Atotputernica pocăinţă este liman dumnezeiesc, spital dumnezeiesc. Orice greşeală se îndreaptă prin pocăinţă, orice rană, orice boală se tămăduieşte prin pocăinţă. Braţele Părintelui Ceresc sunt deschise pentru fiii risipitori care aleargă spre ele. Hristos, Care S-a pogorât pe pământ pentru păcătoşi, nu pentru drepţi, rămâne până acum între oameni nevăzut, dar cu adevărat şi deplin, săvârşind mari semne şi vindecări, şi, potrivit nemincinoasei Sale făgăduinţe, va rămâne între noi până la sfârşitul veacului. Până acum răsuna glasul Lui, până acum se aud cuvintele Lui lucrătoare, rostite oarecând către păcătoasa osândită de toată lumea, care se osândise pe sine însăşi prin tăcerea-i adâncă: Eu nu te osândesc: mergi, şi de acum nu mai păcătui (În 8,11). Cu o astfel de preîntâmpinare se da iertarea păcatelor grele.
Cine poate fi judecător al lucrărilor dumnezeieşti? Este destul pentru mintea omului dacă se face privitoare a lucrărilor dumnezeieşti, dacă se cufunda în evlavioasa contemplare a lucrurilor dumnezeieşti, în uimirea de ele, în slavoslovirea lor. Una dintre aceste minunate lucrări ale lui Dumnezeu este chemarea la viaţa călugărească.
Unii sunt chemaţi la această viaţă sfântă după ce au trăit mai înainte cu sfinţenie în lume; alţii au fost chemaţi la ea de la răspântii, de pe uliţe – din întuneric şi din prăpastia fărădelegilor. De oriunde ai fi fost chemat, ascultă de Cel care te-a chemat, mergi în urma glasului ce te cheamă! Binecuvântat este oricine vine întru numele Domnului, fiind chemat de Domnul! Şi dacă în calea către Domnul are de luptat cu păcatul, care-i împiedică fericitul mers, să se lupte cu bărbăţie, să se împotrivească până la sânge, să răpească biruinţa şi să se numere împreună cu patriarhii, cu prorocii, cu apostolii, cu mucenicii, cu mărturisitorii şi ceilalţi sfinţi, care prin multe necazuri şi morţi au moştenit cerul. Ai fost necredincios lui Dumnezeu prin căderea în păcat? Refă-ţi credincioşia, dovedeşte-o luptându-te cu păcatul, lepădând de pe tine prin biruinţă lanţurile – acele lanţuri cu care îi fereca păcatul pe robii săi, care îi ţin pe aceşti robi în slujirea lui silnică. Nevoinţa trupească este slabă împotriva păcatului, nevoinţa cugetării este nimicnicia: puternică este nevoinţa credinţei! Ea este îndrăgită de biruinţă! Când vei simţi că năvăleşte asupra ta puterea păcatului, nu intra în vorbă cu cei potrivnici: deschide focul neîntârziat împotriva lor, izbeşte-i cu tunete, arde-i cu fulgerul ceresc. Acest foc, aceste tunete, acest fulger este rugăciunea. Fugi în chilia ta, cazi la pământ înaintea icoanelor, cere ajutor împotriva păcatului, cere biruinţa împotriva lui. Atât ajutorul, cât şi biruinţa ţi se vor da de Sus. Acest fel de luptă cu păcatul a fost predanisit nevoitorilor lui Hristos de către marea nevoitoare Maria Egipteanca. Citeşte Viaţa ei.
Purtaţi-vă poverile unii altora, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos (Gal. 6, 2), a zis apostolul – iar înaintea celor ce şi-au îngăduit să osândească însuşi Dumnezeu-Omul a părut nedesăvârşit! Sfinţii Părinţi le poruncesc călugărilor să-şi aducă aminte de virtuţile mai-marilor lor, să se gândească adeseori la faptele lor vrednice de laudă, iar la neajunsurile lor să nu ia aminte, ca şi cum ar fi vorba de nişte surcele faţă de care neputinţele noastre sunt nişte bârne. Prin adevărată pocăinţă şi adevărata smerenie – care nu sunt văzute de către oameni – împacă-ţi sufletul cu Dumnezeu şi cu aproapele.

                                                                                  Sfântul Ignatie Briancianinov, Armele războiului nevăzut, Editura Sophia

Leave a reply

required