Rugăciunea, fiind pricinuitoarea primirii depline a harului, este prin aceasta pricinuitoarea tămăduirii omului şi a întoarcerii sale întru sănătate.
Prin ea, omul I se adresează lui Hristos – Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, pentru a primi de la El vindecarea de toată răutatea. Numai Dumnezeu singur este ajutorul și sprijinitorul său. „Ştim – spune Sfântul Varsanufie, că cei bolnavi au nevoie totdeauna de doctor şi de leacurile de la el (…)
De aceea şi proorocul strigă, zicând: „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam”. Iar dacă El este scăparea noastră, să ne aducem aminte că zice: „Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, şi te voi izbăvi”.
Ca răspuns la rugăciunea sa, omul primeşte de la Hristos leacurile potrivit stării sale şi izbăvirea de boală. De aceea, nu este de mirare că Sfinţii Părinţi socotesc rugăciunea ca lin leac deosebit de puternic şi folositor. „Rugăciunea este doctorie”, scrie Sfântul loan Gură de Aur şi încă: „Rugăciunea este leacul mântuirii”; „este izbăvirea noastră, doctoria sufletului şi leac pentru relele lui”; „puterea rugăciunii (…) vindecă bolile”.

                                                             Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 305

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.