chiar dacă ţii toate poruncile lui Dumnezeu, să te consideri mereu un rob nevrednic, un instrument în mâinile Celui Care lucrează. De altfel, este de ajuns o privire atentă la faptele noastre bune, chiar şi la cele mai mari virtuţi ale noastre, pentru ca să vedem cât de puţin valorează, încât să le numim virtuţi creştine. De exemplu, de câte ori dăm milostenie, dacă nu din slavă deşartă şi egoism, oricum din zgârcenie, precum cei care iau dobândă, adică nădăjduind că pentru o monedă pe care am dat-o săracului, vom primi de la Dumnezeu o sută sau o mie?
Smerenie înseamnă şi altceva: să rabzi cu bărbăţie şi fără tânguire toate mâhnirile, tristeţile şi necazurile, socotindu-le ca o pedeapsă pentru păcatele tale. Să nu zici „vai de mine, cât sufăr!”, ci să spui „Puţine mi s-au dat pentru păcatele mele”. Să cerem de la Dumnezeu nu atât să ne izbăvească de încercări, cât să ne dăruiască putere să le răbdăm. ()

                                                                  Sfântul Inochentie al Moscovei, Glasul Sfinţilor Părinţi,, Editura Egumeniţa, 2008,  pp. 346-347

Leave a reply

required