În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Fiecare Sfântă Duminică este câte o sfântă şi minunată Buna-Vestire a Evangheliei şi în ea se cuprinde întregul adevăr al Cerului şi al pământului, întotdeauna fiecare cuvânt din Evanghelie este astfel.
În Sfânta Evanghelie de astăzi, oamenii Îl ispitesc pe Dumnezeu! Cum îndrăzneşti, cum poţi tu, omule, să-L ispiteşti pe Dumnezeu?… Se spune în Sfânta Evanghelie: Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii. (Matei 22, 35-40)
Cu adevărat, toată legea Cerului şi a pământului. Da, în această lume pământească nu există altă lege în afară acestora două, cele mai importante porunci date nouă de Domnul Hristos. Întâia poruncă: iubirea faţă de Dumnezeu; cea de-a doua: iubirea de oameni.Ce este această iubire dumnezeiască? Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
De ce a rânduit Domnul această dragoste ca prima şi cea mai mare poruncă, care cuprinde toate poruncile şi toate legile Cerului şi pământului? Pentru că El a răspuns la întrebarea: Cine este Dumnezeu? Niciun om nu a răspuns la această întrebare. Dar Mântuitorul Hristos prin întreaga Sa viaţă, prin întreaga Sa lucrare, prin fiecare cuvânt de-al Său, a dat răspunsul: Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4, 8 şi 16). În aceasta este cuprinsă întreaga Buna-Vestire.
Şi ce este omul? La aceasta Mântuitorul a răspuns: Şi omul este dragoste. Ha! Vă spune cineva: Ce vorbeşti?
Da, şi omul este dragoste, pentru că este făcut după chipul lui Dumnezeu. Omul este reflecţie a dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu este Dragoste. Şi omul este dragoste. Iar aici, în această lume, sunt numai două realităţi: Dumnezeu şi omul, şi pentru mine şi pentru tine. Nu este nimic mai important în această lume afară de Dumnezeu şi de mine, afară de Dumnezeu şi de tine.
Ce se întâmplă cu omul care împlineşte această primă şi cea mai însemnată poruncă, care este iubirea de Dumnezeu? Ce este această iubire de Dumnezeu? Aceasta înseamnă: să aduci inima ta către Dumnezeu, la Dumnezeu, întregul tău suflet să-l încredinţezi lui Dumnezeu, întreaga ta cugetare, întreaga putere; să înapoiezi chipul cel dumnezeiesc lui Dumnezeu; să înapoiezi chipul Chipului celui dintâi; ceea ce este întru tine dumnezeiesc să înapoiezi lui Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu este întoarcerea întru sine a omului şi dăruirea sa lui Dumnezeu. Spune: Doamne, iată, eu sunt întreg dintru Tine, chipul Tău; iată sufletul meu, iată întreaga mea fiinţă, aceasta este a Ta.
Astfel, această poruncă este o întreagă aducere de sine însuşi lui Dumnezeu. Şi de unde se întoarce acest om atunci când se preda pe sine lui Dumnezeu? Se întoarce dintr-o ţară îndepărtată, ca fiul risipitor, se întoarce din păcate, din moarte; înviază duhovniceşte ca fiul risipitor (Luca 15,13-24) prin pocăinţă. Fiecare om care împlineşte cea dintâi poruncă se întoarce la Dumnezeu din împărăţia răului şi a morţii, din împărăţia diavolului se întoarce la Dumnezeu şi la împărăţia dumnezeiască.
Şi cum se realizează aceasta? Prin tinerea Evangheliei, a poruncilor evanghelice. De fapt, această întoarcere la Dumnezeu se realizează prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti. Mântuitorul a spus:
Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23).
Aceasta nu am scris-o eu, sunt dumnezeieştile cuvinte ale Mântuitorului Hristos. Dacă ţii poruncile Mântuitorului, îţi închini sufletul Lui; fii întotdeauna râvnitor la împlinirea acestor porunci. Sfântul Ioan Teologul, numit Apostolul Iubirii, spune: Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui (1 Ioan 5, 3). Aceasta este dovada că-L iubeşti pe Dumnezeu: dacă împlineşti poruncile Sale. Nu poţi spune că-L iubeşti pe Dumnezeu, dar ai răutate şi ranchiună. Te minţi, te înşeli pe tine însuţi.
