Cuvant de invatatura – rostit de Parintele Serafim Rose in luna iulie a anului 1976, la Manastirea Sfantul Gherman din Alaska din Platina, California, cu ocazia Duminicii Sfintilor Parinti ai celor Sapte Sinoade Ecumenice, in amintirea celei de-a zecea pomeniri a adormirii Arhiepiscopului Ioan.

7. Mai presus de cearta

Lucrul important pe care noi il invatam din scrierile Arhiepiscopului Ioan este: sa ne ridicam mai presus de cearta in teologie.( Acest fel de a face teologie este explicat de Pr. Serafim si in prefata pe care a scris-o la Dogmatica Pr. Mihail Pomazansky. Aici el spune: “Pentru crestinii ortodocsi din zilele noastre care sunt inconjurati de non-ortodocsi, sunt foarte folositoare distinctiile atente pe care le face intre invataturile ortodoxe si cele ale romano-catolicismului si protestantismului, chiar in unele opinii care la exterior par identice. El face aceasta fara vreun ton iritat impotriva non-ortodcsilor – ton care astazi este atat de comun in scrierile polemice – ci, dupa ce totdeauna mai intai descrie cu nepartinire punctul de vedere al acelora, prezinta invatatura ortodoxa intr-o maniera obiectiva ce ajuta pe crestinul ortodox sa-si inteleaga credinta mult mai bine. Pr. Mihail, in toate scrierile sale nu incearca sa descopere ceva nou sau sa se evidentieze prin asprimea criticilor sale – greseli comune in teologia academica de azi. Mai degraba, el incearca sa daruiasca propriile sale reflectii smerite si senine despre bogatia invataturii ortodoxe pe care o accepta ca fiind deja stabilita si experimentata de veacuri de catre teologii si crestinii simplii dinaintea lui. Chiar si atunci cand, in numele adevarului, gaseste ca este necesar sa critice o conceptie, fie ea inauntru sau in afara Bisericii Ortodoxe, o face cu atata delicatete si buna intentie, incat este imposibil ca cineva sa se simta ofensat. Mai mult decat orice, in scrierile Pr. Mihail se poate gasi o caracteristica a teologiei ortodoxe autentice ce este adesea uitata in vremea noastra rece si rationalista.

Teologia nu este in primul rand despre argumente, critici, dovezi si contestari ale dovezilor; ea este, mai intai de toate, cuvantul oamenilor despre Dumnezeu, in concordanta cu de-Dumnezeu inspirata invatatura a Ortodoxiei. De aceea, prima ei tinta si intentie este totdeauna aceea de a inspira, de a incalzi inima, de a ridica pe om mai presus de preocuparile meschine pamantesti, pentru a intrezari dumnezeiescul inceput si sfarsit al tuturor lucrurilor si astfel sa daruiasca energia si incurajarea de a lupta spre a ajunge la Dumnezeu si la casa noastra cea cereasca. Acesta este cu siguranta, intelesul si duhul teologiei celor trei straluciti “teologi” ai Ortodoxiei: Sf. Ioan Evanghelistul, Sf. Grigorie de Nazians si Sf. Simeon Noul Teolog; ei, se poate spune ca au dat tonul teologiei ortodoxe si acesta va ramane tonul si sarcina teologiei chiar si in vremurile noastre analitice si impietrite la inima. Pr. Mihail este calm si obiectiv, exprimandu-se mai degraba prin afirmatii sobre discrete decat prin exagerarea ce vine din parere de sine ingusta.” (Protopresbyter M. Pomazansky, Orthodox Dogmatic Theology, translated and edited by Hieromonk Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Brotherhood, 1997, p. 17, 12 – n. trad). Daca luam oricare dintre scrierile Arhiepiscopului Ioan, fie o predica sau un articol mai lung, vedem ca nu exista absolut nici un fel de controversa. Chiar si atunci cand se “lupta” cu cineva ca Bulgakov si trebuie sa arate unde ii citeaza pe Parinti gresit si unde invatatura sa nu e Ortodoxa – chiar si acolo, nu ai impresia ca se cearta, ca teologii nostri savanti. Din contra, este foarte calm. Unde e o anumita invatatura a Parintilor – o prezinta; si unde Bulgakov greseste arata: “Aici nu e bine, aici a citat gresit”.

