„Şi pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîinea şi mulţumind, a frînt şi a dat ucenicilor Săi, zicînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu”. Şi luînd paharul şi mulţumind, l-a dat lor zicînd: „Beţi dintru acesta toţi; acesta este sîngele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”

 “Vai, cît de mare e orbirea vînzătorului! S-a împărtăşit cu tainele şi a rămas acelaşi; s-a desfătat de masa cea prea înfricoşătoare şi nu s-a schimbat. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunînd: „După pîine, a intrat în el satana (Luca 22, 3)”.

N-a spus-o ca să dispreţuiască trupul Stăpînului, ci ca să vădească neruşinarea vînzătorului. Păcatul lui Iuda a ajuns mai mare din două pricini: şi pentru că s-a apropiat de taine cu astfel de gînd, şi pentru că apropiindu-se n-a ajuns mai bun, nici datorită fricii, nici datorită binefacerii primite, nici datorită cinstei ce i s-a făcut. Hristos nu l-a oprit, deşi ştia totul, ca să cunoşti că Dumnezeu nu lasă nimic la o parte din cele ce pot îndrepta pe cineva. De aceea, şi mai înainte şi mai tîrziu, i-a amintit necontenit şi l-a povăţuit, şi cu fapta şi cu cuvîntul şi cu frica şi cu blîndeţea şi cu ameninţarea şi cu cinstea. Dar nimic nu l-a făcut să se îndepărteze de boala aceasta cumplită a iubirii de arginţi. De aceea Hristos, lăsîndu-l pe Iuda, aminteşte iarăşi, prin sfintele taine, de junghierea Sa; iar în timpul mesei vorbeşte de cruce, pentru ca, prin prezicerea repetată a morţii Sale, să-i facă pe ucenici să primească cu uşurinţă patimile Sale. Ce n-ar fi păţit ucenicii dacă n-ar fi auzit nimic de patimi, cînd s-au tulburat atîta, deşi le vorbise mai dinainte atîtea de patimile Sale, deşi făcuse atîtea minuni înaintea lor? „Şi pe cînd mîncau ei, a luat pîinea şi a frînt“. – Dar pentru care pricină a săvîrşit taina aceasta în timpul Pastelor? Ca să afli cu orice prilej că El este legiuitorul Vechiului Testament şi că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament. De aceea acum a pus adevărul în locul preînchipuirii. Seara era dovada împlinirii vremurilor, dovadă că faptele pentru mîntuirea oamenilor au ajuns la sfîrşit. „Şi a mulţumit“.

Ne învaţă că aşa trebuie să săvîrşim taina aceasta şi ne arată că merge de bună voie la patimă; ne mai învaţă că trebuie să suferim cu mulţumire orice necaz şi supărare, dîndu-ne şi prin aceasta bune nădejdi. Dacă preînchipuirea a slobozit poporul iudeu din o robie atîta de grea, apoi cu mult mai mult adevărul va slobozi lumea şi va fi o binefacere pentru oameni. De aceea n-a dat sfintele taine mai dinainte, ci cînd trebuia să înceteze legea Vechiului Testament. Hristos a pus capăt celei mai mari sărbători a legii vechi şi i-a mutat pe ucenici la o altă masă, la o masă prea înfricoşătoare, spunînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru mulţi”.

– Dar cum se face că ucenicii nu s-au tulburat la auzul acestor cuvinte? Pentru că Hristos le spusese şi mai înainte multe şi mari lucruri despre taina aceasta. De aceea acum nu mai stăruie – că şi auziseră din destul -, ci spune numai pricina patimilor Sale, adică iertarea păcatelor.Numeşte sîngele Său sînge al Noului Testament, adică al făgăduinţei, al legii noi. Făgăduise de multă vreme sîngele Său; sîngele Său este temelia Testamentului celui Nou. Şi după cum Vechiul Testament avea oi şi viţei, tot aşa şi Noul Testament are sîngele Stăpînului. Prin aceste cuvinte Hristos arată că are să moară; de aceea vorbeşte de Testament; şi aminteşte de Testamentul de mai înainte, că şi el fusese sfinţit prin sînge. Şi iarăşi vorbeşte de pricina morţii: „Care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”; şi adaugă: „Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19)”. Ai văzut cum îi scoate şi îi îndepărtează pe ucenici de obiceiurile iudaice? „După cum săvîrşeaţi Pastele iudaic, le spune Hristos, spre pomenirea minunilor din Egipt, tot aşa săvîrşiţi-l şi pe acesta spre pomenirea Mea. Sîngele acela s-a vărsat spre mîntuirea celor întîi-născuţi din Egipt; acesta însă, spre iertarea păcatelor întregii lumi, că „acesta e sîngele Meu, care se varsă spre iertarea păcatelor“. A spus aceste cuvinte şi spre a arăta prin ele că patima şi crucea sînt o taină, dar şi spre a mîngîia pe ucenici. Şi după cum Moise a spus: „Aceasta este vouă pomenire veşnică (Ieş 3, 15)”, tot aşa şi Domnul a spus: „Spre pomenirea Mea pînă ce voi veni“. De aceea a şi spus: „Mult am dorit să mănînc Paştele acesta (Luca 22, 15)“, cu alte cuvinte: „Mult am dorit să vă dau vouă lucrurile acestea noi, să vă dau un Paşte prin care vreau să vă fac oameni duhovniceşti”. A băut şi Domnul din sînge, ca nu cumva ucenicii, la auzul cuvintelor Sale, să spună: „Ce? Bem sînge şi mîncăm carne?” şi să se tulbure – că mulţi s-au smintit de aceste cuvinte, cînd a vorbit de lucrul acesta mai înainte (Ioan 6, 53-61).

