Hotărârile luate de conducerea comunistă trebuia, desigur, să fie prezentate ca fiind ,,iniţiativa celor de jos, cererea clasei muncitoare”. În Saratovskaya Gubernia comuniştii au desfăşurat o propagandă intensă în presa locală, asociind Biserica cu figura lui Iuda, care L-a trădat pe Hristos, iar Hristos, desigur, era întruchipat de poporul înfometat. Pe prima pagină a ziarelor erau publicate scrisori ale unor ,,creştini anonimi”. Conţinutul unei astfel de scrisori suna în felul următor:,,Am fost creştin-ortodoxă până de curând, şi, probabil aş fi rămas în continuare, dacă nu aş fi fost dezamăgită de preoţi, care sunt ipocriţi şi lacomi după bani. Din acest moment, însă, sunt un alt om şi îi acuz pe toţi preoţii, fără excepţie, fiindcă ei nu sunt slujitori ai Lui Dumnezeu, ci ai viţelului de aur.
Când autorităţile s-au asigurat că şi-au atras simpatia populaţiei, la 26 februarie 1922, Comitetul Central Executiv al Partidului Comunist a dat dispoziţie de a fi confiscate toate obiectele şi relicvele bisericeşti. Imediat, în toată ţara au început confiscările, dar poporul credincios a luat atitudine faţă de aceste abuzuri, împotrivindu-se aplicării hotărârii de mai sus. Comunişti atât au aşteptat, şi au acuzat Biserica de acţiuni contrarevoluţionare.
La 15 martie 1922, în oraşul Suya, în timpul unei astfel de acţiuni de confiscare, populaţia răsculată a dezarmat soldaţii Armatei Roşii. Pentru a potoli mulţimea furioasă, autorităţile au trimis un întreg contingent de soldaţi cu tunuri, care a restabilit ordinea, înregistrându-se victime în rândul demonstranţilor neînarmaţi (5 morţi şi 15 răniţi). În aceeaşi zi au protestat muncitorii de la două uzine şi, astfel, Armata nu a putut să se întoarcă în oraş până în seara aceleiaşi zile.
Când Lenin a fost informat despre toate aceste evenimente, la 19 martie 1922 a trimis o scrisoare lui B.M. Molotov şi membrilor Cabinetului Politic al Partidului Comunist Rus, în care spune:,,Un scriitor foarte inteligent, când a fost întrebat despre direcţia pe care trebuie să o urmeze politica statului, a răspuns, precizând că, dacă, pentru împlinirea unui anumit scop politic trebuie comise atrocităţi, atunci, acestea trebuie comise într-o perioadă cât mai scurtă de timp şi într-un mod cât mai dinamic, pentru că poporul nu va suporta o perioadă mai lungă de timp aceste atrocităţi. În acest moment, în acest context internaţional, este justificată comiterea unor asemenea atrocităţi. După Conferinţa de pace de la Geneva, poate că nu am luat măsurile cele mai bune împotriva ierarhiei Bisericii, ceea ce ar fi putut reprezenta un risc pentru noi. Acum, însă, suntem siguri că am izbândit…Din acest motiv, propun, fără ezitare, să luăm măsurile cele mai dure, acum, în acest moment, să intrăm în conflict direct cu ierarhia bisericească şi să o strivim fără milă, astfel încât să ne ţină minte zeci de ani…Cu cât exterminăm mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii şi ai burgheziei, cu atât mai bine….
Astfel, în perioada care a urmat, autorităţile comuniste au înfiinţat tribunale publice (,,tribunalele poporului”) şi au avut loc procese intentate clericilor, 154 la Moscova şi 80 la Sankt-Petersburg (Leningrad). La Moscova au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare preoţii Alexander Zaozerski, Vasilii Sokolov, Hristofor Nadezhdin, ieromonahul Macarie Teleghin, şi Serghie Tihomirov (laic). La Sankt-Petersburg a fost condamnat şi executat însuşi mitropolitul oraşului, Vladimir Kazanski, împreună cu arhimandritul Serghie Seyn, Iuri Novatski şi Ivan Kavsarov (laici). Ceilalţi au fost întemniţaţi şi, mai apoi, exilaţi în Siberia. Conform arhivelor studiate până în prezent, doar în 1922, în Rusia au avut loc 231 de procese, în care au fost condamnate 732 de persoane.
În primele trei decenii ale secolului al XX-lea, în Rusia, autorităţile sovietice au trecut, de la propaganda ocazională, la acţiuni organizate sistematic pentru dispariţia definitivă a Bisericii. De acest lucru s-a ocupat Administrația Politică Unită de Stat (cunoscută drept GPU), al cărei responsabil pe probleme religioase a fost E. A. Tuckov. În 1931 acesta a fost decorat cu medalia ,,Steagul Roşu”pentru servicii aduse ţării. Mai exact, ,,reuşitele” activităţii sale au fost următoarele:
1. Schisma din Biserica Ortodoxă Rusă (Biserica se scindase în trei ,,mişcări religioase”: Reformatorii, Adepţii patriarhului Tihon şi restul)
2. Confiscarea obiectelor de cult şi a relicvelor bisericeşti.
3. Organizarea a două ,,sinoade bisericeşti” (ale ,,Reformatorilor”) care l-au caterisit pe patriarhul Tihon, au hotărât golirea mănăstirilor de călugări, predarea sfintelor moaşte autorităţilor statului şi au manifestat obedienţă faţă de puterea sovietică.
4. Activitate politică internaţională intensă, în special în ceea ce priveşte cererile Bisericii.
5. Dejucarea planurilor Papei care intenţiona să pornească o ,,cruciadă” împotriva Uniunii Sovietice, în 1930.
6. Neutralizarea organizaţiilor contrarevoluţionare ilegale care acţionau sub tutela schismaticilor (,,Biserica Vie”).

                                                                                                                                                   Kiril Krasnostekov, pemptousia.ro

Leave a reply

required