Înainte de înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aştepte împlinirea făgăduinţei Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt.
Şi li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, vor fi luminaţi şi întăriţi să predice Evanghelia în toată lumea, să înveţe toate neamurile şi să le boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Fapte 1.8) şi până la sfârşitul veacului.Făgăduinţa s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a coborât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli “ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor “ca de foc”, şi a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli şi fricoşi, de până atunci, cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată.
Împotriva tuturor vitregiilor lumii şi împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă învăţătură – Evanghelia dragostei şi a păcii – şi să producă, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creştinismului.
Din aceste pricini, Rusaliile au fost, sunt şi rămân un mare semn de întrebare pentru toţi cărturarii lumii, o problemă grea pentru toate minţile care bolesc de necredinţă şi o mare îmbărbătare pentru toţi predicatorii Sfintei Evanghelii.
În Simbolul credinţei noastre creştine noi mărturisim despre Sfântul Duh că El este “Domnul de-viaţă-Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veşnic. Deci, este fără început şi fără sfârşit, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii şi este prezent şi activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi.
El ia parte cu Tatăl şi cu Fiul la cele două creaţii:

1. La Facerea lumii “Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”
(Facere 1, 2);
2. La refacerea spirituală a lumii – săvârşită prin întruparea Mântuitorului – Sfântul Duh lucrează la renaşterea şi sfinţirea omului şi a lumii.
El este Mângâietorul, Duhul Adevărului, Izvorul harului şi Vistierul bunătăţilor.

Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, oamenii lumii acesteia, bărbaţi, femei şi copii, atât de diferiţi ca neam, ca rasă şi ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. Pot deveni mădularele Sfintei Biserici, care este Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, unit prin legatura dragostei, a păcii şi a sfinţeniei.
Noi toţi avem nevoie de Dumnezeu şi de împărăţia Lui, chiar dacă uneori, de-a lungul vieţii noastre, nu ne dăm seama de aceasta.

Împărăţia lui Dumnezeu – cum o defineşte Sfântul Apostol Pavel – înseamnă pe scurt: “Dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).
Calea către această împărăţie este lungă, ea începe de aici de pe pământ şi continuă sus, în ceruri. Şi, ca orice călătorie, nu este lipsită de surprize şi primejdii. Este greu să mergem singuri pe această cale, căci putem slăbi sau ne putem rătăci. Avem nevoie de o călăuză sigură, de îndrumare temeinică, de îmbărbătare şi ajutor pe această cale spre împărăţia lui Dumnezeu.
Din mila lui Dumnezeu, avem o asemenea călăuză sigura şi încercată, o instituţie sfântă, străveche şi puternică, întemeiată pe Jertfa Mântuitorului, pe mărturisirea Apostolilor, pe sângele martirilor, pe experienţa şi învăţăturile bogate ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii.”

                                                                                    Părintele Sofian Boghiu, din predica la Praznicul Pogorârii Sfântului Duh

Leave a reply

required