– Deci, ca să nu se tulbure şi acum, a băut El mai întîi, ca să-i aducă netulburaţi la împărtăşirea cu tainele. De aceea El însuşi a băut sîngele Lui.

Dar poate că voi fi întrebat: Ce, dar? Trebuie să mai prăznuim şi Pastele vechi? Nicidecum! De aceea Hristos a spus: „Aceasta s-o faceţi“, ca să-i îndepărteze de Paştele Vechiului Testament. Dacă Paştele acesta nou dă iertare păcatelor – precum şi dă-, Pastele cel vechi e de prisos. Şidupă cum Paştele iudeilor e legat de amintirea binefacerilor făcute lor în Egipt, tot aşa Domnul a legat strîns de tainele acestea amintirea binefacerilor Sale, închizînd şi prin asta gurile ereticilor. Cînd ei ne întreabă: „De unde se vede că Hristos S-a jertfit?”, noi le închidem gura, în afară de alte argumente, şi cu cele scoase din tainele acestea. într-adevăr, ce rost mai au tainele pe care le săvîrşim dacă Iisus n-a murit? Vezi cît de mare sîrguinţă îşi dă Domnul ca să ne amintească necontenit că a murit pentru noi? Domnul ştia că se vor ivi eretici: marcioniţii, valentinienii şi maniheii, care aveau să tăgăduiască iconomia aceasta dumnezeiască; de aceea aminteşte necontenit de patimile Sale. Aminteşte de ele şi la darea Sfintelor Taine, pentru ca nimeni să nu se lase rătăcit. Prin masa aceasta sfîntă ne şi mîntuie, ne şi învaţă că ea este capul bunătăţilor. De aceea şi Pavel neîncetat vorbeşte de ea.

Apoi după ce a dat sfintele taine, spune: “Nu voi mai bea din rodul viţei acesteia pînă în ziua aceea cînd îl voi bea cu voi nou întru împărăţia Tatălui Meu”. Le vorbise pînă acum de patimile Sale şi de răstignire; acum le vorbeşte iarăşi de înviere, amintindu-le de „împărăţie“, numind învierea Sa „împărăţie“.

– Dar pentru ce a mai băut după ce a înviat? Pentru ca oamenii, care nu dau crezare decît numai simţurilor lor, să nu creadă că învierea a fost o nălucire; că majoritatea oamenilor socot băutul o dovadă a învierii. De aceea şi apostolii, pentru a-i încredinţa pe oameni de învierea Lui, grăiau: „Noi care am mîncat şi am băut împreună cu El (Fapte 10, 41)”. Aşadar, pentru a arăta că apostolii îl vor vedea înviat cu strălucire, că va fi iarăşi cu ei şi că ei vor fi martori ai celor făcute de El pe temeiul celor văzute şi săvîrşite, Hristos a spus: „Pînă în ziua aceea cînd îl voi bea nou cu voi; voi fiind martorii acestora, că voi Mă veţi vedea înviat“.

– Ce înseamnă cuvîntul: „Nou”? Înseamnă: într-un chip nou, într-un chip străin. Că după înviere Hristos nu va mai avea trup pătimitor, ci nemuritor, deci şi nestricăcios, care nu va avea nevoie de hrană. Deci Hristos după înviere nici n-a mîncat, nici n-a băut, pentru că n-a avut nevoie – că trupul Lui nu avea nevoie de mîncare şi de băutură -, ci a băut şi a mîncat pentru a-i încredinţa pe ucenici de învierea Sa.

– Dar pentru ce după înviere n-a băut apă, ci vin? Pentru ca să smulgă din rădăcini o altă învăţătură greşită, o altă erezie. Pentru că unii aveau să întrebuinţeze numai apă la sfintele taine, Domnul a întrebuinţat vin şi cînd a predat sfintele taine şi a întrebuinţat tot vin cînd a stat la o masă obişnuită, nu la săvîrşirea sfintelor taine; că a spus: „Din rodul viţei“, iar viţa dă naştere la vin, nu la apă.

“Iar după ce au cîntat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor”. Să audă aceste cuvinte toţi cei care mănîncă aşa cum mănîncă porcii, care izbesc cu picioarele cînd stau la masă şi se scoală de la masă beţi. Să audă aceştia că trebuie să se scoale de la masă mulţumind şi cîntînd lui Dumnezeu laude. Ascultaţi aceste cuvinte toţi cîţi nu aşteptaţi să se citească cea din urmă rugăciune a sfintelor taine. Rugăciunea aceasta preînchipuie rugăciunea făcută de Domnul după terminarea Cinei celei de Taină. Domnul a mulţumit înainte de a da ucenicilor Săi Sfintele Taine, ca şi noi să mulţumim; a mulţumit şi a cîntat laude şi după ce le-a dat, ca şi noi să facem la fel.

– Dar pentru ce S-a dus la Muntele Măslinilor? Ca să Se facă văzut spre a fi prins, ca să nu pară că Se ascunde; Se grăbea să Se ducă într-un loc cunoscut şi de Iuda. Atunci le-a zis lor: „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine“. Apoi a adăugat şi profeţia: „Că este scris: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile“. Prin aceste cuvinte Hristos îi şi înduplecă pe ucenici să ia aminte pururea la cele scrise de profeţi, dar le şi arată că este răstignit după voia lui Dumnezeu. Nu scapă nici un prilej de a le spune că El nu-i străin Vechiului Testament, nici Dumnezeului vestit în el; nu scapă nici un prilej de a le spune că patimile Sale înseamnă mîntuirea lumii şi că tot ce se întîmplă acum a fost propovăduit de profeţi cu mult înainte. Le spune ucenicilor toate aceste lucruri, ca să-i facă să aibă încredere puternică şi în împlinirea spuselor pline de bucurie”.

Din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Matei 

Leave a reply

required