Cu mare drag, vă pun înainte un episod din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va sa fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos.
Şi Domnul a iertat păcatul tău” (II Regi 12, 13). “Pentru că te-ai osândit singur, îi spune Dumnezeu, îţi iert vina; te-ai mărturisit din inimă; ţi-ai şters păcatele, ţi-ai dat singur osânda şi Eu am anulat sentinţa!”.
Ai văzut că s-a împlinit ce este scris: “Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi!” (Isaia 43,26). Ce oboseală este să-ţi spui tu întâi păcatul?
Ai şi o altă cale de pocăinţă!
Care-i aceea?
Să-ţi plângi păcatul! Ai păcătuit? Plângi, şi ţi-ai şters păcatul! Este vreo oboseală? Nu! Nu-ţi cer mai mult decât să-ţi plângi păcatul! Nu-ţi spun să străbaţi oceane, nici să te cobori în porturi, nici să călătoreşti, nici să pleci la drum lung, nici să scoţi din pungă bani, nici să traversezi valuri sălbatice.
Dar ce?
Plânge-ţi păcatul!
Dar de unde ştiu că, dacă-mi plâng păcatul, mi-l şi şterg?
Ai şi pentru asta dovadă din dumnezeiasca Scriptură. Era un împărat, Ahab. Om drept şi acesta, după cum mărturiseşte Scriptura. Dar mânat de Izabela, femeia lui, a împărăţit rău. Ahab a poftit via unui oarecare Nabot israeliteanul şi a trimis la el zicând: “Dă-mi via ta, că o poftesc, şi-ţi dau pe ea sau bani, sau alt loc în schimb”. Nabot i-a zis: “Să nu mi se întâmple să-ţi vând moştenirea părinţilor mei!”. Ahab poftea mai departe via, dar nu voia să-l silească. Din pricina asta a căzut Ahab în mare tristeţe. Izabela, femeie neruşinată şi fără scrupule, necurată şi blestemată, a venit la el şi i-a spus: “Pentru ce eşti trist şi nu mănânci? Scoală şi mănâncă! Te voi face eu să moşteneşti via lui Nabot israeliteanul!”. Şi a scris o scrisoare, ca din partea împăratului, către bătrâni, în care spunea: “Rânduiţi post şi puneţi bărbaţi mincinoşi împotriva lui Nabot, care să dea mărturie că Nabot a hulit pe Dumnezeu şi pe împărat”(III Regi 21, 1-10). O, post plin de cumplită fărădelege! A rânduit post ca să săvârşească ucidere!
Şi ce s-a întâmplat?
Nabot a fost lovit cu pietre şi a murit. Izabela, când a auzit, i-a spus lui Ahab: “Scoală-te, să moştenim via, că a murit Nabot”. Ahab la început s-a întristat, dar mai pe urmă s-a dus şi a luat în stăpânire via. Dumnezeu l-a trimis la Ahab pe Ilie proorocul. “Du-te, i-a spus Dumnezeu, şi spune-i lui Ahab: “Pentru că ai ucis şi ai moştenit, se va vărsa sângele tău şi câinii vor linge sângele tău şi desfrânatele se vor spăla în sângele tău” (III Regi 21, 19). Mânia e dumnezeiască, sentinţa pronunţată, osânda, ca şi împlinită.
Şi uită-te unde-l trimite Dumnezeu pe Ilie! La via luată de la Nabot (III Regi 21, 19). Unde s-a săvârşit nelegiuirea, acolo şi pedeapsa.
Şi ce a spus Ahab?
Când Ahab l-a văzut pe Ilie, i-a spus: “M-a găsit duşmanul meu!” (III Regi 21, 20), în loc de: “M-ai găsit vinovat că am păcătuit! Acum ai pricină să mă ataci!”. “M-a găsit duşmanul meu!”. Mereu îl mustrase Ilie pe Ahab; acum, ştiind că a păcătuit, i-a spus: “Mereu m-ai mustrat! Dar acum pe bună dreptate mă ataci!”. Ştia că păcătuise. Şi Ilie îi citeşte cu voce tare hotărârea lui Dumnezeu: “Acestea zice Domnul îi spune Ilie, pentru că ai ucis şi ai moştenit şi ai vărsat sânge de bărbat drept, tot aşa se va vărsa sângele tău şi câinii îl vor linge şi desfrânatele se vor spăla în sângele tău”.
La auzul acestor cuvinte, Ahab s-a întristat şi a plâns pentru păcatul lui. Şi-a recunoscut păcatul şi a şters sentinţa pronunţată de Dumnezeu împotriva lui. Dar Dumnezeu l-a lămurit mai întâi pe Ilie pentru ce a schimbat sentinţa, ca să nu pară profetul mincinos.
Ce-i spune Dumnezeu lui Ilie?
Ai văzut cât a plâns Ahab şi cât de trist a plecat din faţa Mea? Nu voi face după răutatea lui!” (III Regi 21, 29).
Vai, Stăpânul se face avocatul robului! Dumnezeu îşi justifică înaintea unui om purtarea Lui faţă de alt om! “Să nu socoteşti, i-a spus Dumnezeu lui Ilie, că fără temei l-am iertat! Nu! Şi-a schimbat purtarea. De aceea Mi-am schimbat şi Eu mânia. Mi-am potolit-o. Nici tu să nu te socoteşti un profet mincinos! Ai grăit adevărul. Dacă Ahab nu-şi schimba purtarea, avea să sufere sentinţa. Dar el şi-a schimbat purtarea şi Mi-am potolit şi Eu mânia”. Şi a zis Dumnezeu către Ilie: “Ai văzut cât a plâns Ahab şi cât de îndurerat a plecat? Nu voi face după mânia Mea!”. Ai văzut că plânsul şterge păcatele?
Ai şi o a treia cale de pocăinţă. Ţi-am vorbit de multe căi de pocăinţă, pentru ca, prin felurimea căilor, să-ţi facă uşoară mântuirea.
Care este aceasta, a treia cale de pocăinţa?
Smerenia! Smereşte-te şi ţi-ai şters şiruri de păcate. Ai şi pentru aceasta dovadă din dumnezeiasca Scriptură, pilda vameşului şi a fariseului (Luca 18, 10-14).

                                                                                         Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a doua la Omiliile despre pocăinţă

Leave a reply

required