Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor” (Matei 3, 2; 4, 17). Acestea sunt cuvintele prin care şi-au început propovăduirea atât Sfântul Ioan Botezătorul, cât şi Domnul nostru Iisus Hristos. Pocăinţa este chiar punctul de pornire al Evangheliei. Fără pocăinţă nu există viaţă nouă, mântuire, intrare în Împărăţia Cerurilor.
Trecând de la Sfânta Scriptură la Părinţii Bisericii, regăsim acelaşi adevăr, repetat cu neobosită insistenţă. Întrebat ce face în pustie, Avva Milisie a răspuns: „Sunt un om păcătos şi am venit să-mi plâng păcatele”. Pocăinţa nu-i o simplă etapă, o perioadă pregătitoare, ci trebuie să dureze toată viaţa.
Când Avva Sisoe zăcea pe patul de moarte, ucenicii auzindu-l vorbind cu cineva, l-au întrebat: „Cu cine vorbeşti, părinte?” Iar el a zis: „Iată îngerii au venit să mă ia şi mă rog să fiu lăsat să mă mai pocăiesc puţin”. Şi i-au zis lui bătrânii: „Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte”. Dar el le-a răspuns: „Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început pocăinţei”.

                                                                                 Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 46

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.