Ce este iubirea de oameni? Ea izbăveşte chipul dumnezeiesc de ceea ce este nedumnezeiesc, împotriva lui Dumnezeu, şi aceasta este: viciul, păcatul, moartea şi diavolul. Se izbăveşte omul de cel mai mare duşman: diavolul, moartea. Această iubire de oameni a arătat-o Domnul Hristos. – Şi ce este iubirea de oameni a omului? Iată ce:
Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22, 38-39).
Acesta este răspunsul la întrebarea: Ce este iubirea de oameni, cum să ne purtăm şi eu şi tu faţă de oameni? Aceasta este porunca dumnezeiască cea negreşelnică: după Dumnezeu-Omul; după dragostea lui Dumnezeu, dragostea lui Hristos – dragostea faţă de om; după iubirea de Dumnezeu – iubirea de oameni. Iubirea faţă de om se arată atunci când îl izbăveşte de cel mai mare duşman al său, de păcat şi de moarte. Aceasta este dragostea lui Hristos faţă de om: izbăvirea de moarte. A doua poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, înseamnă: Când îl iubim pe om, când îl iubim nefăţarnic? Atunci când îl izbăvim de păcate, de iad. Aceasta este iubirea cea adevărată faţă de om.
Întrebare: Dar iubirea părinţilor faţă de copii? Şi iubirea soţului faţă de soţie? Şi iubirea omului faţă de patrie? Oare aceasta nu este dragoste? Noi numim această dragoste, dar, oare, este această dragoste? Toţi aceştia nu au dragoste dacă nu este Hristos acea putere prin care iubim. Dacă părintele nu-şi iubeşte copiii cu dragostea lui Hristos, dacă nu-i educă aşa cum trebuie, dacă nu-i călăuzeşte pe calea cea dreaptă, cum să se izbăvească de păcate? Însă el doar îi creşte şi îi aprobă, iar apoi îi urăşte, îi ucide. Dacă soţul îşi iubeşte soţia numai trupeşte, el este ucigaşul ei. Astfel este cu fiecare dragoste pământească, trupească.
Dacă dragostea faţă de om o trăim întru Domnul, atunci acea dragoste este veşnică şi nepieritoare, este iubirea lui Hristos. Dacă ai un prieten şi crezi că îl iubeşti, dacă îi încurajezi păcatul, te faci ucigaşul său, dacă nu-i atragi atenţia asupra unui oarecare păcat al său: Prietene, să-ţi spun, acest păcat al tău te ucide, te îndepărtează de Dumnezeu. Dacă nu faci această, eşti ucigaş. Te minţi…
A doua poruncă este ca şi cea dintâi. Numai atunci când sufletul este întreg întru Hristos, este îndreptat către om; numai atunci vei iubi cu Dragostea cea veşnică. Fără aceasta, dragostea ta este mincinoasă, este ucigaşa. Numai dragostea lui Hristos este esenţa şi izvorul dragostei adevărate. Dacă omul nu-L iubeşte pe Domnul Hristos, el nu poate iubi pe nimeni – aceasta este minunata şi înfricoşătoarea veste bună. Minunată, căci omul se înălţa la Ceruri şi în veşnicie. Înfricoşătoare, căci dacă nu o împlinim, atunci iubim pe dumnezeul urii – pe diavolul. Dumnezeu este Dragoste – diavolul este ură. Iată în braţele cui te afli atunci. Atunci este înfricoşător să fii om, căci te transformi în diavol. Astăzi vuieşte Europa de aşa-numita “dragoste faţă de om”… Şi ce vedem? Ce au făcut fără Hristos şi fără dragostea lui Hristos: masacre, războaie, lupte, distrugeri. Ce este Europa de astăzi fără Hristos? Nu le dă voie diavolul, dumnezeul urii, celor care sunt împotriva lui Hristos să-l iubească pe om. Unii ca aceştia se mint pe ei înşişi şi pe oameni, fiindcă nu iubesc omul.
