Oraşul este ambianţa propice în care proliferează mentalitatea individualistă. Dacă în satul tradiţional românesc era ruşine să comiţi anumite fapte care contraveneau bunului-simţ şi legii morale sădite în om de Dumnezeu, oraşul îţi sugerează că nu există acte reprobabile din punct de vedere moral, ci doar fapte penale. Dacă faci un lucru rău în spaţiul tău privat sau unul care trece neobservat de ochiul vigilent al legii, nu e nici o problemă: „hoţul neprins e negustor cinstit“. Orăşeanul este un individualist, în primul rând pentru că s-a obişnuit să se întemeieze în sine. Îşi este reper unic.

Trăieşte din plin principiul relativizant al filosofilor sofişti: „Aşa cum îmi apar mie lucrurile, aşa sunt pentru mine, aşa cum îţi apar ţie lucrurile, aşa sunt pentru tine“ (Protagoras). Orăşeanul este un copac fără rădăcini. Sau, mai precis: un arbore care şi-a uitat rădăcinile.

Eticheta pe care am pus-o eu oraşelor vi se poate părea cam generală, prea generală, şi cam nedreaptă. Dar nu am pus-o eu, ci etologii, specialiştii în studierea comportamentului uman. Konrad Lorenz, întemeietorul domeniului, consideră de pildă că în marile oraşe gradul de agresivitate este foarte ridicat datorită suprapopulării acestora. „Dragostea faţă de aproapele nostru – spune el – e într-atât de diluată de mulţimea celor care ne sunt apropiaţi, prea apropiaţi, încât urmele ei abia dacă se zăresc“. Oraşul este mediul specific mentalităţii concurenţiale. Suntem într-o concurenţă acerbă nu doar cu semenul nostru, ci şi cu noi înşine. În consecinţă, în ultimă instanţă, trăim într-o nebuloasă etică în care binele nu mai este bine în sine. Binele este tot ceea ce mă ajută pe mine să îmi fie bine. Spiritul concurenţial generează în rândul indivizilor frica de a rămâne în urmă, frica de a fi scos din jocul social care are ca ţintă perpetuă succesul individual.

În marile oraşe suntem înconjuraţi permanent de artefacte. Străzi, companii multinaţionale, magazine, blocuri, maşini, produse tehnologice. 90% din lumea noastră ambientală a ieşit din mâna omului. La nivel subconştient tindem să credem că noi şi lumea care ne conţine suntem rezultatele raţiunii umane. Ne-a dispărut sentimentul sacru al vieţii. Sau dacă nu a dispărut cu totul, s-a diminuat drastic. O privire aruncată spre cer, un cântec de pasăre, vântul care trece prin frunzişul copacilor ne readuc în limitele micimii proprii. Dar mai suntem obişnuiţi să privim – în goana nebună a vieţii – jocul gratuit al norilor?

Prin urmare, în această paradigmă (post)modernă a oraşului, întrebarea „cum să supravieţuim duhovniceşte în urbea noastră de zi cu zi?“ este îndreptăţită. Mi-o adresez, înainte de toate, mie şi încerc să găsesc, pe loc, nişte soluţii.

Putem evada din timpul şi spaţiul profan – insignifiante din punct de vedere spiritual, dar extrem de solicitante din punct de vedere social şi psihic – intrând pentru o clipă sau pentru un timp într-o biserică. Acolo avem, în primul rând, Sfânta Liturghie – un altfel de timp, complet diferit de timpul social care se desfăşoară cenuşiu, tern, şi care tinde să ne devoreze ca în celebra pictură a lui Goya. Participând la Sfânta Liturghie, lăsăm să cadă ca nişte straie de prisos straturile superficiale ale fiinţei noastre şi ne redescoperim esenţa: sunt – odată pentru totdeauna – chip al lui Dumnezeu. Asta mă defineşte pe mine în timp, dar mai ales în veşnicie. Ies din categoria „individului“ şi îmi recapăt statutul de persoană. Încetez să mai văd în aproapele meu un rival. Îmi devine, de-a dreptul, vital pentru mântuirea mea personală. Doar în comuniune cu el particip la trupul mistic al lui Hristos – biserica. Pătrund, prin experienţă, adevărul afirmaţiei: aproapele meu este viaţa mea.

Tot în biserică avem ceata enormă a sfinţilor, cuvioşilor, mucenicilor care au trăit şi s-au jertfit pentru Hristos. Oricând le putem cere ajutorul. Spre deosebire de prietenii noştri de dincoace, care nu sunt permanent disponibili. Sfinţii nu „concep proiecte pentru finanţare“, nu au deadline-uri, nu sunt nevoiţi să trăiască – sau să moară, mai nou – „la job“. Când încep să mă simt ca o baterie descărcată, intru în Biserica Zlătari şi îi cer Sfântului Ciprian ajutorul. Poate că nu e întâmplător faptul că în centrul Bucureştilor avem atâţia sfinţi care mijlocesc pentru noi, continuu, la Dumnezeu: Sfântul Nicolae, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Sfântul Nectarie, Sfântul Mina, Sfântul Spiridon, Sfântul Dimitrie.

Biserica Ortodoxă ne propune postul ca pe o unealtă prin care, reapropiindu-ne de Dumnezeu, diminuăm lumescul din noi. Când postesc, mă concentrez pe acele nevoi superioare definite de Abraham Maslow (în special pe nevoia de autorealizare spirituală) şi le ignor pe celelalte.

Ne propune, deopotrivă, ca armă în războiul nevăzut rugăciunea. Războiul cotidian dus asupra minţii este fără precedent. Câte ore stăm conectaţi la internet? Câte ore vorbim la telefonul mobil? Cât timp ne focalizăm atenţia pe „problemele de la job“? Cât timp ne frământăm mintea să găsim noi căi de supravieţuire economică? Cât timp privim desfăşurându-se pe ecran efemeridele zilei? Rugându-ne, ieşim din această suprastructură, din acest angrenaj masiv, opresiv, care tinde să ne aplatizeze, să ne uniformizeze.

Trăim în plin proces de globalizare, în care „totul curge“: bunurile şi serviciile, tehnologia, capitalul, dar şi oamenii. Lumea în care trăim este una – cu o formulă a sociologului Ziygmunt Bauman – lichidă. Fără trecut, fără memorie, fără să întreţinem relaţii stabile cu semenii noştri. Dar o lume în care ţi se cere un singur lucru: să fii un bun consumator. Pentru ca să devii cineva trebuie să consumi ceva. Un produs. Vrei să fii un tip irezistibil ca Brad Pitt? Mănâncă chipsurile „Pringles“.

În contrast cu acest mediu în care permanent suntem vânaţi de diverşii vânzători de identitate, Biserica îţi propune să fii tu însuţi. Să te redescoperi în sfera lui „a fi“, nu în cea a lui „a avea“.

Ciprian Voicilă, sociolog

Sursa: www.ziarullumina.ro

Posted in: Articole.
Last Modified: decembrie 25, 2014

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.