Între anii 1977-1978, dikaios-ul (termenul folosit pentru stareţul unui schit; câteodată este folosit pentru a desemna ajutorul stareţului unei mănăstiri) Schitului Sfânta Ana era călugărul Chiril. În timpul lunii septembrie a primit ca oaspete un creştin ortodox libanez, refugiat în Grecia din cauza războiului din Liban.  Acest libanez evlavios avea o dorinţă puternică de a urca pe vârful Muntelui Athos. Aşa că, dimineaţa devreme, cu ajutorul indicaţiilor date de dikaios, a pornit la un lung şi obositor urcuş. În aceeaşi zi, în timpul serii, s-a întors la Kiriakonul schitului. În următoarea zi, după Sfânta Liturghie, a putut, cu puţinele cuvinte greceşti pe care le ştia, să relateze următoarea întâmplare minunată:  În locul numit Vavila, mai jos de vârful muntelui, unde începe o pantă mare, s-a oprit pentru a se odihni un moment. În timp ce căuta un loc de odihnă, deodată a văzut în faţă o casă din care au ieşit doi bătrâni pustnici. De îndată ce l-au văzut, l-au întâmpinat cu dragoste şi i-au dat smochine proaspete, care aveau o aromă de nedescris, şi apă rece. Oboseala i-a dispărut complet.  El a mai văzut alţi zece călugări cuvioşi în casă, fiecare dintre ei sprijinindu-se într-o cârjă (este vorba despre aşa numitul lemn al lenei, pe care se sprijină asceţii ce stau în picioare la rugăciunea de noapte) şi rugându-se cu şiragul de metanii. Ei au răspuns întrebărilor lui, spunându-i că locuiau acolo de foarte mult timp şi că nu făceau nimic altceva decât să se roage pentru lumea întreagă. Toate aceste lucruri şi altele i-au adus pelerinului uimire şi admiraţie. El a spus că toţi erau de aceeaşi vârstă.  Când dikaios-ul şi ceilalţi au auzit, au fost surprinşi şi L-au slăvit pe Dumnezeu pentru minunile Sale prin sfinţii Săi.

                                                        Arhimandritul Ioannikios, Patericul athonit, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, pp. 35-36

Leave a reply

required