Noi intrăm în post cu dorinţa de rânduială şi este bine să dorim ducerea rânduielii până la capăt. Nu întotdeauna facem aşa. Sunt aşa de multe momente în viaţa noastră din post, încât suntem aproape siguri că vom strica rânduiala. Unii, de exemplu, ne punem încă de la început în gând să postim doar prima şi ultima săptămână.
Alţii nu pornesc cu dorinţa de rânduială, de aceea nici nu o duc la capăt. Rolul slujbelor este să ne introducă într-o rânduială. Biserica are o rânduială. Rânduiala aceasta face din viaţa noastră, o viaţă plăcută lui Dumnezeu, iar pentru noi aduce pace, linişte. Este cazul să avem şi noi o rânduială, pentru că postul are o rânduială.
Şi n-are niciun rost dacă este ţinut fără rânduială. El are rânduiala lui, cu metanii, cu rugăciune, cu milostenie, cu vorbă puţină, cu înviorarea trupului, înviorarea feţei. Adică, mai precis, să nu ne văităm că postim. Pentru că, totuşi, ar trebui să arătăm că postim, ca să ştie ceilalţi că încă se mai posteşte.
Preot Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 115