Dintre toti acesti eretici ai scolii de la Paris, Bulgakov a fost considerat a fi unul dintre cei mai patristici, fiindca ii cita in mod constant pe Parinti. Majoritatea oamenilor nu i-au aprofundat pe Parinti prea bine si de aceea sunt foarte impresionati cand, de exemplu, Bulgakov citeaza o invatatura despre Maica Domnului. Bulgakov nu spune exact ce cred latinii – ca exista o conceptie imaculata – ci spune ca Maica Domnului este fara de pacat. Dupa invatatura ortodoxa nu spunem ca Maica Domnului este fara de pacat. Spunem ca nu a cazut in pacat, dar ea a avut pacatul originar, pacatul stramosesc si de asemenea ca ea avea urmarile pacatului in mintea sa. (Aceasta expresie trebuie inteleasa in sensul celor spuse mai sus de Parintele Serafim: este vorba de pacatosenia (sinfulness) aparuta in urma pacatului stramosesc de care nu este lipsit nici un om. “Straina oricarei caderi in pacat ea nu a fost straina ispitei pacatului” spune Sf. Ambrozie al Mediolanului citat de Sf. Ioan Maximovici in cartea sa “Cinstirea Maicii Domnului in traditia ortodoxa”, trad. de Cristian Maxim, Editura Icos, Cluj -Napoca, 2000, p. 65. Iata ce spune si Sfantul Siluan: “Intr-o zi ascultam in biserica citirea din proorocul Isaia, iar la cuvintele “Spalati-va si va veti curati” (Isaia 1, 16), mi-a venit gandul: “Poate ca Maica Domnului a pacatuit vreodata chiar si numai cu gandul”. Si, lucru uimitor, in inima mea, deodata cu rugaciunea un glas mi-a spus lamurit: “Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu gandul”. Astfel, Duhul Sfant a marturisit in inima mea curatia ei”. (Cuviosul Siluan Athonitul, “Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei”, trad. de diac. Ioan. I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 145 – n. trad). Nu exista nici un dubiu ca a fost expusa acelorasi pacate la care, in general, toata firea e expusa, in afara de Domnul nostru Iisus Hristos; dar ea nu a cazut in pacat. Bulgakov, totusi, nu a inteles aceasta deosebire cand a vorbit despre nepacatosenia Maicii Domnului; si a citat 50 de texte din slujbele bisericesti si din scrierile Sfintilor Parinti despre aceasta problema a nepacatoseniei Maicii Domnului.

Arhiepiscopul Ioan, fiind un teolog foarte competent, a examinat toate aceste 50 de texte si a aratat ca nici macar unul dintre ele nu spune ceea ce pretinde Bulgakov ca ar spune. Bulgakov, ori scotea un text din context undeva unde restul pasajului din acel Sfant Parinte spunea exact opusul, ori il facea sa spuna mai mult decat trebuia. In general, Bulgakov pur si simplu n-a inteles cum se citesc Sfintii Parinti si incerca sa-i forteze si sa-i faca sa zica ceea ce voia el. Arhiepiscopul Ioan a trebuit sa arate in fiecare caz ca nu era adevarat, ca acesti Sfinti Parinti nu spuneau ceea ce credea Bulgakov ca spuneau.

Aici vedem marea libertate a scrierilor teologice ale Arhiepiscopului Ioan: cum era mai presus de certuri patimase. Unii oameni care merg la scoli academice tin foarte mult la “a demonstra” ca celalalt este “pe dinafara” si astfel sa “triumfe”. E ca o cearta de nivel studentesc. Arhiepiscopul Ioan era mai presus de aceasta, aratand calm si limpede care este invatatura adevarata a Bisericii, fara sa se tulbure pentru mici amanunte. Aceasta libertate a duhului sau teologic este foarte importanta pentru noi.

