“Capul lui, fraţi creştini, a urmat nişte „drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei şi purtat, ca un odor de mare preţ, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul.
Acolo vin mulţi bolnavi, mai ales orbi. Te impresionează privirea lor, fixată undeva în gol… Am întrebat pe cineva: „Ce aşteaptă aceştia, de stau aici de atâta vreme?” şi mi s-a răspuns: „Foarte mulţi dintre ei se vindecă”.
Trupul Sfântului Ioan a rămas îngropat în Sevastia până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut să-l ardă, împreună cu alte sfinte moaşte. Creştinii l-au scos din mormânt — era cu trupul întreg – şi l-au dus în Alexandria, punând în locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Despre trupul lui nu mai ştim nimic [nota noastra:vezi stirea din 2010: MOASTELE SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL – DESCOPERITE IN BULGARIA]. Înainte de asta, Sfântul Luca, trecând prin Sevastia, ia mâna dreaptă a sfântului Ioan şi o duce în Antiohia, păstrând-o cu foarte mare cinste. În timpul lui Iulian au ascuns-o într-un zid, ca s-o ferească de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astăzi această mână este la Mănăstirea Sfântului Dionisie şi cu ea se sfinţesc apele.
Iar capul lui, aşa cum am mai spus, este într-un sicriu, într-o moschee din Damasc.Odată, nişte musulmani au lovit cu toporul în acest sicriu, spunând: „Ce caută ghiaurul acesta aici?”. Din sicriu au început să curgă valuri de sânge, ţâşnea sângele din sicriu şi din marmură. Şi ei s-au speriat foarte tare şi au chemat preoţii ortodocşi să vină să facă rugăciuni ca să oprească aceste valuri de sânge care au umplut moscheea… De-atunci, deşi sunt musulmani, ei au un mare respect faţă de sfântul Ioan.
Fraţi creştini, să nu uitaţi încă un amănunt. Trupul omenesc este tot aşa de valoros ca şi sufletul. „Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar voi nu sunteţi ai voştri, ci ai lui Dumnezeu” — spune sfântul Pavel. Cu atât mai mult copilul care ia fiinţă în pântecele mamei, este al lui Dumnezeu. Şi cine va strica templul acesta, îl strică Dumnezeu pe el” — spune sfântul Pavel. Şi apoi, ce ştii tu ce va fi cu pruncul acesta? Când s-a născut sfântul Ioan Botezătorul, cei din jur se întrebau: „Ce va fi cu pruncul acesta?” Era un pui de om, fără nici un alt semn deosebit.
Câţi prunci nu se nasc fără multe semne de oameni mari, şi ajung oameni mari cu adevărat. Câţi prunci ar putea să se nască şi nu se nasc, pentru că mamele îi ucid — şi nu ştiu ce ucid, poate un mare preot, sau un arhiereu, sau poate un om de geniu. Îl ucid. Pentru ce? Pentru că e „incomod”. Preferă să-l omoare, copilul acesta [e] ucis şi aruncat la gunoi sau la câini, ca un pumn de gunoi. Şi cred că au terminat cu el… Nu, nu au terminat, pentru că sufletul lui ţipă acolo, înaintea lui Dumnezeu. Tu omori trupuşorul lui, dar sufletul se întoarce înapoi, pentru că omul şi femeia au stricat vasul lui. Şi ţipă straşnic pruncul înaintea lui Dumnezeu, împotriva mamei ucigaşe şi a tatălui ucigaş! Pentru că amândoi sunt vinovaţi, şi soţul este la fel de vinovat înaintea lui Dumnezeu şi vor da socoteală amândoi pentru această crimă… V-am spus aceste lucruri în legătură cu naşterea sfântului Ioan Botezătorul. Nu vă ucideţi pruncii, lăsaţi-i să se nască, să-i creşteţi aşa, cu toată greutatea. Nu uitaţi că şi dumneavoastră aţi fost prunci, şi cineva s-a ostenit cu fiecare din dumneavoastră, cu fiecare din noi.
Sfântul Ioan a fost ucis cu un an înainte de patimile Domnului. Vă spuneam că trupul lui a rămas îngropat acolo, în închisoare, iar capul a rămas la palatul lui Irod, iar apoi a fost luat de acolo şi păstrat cu foarte mare grijă de către ucenicii lui, ca un odor de mare preţ, un odor sfânt, care-i scăpa din foarte multe primejdii. Din cauza prigoanelor care au urmat, acest sfânt cap a fost păzit şi ascuns. Din când in când numai, îşi face simţită prezenţa — aşa cum izbucnesc uneori izvoare de sub pământ — şi apare odată la Edessa altădată în Egipt… Iar acum este în Damasc, într-o mare moschee, aşa cum v-am spus, o moschee construită pe locul unei catedrale. Am văzut şi eu această moschee luxoasă, cu lampadare şi covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde şi cu pereţi de sticlă. Acolo înăuntru este capul sfântului Ioan Botezătorul. In jurul acestui paraclis stau foarte mulţi orbi, în genunchi sau turceşte, într-o tăcere care te uimeşte. Stau şi nu văd nimic, dar ochii lor dinlăuntru sunt deschişi. Ei se roagă şi foarte mulţi se vindecă. Ce spun ei numai Dumnezeu ştie, dar, în mod sigur, primesc foarte mult ajutor de la capul sfântului Ioan. Se revarsă foarte multe minuni de acolo asupra acestor musulmani… Vin şi foarte multe femei musulmane, cu copii în braţe, şi se sprijină de bara care înconjoară mormântul, acel sicriu. Il înconjoară de trei ori, apoi pleacă la treburile lor… pleacă cu faţa veselă… Pun şi un fel de pomelnice într-un locşor anume de lângă acel sicriaş. Sunt acolo grămezi de rugăciuni către sfântul Ioan Botezătorul este un semn de mare veneraţie pentru acest sfânt.
Este în calendar o sărbătoare numită Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta înseamnă sărbătoarea pământească şi cerească a Sfântului Ioan. El este fiinţa de legătură dintre profeţi şi apostoli. E marele pustnic şi marele celib şi totodată, primul martir din lumea creştină: el moare pentru sfinţenia vieţii de familie. S-a spus despre el că venea „în duhul şi puterea lui Ilie” – acel profet temut, care zguduia conştiinţele într-o vreme când lumea intrase intr-o mare criză duhovnicească…“.
Părintele Sofian, Editura Bizantină, 2007, București