Cu adevărat va veni vremea să căutăm un ceas al vremii acesteia şi să nu-l găsim. Oare câţi doresc să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi nu se învrednicesc? Iar noi auzind atâtea învăţături, nu le băgăm în seamă ca să ne sârguim. Dumnezeu ştie cât mă mir de nesimţirea sufletelor noastre: că, putând să ne mântuim, noi nu voim. Putem să ne tăiem patimile noastre cât sunt mici şi nu ne silim, ci le lăsăm de se întemeiază şi se întăresc asupra noastră, poate pentru ca să ne ostenim pe urmă foarte mult şi să nu putem să le tăiem. Că, precum v-am zis de multe ori, alta este a dezrădăcina o buruiană mică, care lesne se smulge şi alta este a dezrădăcina un copac mare întemeiat. […]
Drept aceea, să ne silim, fraţilor, ca să câştigăm milă. Părinţii au zis că trebuie să-şi curăţească cineva ştiinţa în tot ceasul, cercetându-se seara cum a petrecut ziua, iar dimineaţa cum a petrecut noaptea şi să arate pocăinţă către Dumnezeu pentru tot ce a greşit. Iar noi, cei ce suntem mai mult greşiţi, se cuvine a nu aştepta până seara, ci să ne cercetăm şi la al şaselea ceas din zi cum am petrecut şi ce am greşit şi să ne iscodim pe noi nu cumva am zis vreun cuvânt spre sminteala vecinului nostru? Oare nu am văzut pe fratele meu făcând ceva şi l-am osândit sau m-am scârbit de el sau l-am grăit de rău? […]
Dar să venim iarăşi la cuvântul ce vi-l grăiam ca să vă cercetaţi cum aţi trecut ziua şi noaptea. Dacă aţi stat la biserică cu luare aminte şi cu gândul la rugăciune sau vi s-au robit cugetele voastre de rele; dacă aţi ascultat citirile cu înţelegere sau, lăsând slujba, aţi ieşit afară din biserică şi v-aţi netrebnicit în zadar. Aşa, dacă se va cerceta cineva pe sine în toate zilele şi dacă se va sârgui să se întoarcă spre pocăinţă din cele ce a greşit şi se va sili să se îndrepte, începe a-şi împuţina răutatea de la nouă la opt. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, sporind spre bine puţin câte puţin, nu lasă patimile să se înrădăcineze; că de nu se va sili cineva în acest chip să stârpească o patimă înainte de a se înrădăcina, ajunge la marea primejdie a obişnuinţei celei rele, încât (precum v-am zis) de va vrea să se pocăiască nu mai poate singur să biruiască patima, de nu va avea de ajutor pe cineva dintre sfinţi. […]
Credeţi-mă, fraţilor, că de va fi cineva cuprins numai de o patimă obişnuită, fie cât de mică, aceea singură îl poate osândi la munca cea veşnică. Şi, de ar face cineva zece fapte bune şi numai o răutate obişnuită să aibă, acea una care se face din obiceiul cel rău, biruieşte pe cele zece bune. După cum un vultur, de va scăpa tot trupul lui din cursă şi numai de o unghie va fi prins, din pricina acestei mici părticele a trupului lui nu-i foloseşte cealaltă putere, ci, oricând va vrea, merge vânătorul şi-l prinde. Aşa este şi cu sufletul. Numai cu o patimă de se va fi obişnuit, ori în ce ceas va vrea diavolul îl biruieşte, căci prin acea patimă îl are în mâinile lui. De aceea vă zic pururi: nu lăsaţi vreo patimă să se înrădăcineze în voi, ci vă nevoiţi, rugându-vă lui Dumnezeu noaptea şi ziua să nu cădeţi în ispită. Chiar de vom fi şi biruiţi vreodată, ca nişte oameni, şi vom cădea în vreo greşeală, să ne sârguim a ne pocăi îndată, să o părăsim şi să plângem înaintea lui Dumnezeu pentru ea şi să priveghem ca să nu mai cădem. Iar Dumnezeu, văzând cugetul nostru cel bun, smerenia şi pocăinţa noastră, ne va da mână de ajutor şi va face milă şi cu noi.

Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997

Posted in: Articole.
Last Modified: august 22, 2018

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.