Exista o povestire interesanta, pe care am auzit-o de la un preot din San Francisco, care ne arata cat de liber era Arhiepiscopul Ioan in duhul sau teologic, cum era mai presus de micile detalii; cum, chiar cand era vorba de mici detalii care in ele insele era foarte bune, totusi el era mai presus de ele.

Faptul s-a intamplat la Shangai, cand scoala rusa de catehism era la sfarsitul anului. In astfel de scoli ortodoxe rusesti aveau obiceiul sa examineze oral. In loc sa scrie raspunsurile la intrebari, studentii trebuiau sa se ridice si sa dea un raspuns oral, care arata profesorului cat de capabili erau sa se exprime, cat de politicosi, cat de cuviinciosi, si altele. De asemenea, examinatorul – care este de obicei conducatorul scolii (in acest caz Arhiepiscopul Ioan) – vedea cat de bine i-a invatat profesorul pe studenti. La aceasta examinare orala, s-a ridicat o fata si recita partea din catehism despre Vechiul Testament. Era o parte care spunea: “Enumera profetii mari si profetii mici din Vechiul Testament”. Stim, bineinteles, ca pentru scopuri practice, in aceste catehisme moderne profetii sunt impartiti in cei care au scris carti lungi cu proorocii importante in ele si cei care au scris carti foarte mici in care profetiile nu sunt atat de izbitoare. Este o distinctie clara si un ajutor pentru a invata. Poti memora numele mai bine daca inveti ca exista 12 profeti mici si asa mai departe. Inaintea lui Dumnezeu, totusi, este limpede ca nu e asa de important. Astfel, cand fata a inceput sa enumere numele celor 12 profeti mici, destul de bine, dupa cum ii memorase, dintr-o data Arhiepiscopul Ioan zice: “Nu exista profet mic!” Bineinteles ca fata s-a emotionat iar profesorul a fost mustrat ca i-a invatat pe copii despre profeti mici si mari.

De ce a spus Arhiepiscopul Ioan un asemenea lucru, de ce a negat ceea ce toata lumea invatase? Pentru ca se gandea in primul rand cum sunt la Dumnezeu. La Dumnezeu, bineinteles, nu exista profeti mici. Oricine este profet vede viitorul; este in mod clar o persoana indumnezeita, un sfant. Este adevarat ca unii au proorocit mai putin iar altii mai mult, dar la Dumnezeu toti sunt de seama, toti sunt profeti mari.

Aceasta povestire ne arata ca Vladica Ioan era mai presus de a pune lucrurile pe categorii – desi bineinteles accepta faptul ca se invata care sunt mici si care mari. Aceasta arata din nou echilibrul sau, sobrietatea si libertatea sa – si faptul ca pentru el, invatatura Bisericii era, mai inainte de toate, ceea ce citim in Condacul Sfintilor Parinti: ceva “tesut din teologia cea de sus”. Vine de la Dumnezeu, are o alta mireasma, nu este doar ceea ce citesti in carti. Ajuta si ceea ce citesti in carti si e bine sa inveti. Dar trebuie sa ne amintim ca mai presus de aceasta este teologia ce vine de sus, de la Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce-l face azi pe Arhiepiscopul Ioan atat de plin de inspiratie si un adevarat exemplu pentru a nu ne incurca cu amanunte, cu mici controverse, ci sa ne amintim ca teologia este ceva ce vine de sus, de la Dumnezeu. El insusi, fiind prezent zi de zi la slujbele dumnezeiesti, folosea aceasta sursa mai mult decat toate atunci cand facea teologie.

Poate ca mai mult decat oricare alt teolog al timpurilor moderne, el citeaza slujbele Bisericii, deoarece pentru el teologia nu tinea doar de faptul de a citi carti si de a scrie, ci insemna in primul rand a adanci invatatura Bisericii din slujbe. Si de aceea atitudinea de controversa, de polemici este absenta in lucrarile sale chiar si atunci cand demonstreaza ce e bine si ce e gresit.

Articol publicat in revista “The Orthodox Word”, Nr. 175-176, Anul 1994, p. 142-158 si in Glasul Bisericii pe 2007 nr. 1-3.

Traducere de Victor Popescu-Sandu

Sursa: www.crestinortodox.ro

Leave a reply

required