În tradiţia ortodoxă, icoana nu este doar un element decorativ bisericesc sau un obiect util pentru celebrarea slujbelor: ne rugăm în faţa ei, o sărutăm, o considerăm un obiect sfânt.
Potrivit unei istorioare, prima icoană a lui Hristos ar fi apărut încă din timpul vieţii Sale. Fiind bolnav de lepră, regele Abgar al Edesei şi-a trimis un slujitor la Mântuitorul pentru a-L ruga să vină să-l vindece. În cazul în care Hristos nu ar fi putut să vină, slujitorul trebuia să-I facă portretul, la porunca lui Abgar, şi să i-l aducă (slujitorul respectiv fiind pictor). Primind mesajul regelui, Hristos a luat o bucată de pânză albă curată, S-a spălat cu apă pe faţă şi S-a şters apoi cu bucata de pânză pe care au rămas impregnate trăsăturile Sfintei Sale Feţe. Veacuri întregi, această reprezentare a lui Hristos nefăcută de mână omenească s-a păstrat la Edesa, fiind menţionată de Evagrie Ponticul în Istoria bisericească (în veacul al VI-lea), de Sfântul Ioan Damaschin (în veacul al VII-lea) şi de Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic.
În 944, icoana nefăcută de mână omenească a fost dusă cu fast la Constantinopol. În cinstea acestui eveniment, împăratul Constantin al VII-lea a alcătuit o slujbă şi a stabilit ziua de 16 august ca sărbătoare a Sfintei Feţe sau a Sfintei Mahrame a Domnului, care se sărbătoreşte până în zilele noastre. În timpul jefuirii Constantinopolului de către cruciaţi în 1204, această mahramă s-ar fi pierdut, deoarece nu mai este menţionată deloc după aceea. Celebrul giulgiu de la Torino, tot nefăcut de mână omenească, nu este acelaşi lucru cu mahrama de la Edesa, iar originea lui este diferită: pe el este impregnat trupul lui Hristos zăcând în mormânt.
În afară de icoana nefăcută de mână omenească existau în vechime şi alte reprezentări ale lui Hristos. Eusebiu de Cezareea menţionează în veacul al IV-lea o statuie a lui Hristos ridicată de femeia care suferea de scurgerea sângelui, pe care o vindecase Hristos (Matei 9, 20-23). Acelaşi Eusebiu afirmă că ar fi văzut portrete ale lui Hristos şi ale Apostolilor Petru şi Pavel, făcute încă din timpul vieţii lor. Potrivit tradiţiei, prima icoană a Maicii Domnului se datorează Sfântului Evanghelist Luca, fapt menţionat de Teodor „anagnostul”, lector la Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol şi istoric din veacul al VI-lea.

Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk, Taina credinţei. Introducere în Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Doxologia, pp. 183-184

Leave a reply

required