Cineva a venit la un ascet şi l-a rugat să-i citească ceva din Sfânta Scriptură. Acela i-a citit chiar aceste două porunci. Când Sfântul nevoitor a terminat de citit, acel om a plecat în lume, spunându-i: Atunci când am să împlinesc aceasta, voi veni din nou. Au trecut anii şi el nu a mai venit; trecând doi, trei, zece, cincisprezece ani, atunci numai ce vine omul şi spune:
Iată-mă, Sfinte Părinte!
Unde ai fost până acum?, îl întreabă ascetul.
Am încercat să împlinesc aceste două porunci şi, iată, am stăruit cincisprezece ani şi cu rugăciunile tale am împlinit ceva.
Iată ce înseamnă Evanghelia Domnului Hristos, atunci când omul voieşte să o împlinească, şi aceasta este cu putinţă numai atunci când urmează Domnului Hristos cu toată inima. Când şi cum să mergem după Domnul Hristos? Mai întâi prin credinţă. Şi Hristos să se sălăşluiască prin credinţa în inimile voastre (Efeseni 3,17), spune Sfântul Apostol Pavel. Iar El se sălăşluieşte întru noi prin fiecare sfântă virtute. Noi ne naştem în primul rând prin dragoste, prin sfânta virtute, apoi prin aceasta sufletul nostru rămâne întru El, în binele Său, şi atunci El se sălăşluieşte întru noi.
Ce sunt Sfinţii? Sfinţii sunt împlinirea acestor două virtuţi: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de om – iubirea de Hristos şi iubirea de oameni. Toţi au avut aceste două virtuţi. Au avut aceste două virtuţi şi nu au avut nevoie de nimic mai mult.
Iată ştiinţa Evangheliei lui Hristos: nu este iubire faţă de om fără iubire de Dumnezeu (Efeseni 3,17). Numai iubirea faţă de Dumnezeu ne dă puterea să iubim şi omul, să-l iubim chiar şi în păcatul său. Aceasta este ştiinţa Evangheliei. Fiecare creştin este cu adevărat creştin dacă împlineşte aceste două porunci. Întreaga Evanghelie constă în aceste două porunci. În ce măsură am împlinit aceste două porunci ale Domnului Hristos? Unde este inima noastră? Întreabă-te: Oare astăzi am împlinit aceste două porunci? Iar dacă nu, spune-ţi: Astăzi nu am fost creştin. Doamne, dăruieşte-mi putere ca mâine să fiu creştin, pentru că din toată puterea mea să iubesc pe Domnul Dumnezeul meu şi pe fratele meu!
Slujind Domnului, iubindu-L pe Domnul Hristos, omul nu poate să nu-l iubească pe om. Nu iubi păcatul omului, ci pe om, şi sârguieşte-te ca păcatul să-l scoţi afară, sârguieşte-te să-l izbăveşti pe păcătos de păcate. Aceasta este iubirea cea adevărată. Nu este altă dragoste. Omul este chipul lui Dumnezeu: Dumnezeu este dragoste – omul este dragoste. Eşti creştin dacă respecţi aceste două adevăruri şi trăieşti după ele. Spune-ţi întru sine: Eu sunt chipul lui Dumnezeu, Dumnezeul dragostei, şi trebuie să iubesc. Aceasta este Evanghelia Domnului Hristos şi pentru îngeri şi pentru oameni, şi pentru Cer şi pentru pământ, singura Buna-Vestire în toate lumile.
De aceea ne ostenim ziua şi noaptea să împlinim aceste două porunci, să ne izbăvim de diavol, de păcat, de moarte, şi să dobândim dragostea faţă de Domnul Hristos, şi credinţa în El, căci dragostea lui Hristos lucrează: prin credinţă, prin rugăciune, prin milostivire, prin fiecare sfântă virtute.
Dragostea faţă de Domnul Hristos este cuprinsul, înfăptuirea şi împlinirea acestor două porunci. Lui fie-I toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

                                                  Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre veşnicie – predici alese, Editura Egumeniţa, 2013

Leave a reply

required