Fraţi creştini, au trecut numai câteva zile de la Naşterea lui Iisus în staulul de la Betleem. Iisus Hristos, în marea Lui smerenie, primeşte a Se naşte acolo ca un rob, într-un staul. Iată însă că astăzi, în ajunul marii sărbători a Botezului Domnului, Iisus Hristos, la treizeci de ani împliniţi, vine pe malul Iordanului, în mijlocul unei mari mulţimi. Pe şesurile întinse ale Iordanului, mulţimi din toată Ţara Sfântă erau cutremurate de glasul marelui botezător, sfântul Ioan. Ce putere a avut acest mare proroc care nu a făcut minuni, n-a vindecat bolnavi, n-a înmulţit pâini, însă a cutremurat mulţimile, încât întrebau cu frică ce să facă pentru ca să se poată mântui! Şi îi îndruma să facă milostenie cât mai multă şi dreptate şi [să păzească] sfinţenia vieţii. Şi iată, în acest freamăt uriaş şi rar întâlnit în Ţara Sfântă, în jurul marelui proroc Ioan Botezătorul, apare şi Iisus din Galileea.
În vârstă de treizeci de ani, Iisus mergea încet, Se apropia de Ioan, printre mulţimi. Mulţimile nu-L cunoşteau încă, dar Ioan spunea despre El, arătându-L cu degetul: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Iisus Se apropie de el şi cere să fie botezat. Un dialog impresionant are loc acolo, pe malul Iordanului, între Iisus şi Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan îi spune: „Doamne, eu am nevoie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine”? şi Iisus Îi spune: „Lasă acum, Ioane, botează-Mă ca să împlinim toată dreptatea”. Şi Ioan, cel cu chipul aspru, ca un mare profet din pustiurile Ţării Sfinte, însă de o mare blândeţe şi de o mare smerenie, acceptă şi Îl botează pe Iisus Hristos.
Când boteza sfântul Ioan Botezătorul, marea mulţime intra în apele Iordanului şi rămânea acolo până îşi spunea toate păcatele în public, după aceea ieşea din apă. Iisus Hristos însă a intrat în apă, a fost botezat şi îndată a ieşit din apă – spune evanghelistul Matei care era acolo, era martor. Iisus a ieşit din apă, fraţi creştini, repede, pentru că nu a avut păcat. O spune El singur în faţa duşmanilor Săi: „Cine Mă poate învinui pe Mine de păcat?”
Însă în clipa aceasta s-a deschis cerul – acel cer din Orient, albastru şi luminos – şi din cer apare Duhul Sfânt în chip de porumbel peste Iisus Hristos, şi sfântul Ioan îl vede, iar un glas din cer se aude strigând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe El să-L ascultaţi”. În clipa aceasta, fraţi creştini, se arată în lume, în văzul lumii întregi, Sfânta Treime: Tatăl rosteşte cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”, Duhul Sfânt în chip de porumbel şi Mântuitorul Iisus în apele Iordanului. Se mai arată încă o dată Duhul Sfânt, Treimea întreagă, pe Tabor, când Duhul Sfânt apare în chip de lumină, o lumină neobişnuită, Dumnezeu Tatăl, din nori, aceleaşi cuvinte spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit” şi Fiul strălucind în marea lumină taborică, dumnezeiasca lumină.
Aceasta este marea sărbătoare de la Iordan; că mâine, acum aproape două mii de ani, a avut loc acest eveniment unic în istoria lumii, Botezul Fiului lui Dumnezeu. Întruparea a avut loc la Betleem, iar aici Botezul Domnului. De acum încolo se deschid cerurile, Duhul Sfânt se pogoară şi oamenii se apropie cu toată încrederea de Dumnezeul cel Treimic, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Fraţi creştini, sfinţii Părinţi, şi în mod deosebit Sfântul Ioan Damaschinul concentrează aceste lucruri şi ne învaţă că de-a lungul istoriei lumii sunt opt botezuri – şi am să le citesc din Dogmatică şi Izvorul de învăţătură al sfântului Ioan Damaschinul, acest mare teolog, acest mare Părinte bisericesc al sfintei noastre Ortodoxii. Primul botez, spune sfântul Ioan, a fost botezul potopului. Se ştie, cuvântul „botez” vine de la un cuvânt grecesc, baptizo, care însemnează „a scufunda”. Deci aici a fost scufundarea lumii întregi pentru păcatele lor şi ale noastre. Al doilea botez, “prin mare şi nor” în pustiul Sinaiului, când poporul ales venea din Egipt în Ţara Sfântă (…). Al treilea, botezul legii vechi, căci “tot cei necurat se spală cu apă, ba încă îşi spală şi hainele, şi astfel intră în tabără”, tot prin pustiul Sinaiului. „Al patrulea botez e botezul lui Ioan”, pe care-l întâlnim, iată, mâine, care a fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi, ca să creadă în Hristos. «Eu», spune sfântul Ioan Botezătorul, «vă botez pe voi cu apă, dar Cel care vine după mine vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt şi cu foc».
Aşadar, Ioan curăţeşte mai dinainte prin apă, în vederea Duhului. Al cincilea botez este Botezul Domnului, Mântuitorul Hristos, cu care S-a botezat El însuşi. Se botează, nu pentru că El a avut nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a împropriat curăţirea mea”, […], a noastră a tuturora, „ca să «zdrobească capetele balaurilor din apă», ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în apă, ca să sfinţească pe Botezător”, pe sfântul Ioan, „ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza şi noi. Noi ne botezăm cu Botezul desăvârşit al Domnului, cel prin apă şi prin Duh. Se zice că Hristos botează cu foc, pentru că a revărsat harul Sfântului Duh peste sfinţii apostoli în chipul limbilor de foc, după cum spune însuşi Domnul: «Ioan v-a botezat pe voi cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Sfântul Duh şi cu foc, nu mult după aceste zile»”– le spunea Mântuitorul în ziua întâi a învierii, apostolilor Săi.
