La întrebarea de ce ucenicii Lui nu postesc, Domnul răspunde: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească, însă vor veni zile când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile (Mc. 2, 19-20).
Asta înseamnă: „Postul nu se potriveşte stării lor sufleteşti de acum. Prin post se arată durerea sufletească şi întristarea pentru păcate. Acum însă pentru ei este o vreme de bucurie, fiindcă Eu, Domnul şi Învăţătorul lor, sunt cu ei. Ar fi de râs dacă cei poftiţi la ospăţul de nuntă ar umbla trişti şi ar posti. Şi pentru sufletul lor, care prăznuieşte, postul ar fi nu numai nefolositor şi lipsit de noimă, ci doar o făţărnicie dăunătoare. Vor veni zile când nu voi mai fi cu ei: atunci se vor întrista şi vor posti. Atunci, postul va fi pentru ei o trebuinţă a sufletului şi un lucru prin care se vădeşte iubirea plină de dor. Atunci vor avea nevoie de post.”
În fine, când fariseii le-au reproşat ucenicilor lui Iisus că rupeau şi mâncau spice în ziua sâmbetei, Domnul le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei ce erau cu el, cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau cu el? (25-26).

Sfântul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern, Vol. I, Editura Sophia

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.