Al şaselea botez este botezul prin care se dau pocăinţă şi lacrimi, care este cu adevărat greu. Al şaptelea botez este botezul prin sânge şi mucenicie, cu care însuşi Hristos S-a botezat în locul nostru. El este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se pângăreşte a doua oară cu întinăciunea. Al optulea botez şi ultimul nu este mântuitor, ci pe de o parte distruge răutatea – căci nu mai guvernează răutatea şi păcatul – iar pe de altă parte pedepseşte necontenit. Acesta e botezul focului celui veşnic, după Judecata obştească”.
Mărturisim un botez spre iertarea păcatelor, spre viaţa de veci. Botezul arată moartea Domnului. Ne îngropăm, deci, prin botez împreună cu Domnul, după cum spune dumnezeiescul Apostol. După cum o dată s-a săvârşit moartea Domnului, tot astfel o dată trebuie să ne şi botezăm”.
Sunt oameni, anumite secte, în care dacă intră cineva, îl botează a doua oară. Săvârşesc un foarte mare păcat. „Ne botezăm după cuvântul Domnului în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iar prin aceste cuvinte suntem învăţaţi mărturisirea în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt. Aşadar toţi cei care au fost botezaţi în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt şi au fost învăţaţi prin aceasta o singură fire a Dumnezeirii în trei ipostasuri, şi se botează din nou, aceştia răstignesc încă o dată pe Hristos, după cum spune dumnezeiescul Apostol: «Căci este cu neputinţă ca cei odată luminaţi prin botez (…), să se înnoiască iarăşi prin pocăinţă, pentru că ei răstignesc pentru a doua oară pe Hristos, Îl batjocoresc»”.
Asta fac cei ce se botează a doua oară, cu obrăznicia şi cu trufia lor. „Dar toţi cei care nu au fost botezaţi în Sfânta Treime, trebuie rebotezaţi (…). Dumnezeu ne-a făcut pe noi pentru nestricăciune”, pentru cer, pentru Rai, pentru lumină, „dar pentru că noi am călcat porunca Lui mântuitoare, ne-a condamnat la stricăciunea morţii. Totuşi, ca să nu fie răul veşnic, S-a pogorât, în virtutea milostivirii Sale, spre robi, şi făcându-Se asemenea nouă, ne-a răscumpărat prin patima Sa. Ne-a izvorât nouă, din sfânta Lui coastă, izvorul iertării. Aşa, apa izvorâtă din coasta Sa este spre renaştere şi inundarea păcatului şi a stricăciunii, iar sângele este băutura pricinuitoare vieţii veşnice”, adică Sfânta Împărtăşanie. „Ne-a dat poruncă să renaştem prin apă şi prin Duh Sfânt, deoarece prin rugăciune şi invocare”, prin chemarea aceasta a Duhului Sfânt, „Sfântul Duh se pogoară asupra apei. Dar, pentru că omul este suflet şi trup, ne-a dat dublă şi curăţirea, prin apă şi prin Duh Sfânt. Duhul pe de-o parte reînnoieşte în noi starea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar apa, pe de altă parte, curăţeşte, prin harul Duhului Sfânt, corpul de păcat şi îl eliberează de stricăciune. Apa împlineşte icoana morţii, iar Duhul dă arvuna vieţii”.
Fraţi creştini, aceste lucruri vi le-am spus acum, ca să ne dăm seama cu toţii ce înseamnă marea taină a sfântului botez. Prin Naşterea Domnului Iisus Hristos, Dumnezeu S-a smerit până la întruparea Lui în chip de rob. Prin Botezul Domnului, omul s-a îndumnezeit. Fără să ne dăm seama destul de bine, botezul, fraţi creştini, însemnează renaştere, naşterea din nou a făpturii omeneşti. Se creează o nouă făptură sufletească, omenească, duhovnicească. Pruncul care se scufundă în apa botezului e luminos ca un înger, fără prihană, fără păcat şi fără patimi. Păcatul strămoşesc s-a distrus şi păcatul până în clipa aceasta, a botezului, de asemenea a fost desfiinţat, încât pruncul apare în lumina dumnezeirii.
De aceea, fraţi creştini, trecând prin taina botezului, Botezul Domnului, amintim de botezul nostru creştin, de pruncia noastră, de sfinţenia vieţii noastre; să ne străduim, fraţi creştini, să o înviem, să ne rebotezăm prin pocăinţă şi lacrimi, cum spune la al cincilea botez despre care vorbeşte sfântul Ioan Damaschinul. Să ne păstrăm în curăţia şi în sfinţenia vieţii noastre, ştiind foarte bine, cum spune sfântul apostol Pavel, că în Împărăţia lui Dumnezeu nimic necurat nu intră, numai sfinţenia, numai curăţia, numai lacrimi de pocăinţă – numai atât intră acolo. Când intrăm cu tot bagajul de spurcăciuni ale vieţii, suntem aruncaţi de la intrare. Îngerii păzitori cu săbii de foc ne aruncă de la faţa lui Dumnezeu. De aceea să fim cu grijă pentru viaţa noastră, pentru că vom da seama de orice păcat nemărturisit şi neiertat. Să fim mai atenţi la viaţa noastră, ca s-o săvârşim în frică de Dumnezeu, în împlinirea poruncilor şi în sfinţenia pe care Dumnezeu o vrea de la noi. Amin.

                                                                                    Părintele Sofian Boghiu, Părintele Sofian, Editura Bizantină

Leave a reply

required